Regina Mary de Teck: Mai presus de politică, a fost magnifică, plină de umor, de viață, de fapt aproape sublimă, deși rece și rigidă. Dar ce regină mare! (Henry Channon)

Mary de Teck s-a născut pe 26 mai 1867 la Palatul Kensington din Londra, fiind fiica prințului Francisc, Duce de Teck, și a prințesei Mary Adelaide de Cambridge. Copila a fost botezată la Capela Regală a Palatului Kensington de Arhiepiscopul de Canterbury, iar cei trei nași ai săi au fost Regina Victoria, Prințul de Wales, viitorul rege Eduard al VII-lea și Prințesa Augusta, Ducesă de Cambridge.
Deși mama ei era nepoata regelui George al III-lea, Mary nu era o membră proeminentă a familiei regale britanice pentru că tatăl său, ducele de Teck, nu a avut nici moștenire, nici avere și pentru că părinții se căsătoriseră morganatic, deci nu avea nici titlu regal. Ducesa de Teck primea 4000 £ pe an de la mama ei, dar familia avea multe datorii și a fost nevoită să se mute în străinătate din 1883, pentru a-și reduce cheltuielile, apoi a călătorit în întreaga Europă, vizitându-și diferite rude. Părinții s-au stabilit pentru o vreme la Florența, unde Mary a vizitat galerii de artă, biserici și muzee, dar în 1885 s-au întors la Londra, stabilindu-se la White Lodge, în Richmond Park.
În decembrie 1891 Mary s-a logodit cu vărul ei de gradul al șaselea, Prințul Albert Victor, Duce de Clarence și Avondale, fiul cel mare al Prințului de Wales. Prințesa a fost aleasă datorită personalității sale puternice și faptului că era simpatizată de Regina Victoria, dar la șase săptămâni după anunțarea logodnei viitorul ei soț a murit în timpul pandemiei de gripă.
blankFratele lui Albert Victor, Prințul George, Duce de York, a ajuns al doilea în ordinea succesiunii la tron și s-a apropiat mult de Mary în timpul doliului, iar regina Victoria, care nu-și pierduse aprecierea față de prințesă a încurajat-o în vederea unei căsătorii cu viitorul rege. În mai 1893, George a cerut-o de soție, iar Mary a acceptat. Nunta a avut loc pe 6 iulie 1893 la Palatul St. James din Londra și apoi tânărul cuplu a locuit la moșia Sandringham din Norfolk și în apartamentele lor de la Palatul St. James. Cei doi au avut șase copii: Eduard, Albert, Mary, Henry, George și John. Ducesa își iubea copiii, însă i-a dat în grija guvernantelor, așa cum era obiceiul epocii, dar a fost preocupată ca ei să fie bine îngrijiți. O primă doică a fost concediată pentru că era obraznică, iar o a doua pentru că îi maltrata pe copii, fiind înlocuită de doamna Bill, care a fost foarte afectuoasă cu micii prinți. Uneori, Ducesa părea o mamă distantă, dar îi plăcea să se joace cu copiii și să-i învețe istoria și muzica.blank
Pe 22 ianuarie 1901, după ce a murit regina Victoria, socrul lui Mary, Albert Eduard, a devenit regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit și în următoarele opt luni, Mary și soțul ei au făcut un tur al Imperiului Britanic, mergând în Gibraltar, Malta, Egipt, Ceylon, Singapore, Australia, Noua Zeelandă, Mauritius, Africa de Sud și Canada. Pe 9 noiembrie 1901, la nouă zile după întoarcerea în Regatul Unit, cu ocazia celei de-a 60-a aniversare a regelui, George a fost numit Prinț de Wales și familia s-a mutat în Casa Marlborough. În calitate de Prințesă de Wales, Mary a călătorit alături de soțul ei în Austro-Ungaria și la Württemberg în 1904, iar anul următor s-a născut ultimul lor copil, John, care a avut probleme respiratorii din cauza travaliului prelungit al mamei.
blankÎn octombrie 1905, Prințul și Prințesa de Wales au plecat într-un alt turneu de opt luni, de data aceasta în India, copiii rămânând în grija bunicilor, au trecut și prin Egipt, iar la întoarcere s-au oprit în Grecia și apoi au plecat în Spania, cu ocazia nunții regelui Alfonso al XIII-lea cu Victoria Eugenie de Battenberg, iar la o săptămână după întoarcerea în Marea Britanie, Mary și George au plecat în Norvegia, la încoronarea regelui Haakon al VII-lea și a reginei Maud.
Pe 6 mai 1910, regele Eduard al VII-lea a murit, Prințul de Wales a devenit regele George al V-lea, iar Mary a devenit regină. Mary a fost încoronată împreună cu regele pe 22 iunie 1911 la Westminster Abbey, iar spre sfârșitul anului, cuplul regal a călătorit în India pentru Delhi Durbar care s-a ținut la 12 decembrie 1911, au făcut un tur ca împărat și împărăteasă a Indiei și au revenit în Marea Britanie în februarie.
La începutul domniei, Mary a intrat în conflict cu regina mamă Alexandra, după ce aceasta a cerut ca la funeraliile regelui Eduard să aibă întâietate în fața noii regine, și a păstrat câteva bijuterii regale pe care ar fi trebuit să i le ofere lui Mary.blank
În timpul Primului Război Mondial, regina a instituit un regim de austeritate la palat, a raționalizat alimentele folosite de bucătăria regală și a vizitat militarii răniți în spital. La două luni după terminarea războiului fiul ei cel mic, prințul John, a murit la vârsta de treisprezece ani, iar această tragedie a marcat-o pentru mult timp.
Regina l-a ajutat pe soțul ei cu pregătirea discursurilor și vastele ei cunoștințe de istorie au ajutat-o pentru a-l consilia, iar el i-a apreciat discreția, inteligența și raționamentele corecte. Mary era mereu calmă și sigură pe sine în public chiar și în anii tulburi de după război.
La sfârșitul anilor 1920, George al V-lea s-a îmbolnăvit grav, având probleme pulmonare accentuate de fumatul excesiv, iar Mary l-a îngrijit cu mult devotament. În 1928, unul dintre medicii regali, Sir Farquhar Buzzard, întrebat cine i-a salvat viața regelui, a răspuns: “Regina”. În 1935, George al V-lea și blankMary au sărbătorit 25 de ani de domnie și în discursul public, regele i-a adus un omagiu impresionant soției sale.
Suveranul a murit pe 20 ianuarie 1936, după ce medicul său, Lordul Dawson de Penn, i-a făcut o injecție cu morfină și cocaină care este posibil să-i fi grăbit decesul. Fiul cel mare, Eduard, Prinț de Wales, a devenit regele Eduard al VIII-lea și din acest moment Mary a primit titlul de “regină mamă”, dar i s-a spus în continuare regina Mary.
În același an, Eduard a declanșat o criză constituțională, anunțând că vrea să se căsătorească cu amanta sa, Wallis Simpson, o americancă divorțată de două ori și, deși își susținea fiul, Mary nu a putut accepta că acesta își neglija obligațiile regale pentru a da curs sentimentelor sale. Regina a refuzat să o mai întâlnească pe amanta fiului ei, atât în public, cât și în privat și, deși ținea în continuare foarte mult la Eduard, niciodată nu a încetat să-și manifeste dezaprobarea pentrublank acțiunile acestuia. După abdicarea lui Eduard, Regina Mary l-a sprijinit deschis pe cel de-al doilea fiu, Prințul Albert, care a devenit regele George al VI-lea.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, George al VI-lea a dorit ca mama sa să plece din Londra, iar Mary a acceptat să locuiască temporar în Gloucestershire, cu nepoata ei, Mary Somerset, Ducesă de Beaufort și s-a întors la Londra în iunie 1945, după terminarea războiului, reluându-și atribuțiile de reprezentare în casa regală.
Regina-mamă a asistat la moartea fiului său, regele George al VI-lea, în februarie 1952, și la urcarea pe tron a nepoatei sale, Prințesa Elisabeta, care a devenit regina Elisabeta a II-a, dar nu a mai apucat să participe la încoronarea acesteia. Mary de Teck a murit un an mai târziu, pe 24 martie 1953, de cancer pulmonar, la vârsta de 85 de ani, cu două luni înainte de încoronarea Elisabetei și a fost înmormântată lângă soțul ei, la Capela St. George a Castelului Windsor.

 

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *