Louise de Hesse-Kassel s-a născut pe 7 septembrie 1817 la Kassel, în Germania, și a fost fiica prințului Wilhelm și a prințesei Charlotte a Danemarcei. Printre frații ei s-au numărat prințesa Marie Luise Charlotte, prințul Frederic Wilhelm și prințesa Auguste Sophie Friederike.
Familia s-a stabilit în Danemarca, iar Louise, fiind nepoată a regelui Christian al VIII-lea, cel care a condus regatul între 1839 și 1848, a fost considerată eligibilă pentru a moșteni tronul, deoarece aproape toți membrii casei regale erau în vârstă și nu aveau copii. Pe 26 mai 1842, prințesa s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea, Prințul Christian de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glucksburg, la Palatul Amalienborg din Copenhaga. În 1847, prințul a fost ales, cu aprobarea Marilor Puteri ale Europei, succesor al tronului, iar pe 15 noiembrie 1863 cei doi au devenit suverani ai Danemarcei.
Relația dintre soți pare să fi fost, cel puțin la început, bazată pe dragoste și a fost descrisă ca fiind fericită. Se spune că loialitatea ei a fost de mare importanță pentru Christian, iar regele a fost dependent de inteligența, judecata limpede și puterea ei de înțelegere a afacerilor politice. Stilul de viață al cuplului era simplu și puritan, iar familia regală a fost privită ca un model moral de urmat într-o epocă în care metresele aveau o mare influență la curțile europene. Când fiica lor, Thyra, a rămas însărcinată în 1870, fiind necăsătorită, Louise a preluat controlul asupra situației și a ascuns sarcina prințesei, trimițând-o să nască în străinătate și păstrând întreaga afacere secretă de restul familiei.
Ca regină, Louise a trăit o viață izolată de public și nu a participat aparent la treburile statului, interesele ei concentrându-se asupra aranjării căsătoriilor copiilor, reușind să asigure statutul internațional al dinastiei daneze nou înființate, prin mariajele cu reprezentanți ai caselor regale din Marea Britanie, Rusia, Suedia și Grecia.
Cunoscută ca “Soacra Europei”, Louise organiza anual adunări de familie la Bernstorff și Fredensborg, întruniri care au atras din ce în ce mai multă atenție în fiecare an și au făcut-o un simbol popular al vieții de familie.
Regina a avut șase copii cu Christian: Frederick al VIII-lea, viitorul rege al Danemarcei, care s-a căsătorit cu prințesa Louise a Suediei, prințesa Alexandra, care s-a căsătorit cu viitorul rege Eduard al VII-lea și a devenit regina Alexandra a Marii Britanii, George I, care s-a căsătorit cu prințesa Olga Constantinovna și a devenit rege al Greciei, prințesa Dagmar, care s-a căsătorit cu țarul Alexandru al III-lea al Rusiei, prințesa Thyra, căsătorită cu Ernest Augustus, prinț moștenitor al Hanovrei, și prințul Valdemar, căsătorit cu Prințesa Maria de Orléans. Marele succes dinastic al celor șase copii ai Louisei a fost mai degrabă rezultatul ambițiilor reginei decât cel al eforturilor soțului ei, Christian al IX-lea, iar istoricii au comparat calitățile ei cu cele ale reginei Victoria.
Suverana era interesată de muzică și pictură și a fost susținătoarea unor artiști precum Elisabeth Jerichau Baumann, unele dintre picturile pe care ea însăși le-a realizat fiind oferite în dar membrilor altor familii regale ale Europei.
Louise a sprijinit 26 de organizații caritabile diferite, iar în 1857 a fondat Louisestiftelsen (Fundația Louise), un orfelinat pentru fete. Cel mai cunoscut proiect al ei a fost Diakonissestiftelsen (Fundația Deaconess), iar în 1891 a inițiat Fundația pentru înființarea azilurilor școlare în cartierele muncitorești din Copenhaga și Fundația pentru Recompensă și Autosusținare, care a sprijinit funcționarii și a acordat ajutoare financiare bolnavilor, șomerilor și pensionarilor.
A fost regină timp de 35 de ani, mai mult decât oricare altă suverană daneză dinaintea ei, dar în ultimii ani a a suferit de surditate și s-a retras treptat din viața publică. A murit la vârsta de 81 de ani, pe 29 septembrie 1898, la Bernstorff, și a fost înmormântată în Catedrala Roskilde de lângă Copenhaga.
