HomeMonarhieMari Duci și PrințiAimone și Irene de Aosta, o familie separată în exil

Aimone și Irene de Aosta, o familie separată în exil

DS TW

Prințul Amedeo, Ducele de Aosta, s-a născut la Villa della Cisterna din Florența pe 27 septembrie 1943 și a fost singurul copil al Prințului Aimone de Savoia și al Prințesei Irene a Greciei și Danemarcei, sora mai mică a reginei-mamă Elena a României.

Conform standardelor vremii, la vârsta de 39 de ani, Prințul Aimone era cam bătrân pentru o primă căsătorie, dar la fel era și Irene, ajunsă la treizeci și cinci de ani. Cei doi se cunoseră în 1922, dar au decis să se căsătorească în cele mai complicate momente de dinainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Nunta lor a reunit toate capetele încoronate ale Europei și s-a desfășurat cu mare fast la Catedrala Santa Maria del Fiore din Florența, pe 1 iulie 1939.

Ceremonia a fost urmată de un prânz festiv, găzduit de Hotelul Excelsior, și de o cină informală oferită de regina mama Elena a României la Villa Sparta. A doua zi după nuntă, cuplul a primit binecuvântarea papei Pius al XII-lea. Irene de Aosta și Aimone s-au stabilit la Villa della Cisterna din Florența, pe care prințul o moștenise de la bunica paternă și astfel Irene s-a aflat aproape de sora sa mai mare, regina mamă Elena, cu care a avut întotdeauna o relație foarte apropiată.

În timp ce bărbatul slujea în Marina Regală, Irene s-a alăturat Crucii Roșii ca asistentă medicală și a mers pe frontul albanez pentru a trata răniții. Mai târziu, în martie-aprilie 1942, prințesa a preluat conducerea unui tren-spital care a dus-o pe frontul rusesc pentru a sprijini repatrierea soldaților italieni răniți.

După debarcarea alianților în Sicilia, pe 10 iulie 1943, reacția celui de-al treilea Reich a fost violentă, mii de soldați italieni au fost arestați sau executați în Europa, iar peninsula a fost invadată de naziști. Regele Victor Emanuel al III-lea și guvernul au fost obligați să se refugieze în Brindisi, grupului i s-a alăturat prințul Aimone, dar soția lui, Irene, cumnata și nepoatele Marguerite și Marie-Christine au fost reținute în Toscana.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 27 septembrie 1943, ducesa de Aosta l-a adus pe lume pe prințul Amedeo, chiar în timpul unui bombardament aerian asupra Florenței. Venit pe lume cu optsprezece zile înainte de termen, copilul era foarte fragil, iar familia a decis să-l boteze urgent. Nașterea băiețelului complica și mai mult situația familiei, mai ales că medicul SS Karl Gebhardt, cel care le supraveghea pe femei, a anunțat-o pe Irene că intenționează să-i ia fiul și să-l plaseze sub „protecția” lui.

Protejată o vreme de consulul german Gerhard Wolf din Florența, Irene și rudele sale au fost transferate de naziști lângă Pavia pe 13 iunie 1944. Micul grup a ajuns inițial la Sartirana Lomellina, apoi a fost dus la Milano și de aici a fost trimis la Innsbruck, în Austria, unde va fi ținut ostatic la hotelul Ifen din Hirschegg.

Încarcerate timp de zece luni, prințesele și copiii lor au fost tratate totuși destul de bine, dar au trăit în permanență cu teama că vor fi executate. Din fericire, Hotelul Ifen a fost eliberat de Rezistența austriacă pe 2 mai 1945.

După aceste evenimente, Irene, Anne și copiii lor au pleacat spre Elveția, la Lausanne, unde se afla contele de Torino, singurul membru al familiei regale italiene care nu a avut de suferit din cauza regimului fascist și în cele din urmă, pe 7 iulie, au revenit în Italia, au ajuns cu avionul la Napoli, iar aici s-au reîntâlnit cu Aimone.

Familia Savoia-Aosta și-a petrecut vara anului 1945 la palatul Capodimonte, dar în octombrie Aimone, Irene și micuțul Amedeo s-au întors în Toscana, găsind Villa della Cisterna în mare parte distrusă de bombardamentele naziste.

După ce regele Victor Emmanuel al III-lea a plecat în exil în Egipt împreună cu regina Elena, ceilalți membri ai Casei de Savoia au primit ordinul de a părăsi Italia. Cu excepția mamei lui Aimone, care a refuzat categoric să părăsească țara, toți reprezentanții dinastiei s-au supus acestei solicitări pe 5 iunie.

În timp ce mulți dintre ei au optat să plece în Portugalia, Brazilia sau Egipt, Aimone și Irene au ales să se stabilească în Belgia, la contele de Torino, dar Bruxelles-ul a interzis în cele din urmă cuplului să rămână pe teritoriul său, așa că ducele și ducesa de Aosta s-au  separat.

Irene s-a întors în Elveția cu micuțul Amédeo, Aimone a decis să traverseze Atlanticul și să se stabilească în America Latină și, după o scurtă ședere în Brazilia, prințul s-a mutat în Argentina.

În perioada următoare, monarhiile europene s-au prăbușit rând pe rând. În Iugoslavia, Petru al II-lea, soțul prințesei Alexandra a Greciei, a pierdut coroana pe 29 noiembrie 1945. În Albania, Adunarea Constituantă a abolit oficial monarhia pe 10 ianuarie 1946. În Bulgaria, un referendum organizat de comuniști pe 8 septembrie 1946 a dus la răsturnarea lui Simeon al II-lea, fiul prințesei Giovanna de Savoia, iar în România, Mihai I a fost obligat să abdice pe 30 decembrie 1947. Doar regele George al II-lea al Greciei, fratele lui Irene, a reușit să-și salveze coroana.

Pe 27 decembrie 1947, Italia a adoptat o nouă Constituție și a decis să confiște toate proprietățile casei din Savoia. A doua zi, regele Victor Emmanuel al III-lea a murit la Alexandria, dar ducesele de Aosta nu au avut mijloace financiare nici măcar pentru a merge în Egipt la înmormântare.

În ianuarie 1948, sănătatea prințului Aimone a început să se deterioreze, dar familia sa nu a fost anunțată. A murit din cauza unui infarct miocardic pe 29 ianuarie în camera 320 a Hotelului Plaza. Foarte afectată de dispariția soțului ei, ducesa de Aosta nu a avut însă bani să-i repatrieze rămășițele sau să participe la înmormântare, prințul fiind condus pe ultim drum doar de o verișoară a soției, Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei, care locuia în Argentina.

După moartea lui, ultimii membri ai Casei de Aosta au primit permisiunea de a se întoarce în țară, considerându-se că un mic grup de văduve și orfani nu poate periclita situația politică a republicii. Irene, cumnata ei, Anne, și copiii acestora și-au restabilit astfel reședința în Toscana în iunie 1948.

Cum Villa della Cisterna era foarte deteriorată, Irene și Amédeo s-au stabilit temporar la Villa Sparta, unde locuia deja regina mamă Elena a României și vor sta aici până în 1950, când s-au mutat în vila San Domenico din Fiesole. Irene s-a dedicat în exclusivitate familiei sale, dar a făcut multe călătorii la Atena, unde era întotdeauna bine primită de fratele ei, regele Paul I, sau în Anglia, pentru a se întâlni cu prințesa Ecaterina și cu rudele sale, a fost invitată la majoritatea evenimentelor elitei europene și a participat la nunta viitorului rege Juan Carlos I al Spaniei și Sofiei a Greciei, în 1962.

Doi ani mai târziu, pe 22 iulie 1964, fiul ei, prințul Amedeo, s-a căsătorit cu prințesa Claude d’Orleans, cuplul având trei copii: Prințesa Bianca Irene, Prințul Aimone, Duce de Apulia și Prințesa Mafalda Giovanna. Cei doi au divorțat în 1987, iar Amedeo a făcut mai târziu un al doilea mariaj cu Silvia Paternò di Spedalotto. Devenită catolică ferventă, Irene s-a implicat în sprijinirea victimelor inundațiilor care au afectat Florența în 1966 și a fost declarată cetățean de onoare al orașului în 1972.

Ultimii ani ai prințesei au fost umbriți de suferința cauzată de îmbolnăvirea de cancer. Irene a murit pe 15 aprilie 1974 și a fost înmormântată într-o capelă privată, mai târziu rămășițele sale fiind transferate în necropola Casei de Savoia, Bazilica Superga din Torino.

Amedeo și noua sa soție, Silvia, au locuit în satul San Rocco, lângă orașul Castiglion Fibocchi din Toscana, și s-au ocupat de diferite activități agricole, inclusiv de producția de vin comercializat sub numele “Vini Savoia Aosta”.

Din 1997, a devenit președinte al Fundației Internaționale Pro Herbario Mediterraneo, iar din 2003 până în 2006 a fost președinte al comisiei responsabile cu rezervația naturală de pe insula Vivara.

În 2006 Amedeo a mai avut o fiică cu Kyara van Ellinkhuizen, pe Ginevra Maria Gabriella van Ellinkhuizen, o fetiță care s-a născut cu sindromul Down. Deși înainte de naștere ei prințul a promis că o va recunoaște imediat și îi va asigura toate cele necesare, nu a făcut acest lucru, dar, în schimb, a cerut efectuarea unor teste de paternitate care au confirmat că el este tatăl, iar pe 4 august 2006 a fost nevoit să-și recunoască în mod legal fiica.

Cu puțin timp înainte, pe 7 iulie 2006, Amedeo se autodeclarase șef al Casei de Savoia, susținând că vărul său, Vittorio Emanuele, prinț de Napoli, și-a pierdut drepturile dinastice atunci când s-a căsătorit fără a obține în prealabil permisiunea fostului rege Umberto al II-lea. Vittorio Emanuele și fiul său, Emanuele Filiberto, prințul Veneției, au solicitat însă în instanță interzicerea folosirii titlului „Duce de Savoia” de către Amedeo și au avut inițial câștig de cauză, dar verdictul a fost anulat în apel.

Prințul a murit pe 1 iunie 2021, la vârsta de 77 de ani, în Arezzo, din cauza unor probleme cardiace declanșate în urma unei intervenții chirurgicale.

 

DS TW
No comments

leave a comment