Sanda Marin și cartea care i-a adus celebritatea

Ion Simionescu, tatăl celebrei Sanda Marin, s-a născut pe 10 iulie 1873 la Fântânele, lângă Bacău, și a fost membru al Academiei Române, cunoscut pentru activitatea științifică în domeniul geologiei și al paleontologiei.

Rămas orfan în copilărie, Ion Simionescu a fost crescut la Botoșani de bunica sa, iar după absolvirea liceului a studiat la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, fiind student al chimistului Petru Poni și al geologului Grigore Cobălcescu. În toamna anului 1895, a obținut o bursă oferită de Academia Română și a plecat la Viena, unde și-a susținut, trei ani mai târziu, pe 21 iulie 1898, teza de doctorat cu titlul Über Die Geologie Des Quellengebietes der Dâmbovicioara (Rumänien).

Întors în țară, tânărul a devenit în 1900 profesor la Universitatea din Iași la vârsta de doar 27 ani, apoi, în 1929, a fost chemat la Universitatea din București, pentru a prelua catedra de geologie a profesorului Sabba Ștefănescu.

Profesorul Simionescu a devenit cunoscut datorită numeroaselor sale cărți și activități de popularizare a științei în rândul publicului larg. Savantul a publicat o serie de volume de instruire extrem de captivante, printre care „Tinere, cunoaște-ți țara!”, „Tinere, cunoaște-ți arborii” (ambele în 1933), „Tinere, cunoaște-ți neamul” (1941), „Pitorescul României” (patru volume tipărite între 1939 și 1942), „Țara noastră” (1937), „Colțuri de țară” (1934), „Mănăstiri din țară, Satele din România” (1926)

Fiica sa, Cecilia Maria Simionescu, s-a născut în decembrie 1900 la Iași și a primit o educație excepțională încă din primii ani ai copilăriei. Vorbea la perfecție germana, franceza și engleza, a studiat pianul la Paris și apoi în țară cu profesoara Florica Musicescu, mediul în care s-a format fiind influențat de prietenii ilustrului tată: oameni de știință, scriitori, muzicieni, actori și pictori.

Cecilia s-a căsătorit cu Mihai Zapan, care a fost doctor în chimie și autor al unor lucrări importante de chimie organică, și în perioada interbelică a devenit cunoscută ca o gazdă excepțională, casa familiei devenind un loc de întâlnire pentru lumea bună, la petrecerile sale fiind servite cele mai rafinate preparate gastronomice din București. La începutul anilor ’30, nemulțumită de cărțile de bucate existente pe piața românească, Cecilia Maria Zapan a decis să scrie o carte de bucate, dar, pentru că nu a vrut ca numele ei să-i afecteze cariera științifică a tatălui, a ales un pseudonim pentru a-și semna lucrarea de gastronomie. Prima ediție a volumului a fost publicată în 1936 la Editura „Cartea Românescă” din București, care era condusă chiar de tatăl ei în acel moment.

În februarie 1936, ziarul Lupta consemna apariția:

“Cartea doamnei Sanda Marin poate fi un auxiliar preţios în liniştea căsniciilor, căci înlătură nepriceperea femeii în pregătitul bucatelor atât de apreciate de soţii lor. Am găsit reţete atât de variate şi atât de numeroase, încât credem că nu s-a omis nimic din tot ce poate face deliciul unei mese bune.

Într-o ţară ca a noastră care produce tot ce poate fi utilizat de cea mai complicată bucătărie, cartea doamnei Sanda Marin înlesneşte folosinţa acestei îmbelşugate producţii. Rafinamentul unei bucătării este şi o expresie de civilizaţie. Evoluţia a cuprins şi gastronomia, de aceea o carte de bucate bine întocmită umple un gol.

Faptul că Sanda Marin a dat importanţa ce se cuvine progresului în prepararea mâncărurilor se dovedeşte şi din sfaturile ce le dă asupra felului cum trebuie înzestrată o bucătărie, căci evident oala de supă nu poate sluji confecţionării unui ghiveci de pildă, al cărui gust este condiţionat şi de posesiunea tăvii respective.

Dacă adăugăm că lucrarea cuprinde liste împărţite pe sezoane este pentru a sublinia că ea nu se adresează numai unei categorii de gospodine, toate pungile găsesc reţete pe gust şi accesibile.

Prin însuşirile generale ale lucrării şi prin metoda întrebuinţată, „Cartea de Bucate” a doamnei Sanda Marin se impune ca indispensabilă nu numai bunului mers al gospodăriilor de orice categorie, dar chiar şi pentru acei ce reduc bucătăria la un grătar care mai înainte de orice are rolul de-a afuma totul într-o rază respectabilă.

Această bine venită îndrumare în ale bucătăriei este prefaţată de dl. Al. O. Teodoreanu, care-i face o recomandare spirituală întărind părerea noastră despre legătura dintre intelectualitate şi produsele bucătăriei”.

Cartea conținea sute de rețete culinare din bucătăria românească sau inspirate din alte tradiții gastronomice, avea 437 de pagini și s-a bucurat de un atât de mare succes, încât au fost retipărite încă opt ediții în următorii opt ani, fiecare dintre ele beneficiind de completări generoase.

În timpul războiului, în mai 1941, ziarul Țara semnala:

“În mod obişnuit, când zicem porumb, ne gândim la mămăligă. Ne gândim adică la cea mai deasă întrebuinţare a porumbului. Iar valoarea porumbului, în actuala conjunctură economică, se află în plină creştere. Importanţa şi nevoia lui se resimte astfel tot mai mult. Consumul de porumb a devenit o poruncă a economiei noastre naţionale. Aceasta nu însemnează însă că prin sporirea consumului de porumb trebuie, implicit, să crească şi consumul mămăligii.

Într-o broşură de treizeci şi două de pagini, apărută recent în colecţia de Cunoştinţe folositoare editate de Cartea Românească, o foarte pricepută gospodină, doamna Sanda Marin, ne destăinuie cum din porumb se pot face nu mai puţin de şaptezeci şi opt de feluri de mâncăre, concurând astfel grâul în aproape toate reţetele alimentare.

Iată câteva rețete dintre cele despre care Sanda Marin ne spune că se pot găti din porumb: mămăligă fiartă, mămăliguță pripită, mămăligă cu cartofi, pâine de mălai, pogacea, supă de mălai cu zeamă de urzici, sărbușcă, supă de făină de porumb, supă de porumb verde, mămăligă prăjită, mămăligă prăjită cu brânză sau cu parmezan, balmuş, coleaşă, mămăligă cu slănină la cuptor, mămăligă cu brânză la cuptor, mămăligă cu smântână, ochiuri pe mămăligă, mămăligă cu sos de roşii, mâncare de pui cu porumb verde, sarmale de păsat, chiftele de mălai cu praz, chiftele de mălai cu brânză, colţunaşi cu brânză, gogoşele de mălai, ghişmane, turtițe de mălai, plăcintă de păsat cu tăieţei, alivoncă, salată de porumb cu roşii, boabe de porumb murat, porumb fiert, porumb copt, floricele, friganele cu miere, turtă de dovleac, budincă de mălai cu griș, savarină de mălai, tort de mălai, cremă de porumb, etc”.

Volumul a fost reeditat și după cel de-al Doilea Război Mondial, dar într-o ediție prescurtată, fiind adaptat la condițiile din timpul comunismului. Rețetele considerate inadecvate în raport cu realitățile socio-economice, precum salata de icre negre, galantina de curcan, mușchiul de vită Chateaubriand, supa Bouillabaisse (cu fructe de mare), consommé, sufleul surpriză, sosul olandez, tortul Napoleon, preparatele sofisticate din vânat sau cozonacii moldovenești pentru care se foloseau 100 de ouă la 5 kilograme de făină au fost eliminate sau schimbate astfel încât să fie în conformitate cu viața din România comunistă.

În plus, rețetele tradiționale legate de sărbătorile religioase au fost cenzurate, astfel încât vastele colecții de rețete de mâncăruri specifice pentru Crăciun sau Paște s-au transformat în “rețete pentru mese festive”, iar unele ingrediente care nu se mai găseau în magazine au fost înlocuite, de cele mai multe ori neinspirat, cu produse pe care gospodinele le puteau găsi în comerțul socialist. După 1989, au apărut încă opt ediții ale cărții Sandei Marin, cea tipărită în 2009 la Editura Humanitas fiind una integrală, care conține, pe lângă rețete de aperitive, sosuri reci și calde, înghețate, sufleuri, torturi, prăjituri cu cremă, dulcețuri și șerbeturi, peltele și siropuri, și numeroase trucuri și sfaturi pentru prepararea conservelor sau a mezelurilor tradiționale, dar și sugestii de meniuri adaptate anotimpurilor și informații cu privire la conținutul de vitamine și valoarea calorică a principalelor alimente.

Sanda Marin a încetat din viață în 1961 și a fost înmormântată în cavoul familiei de la Cimitirul Bellu, dar celebra sa “Carte de bucate” a continuat să fie reeditată și se află încă în biblioteca multor gospodine din România.