HomeMonarhieRegina Isabelle a Franței a murit la doar 20 de ani

Regina Isabelle a Franței a murit la doar 20 de ani

DS TW

Isabelle de Hainaut s-a născut pe 5 aprilie 1170 la Valenciennes, fiind fiica contelui Balduin al V-lea de Hainaut și a contesei Margareta I de Flandra. Încă de când avea vârsta de un an, tatăl ei i-a promis-o spre căsătorie lui Henric, viitorul conte de Champagne, care era nepotul Adelei de Champagne, regina Franței. În anul 1179, tații celor doi copii au depus jurământul că vor proceda pentru căsătoria acestora, însă în cele din urmă Balduin a decis să o căsătorească pe Isabelle cu regele Filip al II-lea al Franței.

Mariajul a avut loc pe 28 aprilie 1180 la Bapaume, iar micuța contesă a primit ca dotă comitatul Artois. Fetița de doar 10 ani a fost încoronată ca regină a Franței la Saint-Denis în ziua de 28 mai 1180, dar mariajul nu a fost pe placul reginei-mamă Adela de Champagne pentru că în acest fel influența ei asupra curții regale era slăbită.

 

Deși Isabelle a fost lăudată de către contemporani pentru virtuțile sale, nu a reușit să câștige afecțiunea soțului ei pentru că nu a putut să îi ofere un moștenitor. Între timp, regele a început în 1184 un război împotriva Flandrei și, înfuriat că socrul lui, Balduin al V-lea, îi sprijinea pe dușmanii săi, a convocat un conciliu la Sens dorind să obțină aprobarea de a o repudia pe Isabelle. Potrivit cronicii lui Gislebert de Mons, regina a apărut atunci desculță, ca o penitentă, în biserica orașului, câștigând astfel simpatia oamenilor.

Unchiul regelui, Robert I de Dreux a intervenit și regina nu a mai fost repudiată, mai ales că acest lucru ar fi însemnat pierderea provinciei Artois de către Franța și în cele din urmă, pe 5 septembrie 1187, ea dat naștere mult doritului moștenitor, viitorul rege Ludovic al VIII-lea.

Cea de-a doua sarcină a Isabellei a fost extrem de dificilă. Pe 14 martie 1190, ea a născut doi gemeni, numiți Robert și Filip, dar din cauza complicațiilor din timpul nașterii, regina a murit a doua zi, fiind înmormântată în catedrala Notre-Dame de Paris. Încă nu împlinise 20 de ani și decesul ei a scos lumea îndoliată pe străzile Parisului pentru că fusese o regină îndrăgită.

Cei doi gemeni nu au trăit mai mult de patru zile, amândoi murind în aceeași zi, pe 18 martie 1190, iar primul ei născut, Ludovic i-a succedat în poziția de conte de Artois și a fost rege al Franței în perioada 1223-1226, fiind supranumit Ludovic “Inimă de Leu”.

Filip al II-lea s-a căsătorit apoi cu Ingeborg, fiica regelui Valdemar I al Danemarcei și a soției acestuia, Sofia de Minsk, pe 15 august 1193, dar la o zi după căsătorie regele a încercat să o trimită înapoi în Danemarca. Revoltată, Ingeborg a fugit la o mănăstire în Soissons, de unde a transmis un protest către Papa Celestin al III-lea. La trei luni după nuntă, regele a convocat un sinod la Compiègne și a prezentat un fals arbore genealogic al familiei pentru a demonstra că el și Ingeborg erau rude, explicând că un bărbat și o femeie nu se puteau căsători dacă aveau un strămoș comun în ultimele șapte generații. Prin urmare, Consiliul a declarat nulă căsătoria, dar Ingeborg a protestat din nou și danezii au trimis o delegație la Papa Celestin. Acesta a fost convins că arborele genealogic este fals și a declarat nul divorțul, interzicându-i lui Filip să se căsătorească din nou, dar regele a ignorat decizia Papei.

Ingeborg și-a petrecut următorii 20 de ani în diferite închisori din mai multe castele franceze, dar fratele ei, Knud al VI-lea, și consilierii acestuia au militat permanent împotriva anulării căsătoriei. Filip s-a căsătorit totuși cu Agnes de Merania, o moștenitoare germană, în iunie 1196, însă doi ani mai târziu noul Papă Inocențiu al III-lea a declarat nulă această nouă căsătorie pentru că mariajul anterior era încă valid. Cei doi au avut doi copii, Maria a Franței, Ducesă de Brabant, și Filip I de Boulogne. Papa i-a ordonat lui Filip al II-lea să o alunge pe Agnes și să o reprimească pe Ingeborg la curte, mai ales pentru că aceasta îi scrisese în mai multe rânduri suveranului pontif spunându-i că soțul ei a izolat-o, că o abuzează în continuare și mărturisind că are gânduri de sinucidere din cauza tratamentului dur la care este supusă. În cele din urmă Inocențiu al III-lea a plasat Franța sub interdicție în 1199 până în septembrie 1200, când Filip a declarat că se va supune cerințelor papale, dar mai târziu și-a ignorat promisiunea.

Agnes a murit anul următor, iar regele, pentru a se răzbuna, a închis-o pe Ingeborg în castel Étampes, unde prizoniera primea hrană insuficientă și nu avea voia să vadă pe nimeni.

Filip a fost excomunicat în 1200 și regatul a fost plasat din nou sub interdicție, dar un an mai târziu i-a cerut Papei să-i declare copiii cu Agnes legitimi, Papa a fost de acord în schimbul sprijinului său politic și în acel an regele a cerut din nou o anulare a căsătoriei cu Ingeborg, susținând că femeia a încercat să-l vrăjească în noaptea nunții și că astfel l-a pus în imposibilitatea de a consuma căsătoria.

În cele din urmă Filip s-a împăcat cu Ingeborg în 1213 dintr-un calcul pur politic pentru că dorea să-și păstreze pretențiile la tronul Angliei prin legăturile reginei cu coroana daneză. Mai târziu, pe patul de moarte, i-a cerut fiului său din prima căsătorie, Ludovic al VIII-lea, să o trateze bine și atât acesta, cât și succesorul lui, Ludovic al IX-lea, au recunoscut-o pe Ingeborg drept regină legitimă.

DS TW
No comments

leave a comment