Rodica Ojog-Brașoveanu, mama romanelor polițiste

Angela Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut pe 28 august 1939 la București și a fost fiica unei profesoare, Ana, și a avocatului Victor Ojog. Tatăl său a fost arestat de mai multe ori imediat după venirea comuniștilor la putere pentru că fusese membru al Partidului Național Liberal, perioadă în care familia a fost nevoită să trăiască din vânzarea lucrurilor din casa – tablouri, covoare, bijuterii, chiar și mobilier.

Rodica urmase primele clase la școala „Maison des Français”, apoi a terminat Liceul „Domnița Ileana”, la absolvire s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, dar în 1956 a fost exmatriculată din toate facultățile din țară și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei anticomuniste din Budapesta. De altfel, mulți studenți se aflau în aceeași situație, dar Rodica Ojog fusese chiar direct implicată în organizarea mișcărilor studențești de la Facultatea de Drept.

Desfășurarea evenimentelor din Ungaria era urmărită cu mare interes de studenții din România care obțineau de la radio Europa Liberă sau din alte surse informații despre evenimentele de la Budapesta și au început să discute despre ideea de a începe la București acțiuni similare. Studenții români nu au format comitete care puteau fi considerate organizații clandestine, dar, în schimb, au constituit grupuri de acțiune locală, la nivel de facultăți.

 

Mișcările cele mai active au fost cele de la facultățile de Științe Juridice (unde studia și Rodica Ojog), Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie, precum și de la Institutul Medico-Militar. Singurele surse despre numele celor implicați sunt procesele care au urmat după înăbușirea mișcării, respectiv datele prezentate în ședințele de demascare ale studenților rebeli și ulterioarele excluderi din facultăți. Rodica și mulți alți colegi de la Științe Juridice și din alte facultăți bucureștene și-au pierdut în acel an dreptul de a mai studia.

După exmatriculare, pentru a-și asigura un viitor, s-a căsătorit cu un bărbat din Timișoara, dar nu a abandonat ideea de a-și construi o carieră. A făcut memorii la Ministerul Învățământului pentru a se putea întoarce în facultate, dar i s-a comunicat că revenirea este condiționată de o „reabilitare”, adică de un an de muncă necalificată într-o fabrică, unde să devină „fruntașă în producție”.

În aceeași perioadă a divorțat și s-a angajat ca muncitoare la fabrica de medicamente „Galenica”, iar în 1962 a fost admisă la Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care a absolvit-o în 1967.

În 1963, Rodica Ojog l-a cunoscut pe actorul Cosma Brașoveanu, cu care s-a căsătorit în același an, mariajul lor fiind unul fericit. Șase ani mai târziu a debutat cu un scenariu la televiziune, “Crima din Cișmigiu”, iar primul roman polițist, “Moartea semnează indescifrabil”, l-a scris la insistența soțului și l-a publicat în 1971, la Editura „Albatros”.

În urma succesului cu acest volum și al numeroaselor comenzi pe care le-a primit pentru alte cărți, Rodica Ojog Brașoveanu a renuntat la cariera în avocatură și s-a dedicat scrisului. A publicat 38 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic, mai multe povestiri, o piesă de teatru și cinci scenarii TV.

“— Am început să cred și eu că Melania există, mărturisea într-un interviu din 1990 publicat de revista ‘Femeia’ Rodica Ojog-Brașoveanu. Pentru că am o formaţie juridică şi am lucrat la începutul carierei câţiva ani ca avocat, se crede, îndeobşte, că-mi extrag cazurile din arhivele poliţieneşti. Eroare! Totul este inventat, cele aproape 1.000 de personaje din romanele mele sunt fictive. O singură dată m-a tentat să scriu, pornind de la un articol de ziar, romanul “Omul de la capătul firului”. Cele câteva cunoştinţe care şi-au recunoscut unele trăsături de caracter în prima mea carte n-au mai vrut să vorbească cu mine, aşa că am preferat apoi să apelez la imaginaţie.

— Şi eu am recunoscut în Minerva ceva din teroarea pe care mi-o transmitea profesoara de matematici din liceu.

— Unde aţi învăţat?

— Aici, în apropiere, pe Calea Rahovei.

— Formidabil, am învăţat la acelaşi liceu, cu aceeaşi profesoară!

Nu-mi rămâne decât s-o întreb care-i “reţeta” unui bun roman poliţist şi să-mi încerc norocul, deşi, recunosc, deformarea reportericească de racordare la real ar putea fi un handicap.

— Un roman poliţist e mai greu de scris decât unul obişnuit. El presupune, fireşte, calitatea condeiului, dar trebuie să aibă o structură de beton armat, o acţiune bine închegată, în care totul să se desfăşoare după un dozaj subtil, să aibă un crescendo al naraţiunii, înlănţuirea faptelor să conducă la un final logic. Puteam face literatură de orice fel, am îmbinat însă trăsăturile literaturii “serioase” cu acţiunea care să intereseze cititorii de toate categoriile sociale şi toate vârstele. În fond, romanul poliţist este un basm pentru adulţi în care Făt-Frumos — binele — învinge Zmeul, răul. Recunosc, mă plictiseşte să citesc, pe zeci de pagini, descrierea unei mişcări interioare, de aceea îi gust mai puţin pe Proust, Joyce, cărora le prefer pe Cronin, Maugham, Capote, Katharine Mansfield. Pericolul ce paşte literatura poliţistă e să cazi în ieftin ori superficial.

— Romanul poliţist a fost şi el proscris la noi în perioada dictaturii. Cum aţi reuşit să supravieţuiţi?

— În ultimii ani a fost de-a dreptul un asasinat. Au fost cărţi înecate în tiraje mici. Trebuia să facem slalom printre cele 99 de porunci ale tovarăşului Dulea: “Nu există crimă, nu există ospătari, bişniţari, hoţi”… Cred că dorința de lectură din acei ani a fost supradimensionată și de lipsa altor divertismente.

— Cum scrieți?

— Numai cu pixul, la orice oră! Îmi fac mai întâi planul pe scene. Când mă apuc de scris, cel puțin un sfert din carte mi-e clar definit în minte. Media este de 3 pagini (dactilo) utile pe oră.

— Cu ce vă umpleţi timpul neafectat scrisului?

— Cu lectura, care la mine e boală curată. Am avut şansa să călătoresc foarte mult în străinătate. Îmi plac restaurantele, plaja, unde ai ocazia să observi oamenii. Pentru scris trebuie să ai o libertate interioară, un timp neîncorsetat. În rest, sunt o izolată, am prietenii puţine, îmi place singurătatea. E incredibil că au trecut 11 ani de când Cosma (actorul Cosma Braşoveanu) nu mai este… În viaţa unei femei dragostea şi fericirea în căsnicie contează mai mult decât la un bărbat”.

Rodica Ojog-Brașoveanu a încetat din viață pe 2 septembrie 2002, la vârsta de 63 de ani, la București.