Regina Margot, dincolo de mituri. Tumultoasa viață a Margaretei de Valois la nunta căreia s-a declanșat tragica Noapte a Sfântului Bartolomeu

Margareta de Valois s-a născut pe 14 mai 1553 la Montagne-du-Bon-Air și a fost al șaptelea copil a regelui Henric al II-lea și al Caterinei de Medici. Fetița nu a avut timp să-și cunoască bine tatăl, pentru că acesta a murit când ea avea doar șase ani, iar cu mama sa relațiile au fost reci, dar a crescut alături de frații săi, François și Alexandru Eduard, viitorul rege Henric al III-lea al Franței, pentru că surorile sale erau deja căsătorite și locuiau cu soții lor. A primit o educație foarte bună, a învățat latină, greacă, italiană și spaniolă, iar când Henric al II-lea a urcat pe tronul Franței, a trăit la curte împreună cu frații săi mai mici și cu tânărul Henric al III-lea de Navarra.

Adolescenta a avut o relație amoroasă secretă cu Henric I, duce de Guise, a cărui familie aparținea opoziției casei regale, iar când au prins-o asupra faptului, mama și frații Margaretei au avut o reacție foarte violentă, au dat-o jos din pat rupându-i cămașa, lovind-o cu pumnii și smulgându-i părul. Acest episod ar putea fi la originea relațiilor ulterioare foarte proaste cu fratele ei, Henric, și cu mama sa.

Ducele de Guise a fost primul dintr-o lungă listă de iubiți ce i-au fost atribuiți în acea perioadă: Joseph Bonifacio de La Môle, Jacques de Harlay, Seigneur de Champavallon, Louis de Bussy d’Amboise.

blankLa sfârșitul lui 1560 mama ei, Caterina de Medici, a încercat să o căsătorească pe Margareta cu Don Carlos, fiul regelui Spaniei Filip al II-lea, iar mai târziu cu Sebastian I al Portugaliei, dar în ambele cazuri negocierile au eșuat.

Astfel că s-a luat în considerare căsătoria tinerei cu Henric al III-lea de Navarra, dar tratativele au fost lungi și dificile pentru că Ioana a III-a a Navarrei nu avea încredere în Caterina și cerea ca mireasa să se convertească la protestantism. Într-un final viitoarea soacră a cedat în fața încăpățânării Margaretei, care nu voia să renunțe la religia ei catolică, și a acceptat mariajul. Ioana va muri puțin mai târziu, fiul său, Henric, va urca pe tronul Navarrei, iar Margareta, care inițial s-a opus căsătorieii, este constrânsă de mama și fratele său accepte.blank

Acest mariaj între două persoane cu religii diferite era neobișnuit în acele timpuri, dar, fără să se aștepte dispensa papală, nunta va fi celebrată pe 18 august 1572.

Mirele sosește la Paris însoțit de 800 de hughenoți, iar ceremonia are loc în curtea catedralei Notre-Dame, fiind urmată de festivități grandioase la care sunt invitați toți nobilii regatului, inclusiv protestanții, într-un spirit de armonie și reconciliere. Cum cetățenii Parisului erau catolici extremiști, nu au acceptat prezența acestora și au fost înfuriați de luxul ostentativ al petrecerilor organizate cu ocazia căsătoriei.

blankAtmosfera la curte este foarte tensionată, iar aparenta conciliere între catolici și hughenoți a durat puțin. La doar câteva zile după nuntă, pe 22 august, are loc atentatul împotriva amiralului Coligny căpetenia protestanților, care este împușcat de la fereastra unei case de către Charles de Louvier, iar evenimentul va duce la declanșarea crizei: protestanții cer răzbunare, iar Parisul se află în pragul unui război civil între susținătorii ducelui de Guise și hughenoți. Pentru a calma apele, regele Carol al IX-lea merge la căpătâiul lui Coligny promițându-i că se va face dreptate. Pe de altă parte, familia Guise amenință că va părăsi capitala, lăsând familia regală fără protecție, dar Carol al IX-lea și Caterina de Medici se tem să rămână cu protestanții. În seara de 23 august regele are o reuniune la Palatul Tuileries cu consilierii săi pentru a decide ce cale urmeze. La întâlnire au participat Caterinablank de Medici, Ducele de Anjou, procurorul René de Birague, mareșalul de Tavannes și ducele de Nevers și, deși nu există nici un document care să demonstreze că decizia de a-i elimina pe liderii hughenoți a fost luată în timpul acestei întâlniri, tradiția spune că regele a strigat furios: “Ucideți-i, dar ucideți-i pe toți, să nu rămână unul!”, hotărând eliminarea liderilor protestanți cu excepția cumnatului său, Henric de Navara. și a prințului de Condé.

Ca să-și salveze viața, Henric al III-lea de Navarra se preface că se convertește la catolicism. Un nobil hughenot grav rănit, Gabriel de Levis, viconte de Leran, se ascunde în camera Margaretei, iar aceasta îi salvează viața. Masacrul nu se încheie în acea noapte, care va rămâne în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu, ci va continuă săptămâni întregi în toată țara.

blankÎn 1574 Carol al IX-lea al Franței e pe moarte, iar hughenoții și catolicii moderați conduși de fratele mai mic al regelui, François, duce d’Alençon, și Henric al III-lea de Navarra pregătesc un complot pentru a pune mâna pe putere, dar conspirația eșuează, doi complici ai lor sunt arestați și decapitați. Unul dintre aceștia e de La Môle, un presupus iubit al Margaretei. Henric și François sunt arestați și închiși în castelul Vincennes, dar apoi eliberați condiționat. În 1575 François fuge, iar Henric fuge și el în 1576, fără a o anunța pe Margareta.

După fuga fratelui și a soțului său, tânăra este închisă în camerele sale la Luvru, cu gărzi în fața ușilor pentru că regele o considera complice la complot. François, care preluase conducerea hughenoților, refuză negocierile t timp ea e ținută prizonieră, dar în final este eliberată și participă împreună cu mama sa la negocierile prin care se ajunge la un rezultat foarte avantajos pentru protestanți, Edictul de la Beaulieu.blank

În 1577, la reînceperea războiului civil, Margareta oscilează între fidelitatea pentru fratele său și datoria către soț și cere permisiunea să plece în sudul Țărilor de Jos. Flamanzii, revoltați împotriva dominației spaniole, păreau dispuși să ofere tronul unui principe străin tolerant care să le ofere sprijin pentru cucerirea independenței. Henric al III-lea a acceptat propunerea, sperând că așa va scăpa de sora sa incomodă. Sub pretextul unei cure de băi termale la Spa, în Belgia, la începutul verii Margareta a plecat cu un alai somptuos și, ajunsă aici, s-a ocupat de participarea la recepții fastuoase, nefiind prea interesată de politica locală, iar în final acțiunile sale nu i-au fost de nici un folos ducelui d’Alençon.

După misiunea ratată în Țările de Jos, la întoarcerea ei la curte atmosfera era încordată. În 1578 Henric al III-lea află de implicarea ducelui d’Alençon într-un complot, îl arestează în plină noapte și îl închide în camera lui, dar Margareta merge să-l viziteze și, după câteva zile, acesta evadează cu ajutorul unei frânghii aruncate de la fereastră de sora sa, deși mai târziu ea a negat orice implicare în fuga lui d’Alençon.

blankÎn final primește permisiunea de a se duce la soțul său, iar mama ei, Caterina de Medici, o însoțește împreună cu cancelarul Guy du Faur de Pibrac, însă femeile sunt primite destul de rece de Henric de Navara.

Caterina și ginerele său se pun de acord asupra edictului de pace de la Nérac din 1579, apoi regina mamă se întoarce la Paris. După plecarea Caterinei, cuplul a locuit o perioadă la Pau, apoi s-a mutat la Nérac, capitala ducatului d’Albret, care aparținea Franței și unde Margareta nu s-a confruntat cu intoleranța religioasă.

Aici în jurul frumoasei Margareta s-a format o adevărată academie literară: Théodore Agrippa d’Aubigne, Guillaume de Sallustre Du Bartas, Michel de Montaigne, Agrippa d’Aubigne scriind despre curtea de la Nérac: “Compusă din nobili valoroși și doamne minunate, curtea din Navarra nu era în nici un mod inferioară celei a Franței”.blank

Curtea din Nérac este faimoasă și pentru numeroasele aventuri amoroase care mai târziu l-au inspirat și pe Shakespeare. Margaretei i se atribuie o relație cu unul dintre cei mai iluștri prieteni ai soțului ei, vicontele de Turenne. În 1579 izbucnește al șaptelea război religios numit și războiul amanților, încheiat cu pacea de la Fleix din 1580. În acea perioadă Margareta se îndrăgostește de un mare scutier al fratelui său, Jacques de Harlay, de Champvallon.

După plecarea fratelui ei, ducele d’Alençon, situația reginei începe să se deterioreze, vinovată fiind o domnișoară de onoare a Margaretei, Françoise de Montmorency-Fosseux, de care regele Navarrei se îndrăgostise încă de când aceasta avea 14 ani. Fiind însărcinată, amanta îl instigă împotriva soției sale pe rege, în speranța că va deveni soția lui dacă Margareta va fi înlăturată.

În 1582, la invitația fratelui și mamei sale care sperau să-l atragă pe Henric la curte, Margareta se întoarce la Paris, dar este primită cu ostilitate, deoarece era considera responsabilă de ultimul conflict din familie.

blankSituația continuă să se înrăutățească, Margareta se îmbolnăvește în iunie 1583, deși au fost voci care au susținut că ar fi fost însărcinată cu unul din amanțiii, iar în august regele o gonește de la curte, o acțiune fără precedent ce atrage atenția întregii Europe, mai ales din cauza modului umilitor în care pleacă Margareta. Regele trece pe lângă alaiul surorii sale ignorând-o, apoi oprește caleașca și arestează câțiva servitori, pe care îi interoghează el însuși cu privire la un presupus avort al Margaretei.

Întoarcerea în Navara pare imposibilă pentru că soțul ei, regele, nu o vrea înapoi din cauza numeroaselor bârfe care circulau pe seama sa, dar îi cere explicații lui Henric al III-lea și mai apoi solicită recompense pentru situația creată. În tot acest timp Margareta rămâne într-o situație incertă așteptând sfârșitul negocierilor dintre cei doi. Sub acest pretext Henric de Navarra ia în posesie Mont-de-Marsan, pe care Henric al III-lea i-l cedează pentru a pune capăt conflictului. După opt luni Margareta revine la soțul său care o primește cu răceală din cauza relației pe care acesta o avea cu amanta sa din acel moment, Diane de’Andouins, numită și frumoasa Corisande. În 1584 moare fratele mai mic al Margaretei, ducele d’Alençon.

În martie 1585, renegată de soț și de familia sa, Margareta intră în Liga catolică care reunește catolicii intransigenți și toate persoanele ostile politicii lui Henric al III-lea și a celei a lui Henric de Navara. Ia în stăpânire Agen, oraș care făcea parte din dota sa, își întărește fortificațiile și, recrutând trupe, începe să cucerească orașele înconjurătoare. Locuitorii din Agen, sătui de pretențiile ei, se revoltă și o trădează, iar Margareta e nevoită să fugă.

În noiembrie se stabilește la castelul Carlat, care era în proprietatea sa, și, împreună cu un grup de nobili, adună în grabă o armată încercând să cucerească regiunea Argenais, dar nu reușește și este nevoită să fugă din nou. Găsește refugiu la castelul d’Ibois, proprietate a reginei Caterina, dar în octombrie 1586, acesta este asediat de trupele regelui Franței și apoi este nevoită să aștepte o lună pentru a afla care îi va fi soarta.blank

În noiembrie fratele ei decide să fie încarcerată în castelul Usson, care fusese închisoare pe vremea lui Ludovic al XI-lea, mărturisind “cu cât timpul trece, cu atât simt și recunosc ticăloșia acestei mizerabile. Cel mai bun lucru pe Dumnezeu l-ar putea face pentru ea și pentru noi, ar fi să și-o ia înapoi”.

Din noiembrie 1586 rămâne prizonieră, dar îl seduce pe șeful temnicerilori, Jean Timoleon de Beaufort-Montboissier, care îi ușurează condițiile de detenție.

Aici ea înființează un teatru, o nouă trupă de muzicieni, se înconjoară de scriitori și intelectuali, chiar dacă nu avea prea mari resurse financiare. Mama sa, regina Caterina, care în trecut o ajutase de multe ori, părea că-și pierduse interesul pentru ea.

După moartea ducelui d’Alençon, Henric al III-lea de Navara devenise urmaș direct la tronul Franței, dar cum nu avea copii cu Margareta, soacra lui, Caterina de Medici, se gândește să i-o ofere în căsătorie pe nepoata ei preferată, Cristina de Lorena, însă regina mamă moare în ianuarie 1589, înainte de a-și duce la îndeplinire planurile. Câteva luni mai târziu, în august, moare și Henric al III-lea, iar Henric de Navara urcă pe tron cu numele de Henric al IV-lea al Franței.

Margareta este încă prizonieră, dar devine virtual regina Franței. Henric al IV-lea este încoronat în 1594 la catedrala din Chartes, după ce reneagă din nou religia protestantă. Încă din 1593 acesta o contactase pe Margareta pentru ca ea să accepte un divorț, în speranța de a se căsători cu amanta lui, Gabrielle d’Estrées, cu care avea un fiu, pe César de Bourbon, duce de Vendôme.

Margareta se află pentru prima dată în viața ei în poziția de a decide soarta familiei regale și refuză divorțul, spunând că doar o prințesă de același rang cu ea îi va putea lua locul. În final, acceptă despărțirea în schimbul unor recompense consistente, dar în noaptea de 9 spre 10 aprilie Gabrielle moare. Papa Clement al VIII-lea anulează căsătoria Margaretei cu Henric pe 24 octombrie 1599 din cauza consangvinității dintree celor doi soți și a sterilității Margaretei care nu reușise să dea naștere unui urmaș.

Henric îi plătește toate datoriile și îi acordă o pensie, îi oferă privilegiul de a-și păstra titlul de regină a Franței și i-l oferă pe cel de ducesă de Valois.

Pe 17 decembrie 1600 Henric al IV-lea o ia în căsătorie pe Maria de Medici, care după nouă luni îi dăruiește un fiu, iar în iulie 1605 Margareta primește permisiunea să părăsească Castelul Usson, unde era prizonieră încă din 1586, și se mută pentru un timp la palatul Madrid, apoi la Paris, la Hôtel de Sens. Voia să se întoarcă la Paris nu numai pentru viața de la curte, ci și pentru a rezolva câteva chestiuni legate de moștenire, pentru că, după moartea mamei ei, Caterina de Medici, fostul soț, Henric al III-lea, făcuse în așa fel încât toate bunurile defunctei să fie preluate de Carol de Valos, fiul natural al lui Carol al IX-lea.

În 1606 Margareta reușește să pună mâna pe întreaga moștenire, iar un an mai târziu, în 1607, construiește pe malul stâng al Senei, în fața Luvrului, un hotel, care astăzi nu mai există. Dă recepții fastuoase cu spectacole de teatru și balet, deschide un salon literar unde erau prezenți scriitori, filozofi, poeți printre care Marie de Gournay, Philippe de Desporte, François Mainard și reia relațiile cu Henric, devenind prietenă cu Maria de Medici.

După moartea lui Henric al IV-lea, pe 14 mai 1610, Maria obține regența pentru fiul său minor și vrea ca Margareta să fie prezentă la încoronare, iar la botezul fiului său, Gastone de Orléans, pe 15 iunie 1610 o numește nașă pe aceasta.

Deja din 1606 Margareta îl numise moștenitor universal pe fiul Mariei, viitorul Ludovic al XIII-lea al Franței, iar Maria îi încredințează Margaretei roluri diplomatice cum ar fi primirea ambasadorilor străini la curte sau negocierea cu reprezentanții clerului.

Margareta de Valois moare pe 27 martie 1615 la Paris, la 61 de ani, dar înmormântarea oficială are loc pe 20 iunie 1616, în capela familiei de Valois, la Saint-Denis.

În timpul Revoluției franceze, pe 17 octombrie 1793, mormântul său este jefuit, iar rămășițele ei sunt profanate de mulțimea furioasă și depuse într-o groapă comună.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *