Sant’Angelo: De la mausoleu pentru împăratul Hadrian, la închisoare pentru filosoful Giordano Bruno

Construirea castelului a început în ultima parte a domniei împăratului roman Hadrian, sub conducerea arhitectului Demetrianus, și a fost terminat în anul 139, în timpul lui Antoninus Pius. Edificiul era cunoscut în antichitate ca mormântul lui Hadrian.

Originar din provincia Baetica din Hispania, ca și Traian, care îi este rudă și tutore și cu a cărui nepoată, Vibia Sabina, se va căsători, Hadrian își începe cariera în rândurile armatei. Guvernator al Siriei, Hadrian a fost adoptat de către Traian și, la insistențele Plotinei, soția acestuia, a fost desemnat pe patul de moarte succesor al acestuia.

Începutul domniei lui Hadrian a fost marcat de „conspirația celor patru consulari”, soldată cu execuția lor. Istoricii consemnează că Hadrian a străbătut, în lungi călătorii, toate provinciile imperiului, în care a petrecut mai mult timp decât la Roma. A inițiat o serie de reforme în armată și justiție, iar arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. A restaurat Panteonul și a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, fiind el însuși filosof și scriitor, autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri filologice și enciclopedice.

Pe plan extern, Hadrian a încheie pacea cu parții și a renunțat la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat.

blankÎmpăratul Hadrian a vizitat și Dacia, în timpul domniei sale având loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior.

Mausoleul împăratului a fost construit pentru că precedentul mausoleu imperial, al lui Augustus, nu mai dispunea de locuri libere. Rămășițele pământești ale lui Traian au fost depuse sub Columna lui Traian, iar Hadrian trebuia să găsească un alt amplasament. Construcția a fost dorită ca pereche a Mausoleului lui Augustus, care se afla pe malul stâng al Tibrului, în timp ce Mausoleul lui Hadrian a fost așezat pe malul drept al fluviului.

Aici a fost depusă urna sa funerară în anul 139, grație insistenței lui Antoninus Pius, care a obținut de la Senat divinizarea lui Hadrian. Împărăteasa Vibia Sabina, soția lui Hadrian, fiul său adoptiv, Lucius Aelius Verus, împăratul roman Antoninus Pius și soția lui, Faustina, Marc Aureliu, Septimius Severus și împăratul roman Marcus Aurelius Antoninus Bassianus, numit Caracalla, au fost înmormântați tot aici.blank

Mausoleul are formă circulară, cu o înălțime de 20 m și cu un diametru de 64 metri, fiind construit din peperin, o rocă vulcanică, și opus caementitium, așa numitul beton roman, și a fost acoperit cu travertine.

Partea superioară a construcției avea probabil o grădină cu pini, iar în centru era un templu mic de formă rotundă. Pe vârf se afla un car de luptă tras de patru cai pe care se afla reprezentarea lui Hadrian ca zeu al soarelui, iar în centru se afla cavoul împăratului.

blankCastelul Sant’Angelo a primit denumirea de astăzi în anul 590, când Roma a fost bântuită de epidemia de ciumă. Conform legendei, papei Grigore cel Mare i-a apărut aici arhanghelul Mihail care a ordonat, printr-un gest simbolic de introducere a sabiei în teacă, sfârșitul epidemiei. Acest eveniment a fost celebrat prin montarea unei statui a arhanghelui în vârful construcției.

Un element important al castelului era “Pasajul Borgo”, un coridor îngust, aflat deasupra unui zid înalt de piatră lung de circa 800 m, care face legătura între Vatican și Sant’Angelo. Numele pasajului vine de la cartierul Borgo, traversat de zidul care avea rol de protecție.

Comandat în anul 1277 de Papa Nicolae al III-lea, zidul cu coridorul secret s-a dovedit a fi o cale eficientă de evadare, în caz de asediu al Vaticanului pentru unii papi care i-au urmat. În anul 1494, Papa Alexandru al VI-lea l-a folosit pentru a scăpa cu viață în timpul invaziei lui Carol al VIII-lea al Franței. Papa Clement al VII-lea s-a refugiat și el cu succes în Castelul Sant’Angelo datorită pasajului secret, în 1527, în timpul “Jefuirii Romei” de către trupele dezlănțuite de mercenari ale Sfântului Imperiu German care ignoraseră ordinele împăratului Carol Quintul. Papa Pius al VII-lea a fugit în anul 1808din fața trupelor lui Napoleon Bonaparte tot prin coridorul ascuns.blank

Statul papal a folosit Sant’Angelo ca închisoare. Giordano Bruno a fost închis în castel timp de șase ani. Născut la Nola, în provincia Campania din sudul Italiei, Filippo, devenit Giordano când a ajuns călugăr dominican în mănăstirea “San Domenico”, a studiat filosofia lui Platon și Aristotel, precum și operele teologice ale lui Toma de Aquino. Fiind încă din tinerețe un gânditor liber și un non-conformist care nu se împăca cu regulile stricte ale ordinului călugăresc, este nevoit în blank1575 să fugă din mănăstire, pentru a scăpa de acuzațiile de erezie ce îi erau aduse. Se stabilește pentru o scurtă perioadă la Geneva, unde devine calvinist, dar este și aici excomunicat și se refugiază în Franța.

În Franța rămâne timp de șapte ani, la Toulouse și Paris, apoi ajunge la Londra. Giordano Bruno susținea că stelele sunt asemănătoare soarelui, că universul este infinit și conține un număr infinit de lumi populate de ființe inteligente. În 1586, după o dispută pe teme teologice, părăsește Franța și, după multe peregrinări, se stabilește la Helmstedt, în Germania, unde reușește să tipărească mai multe lucrări. Dar și aici intră în conflict cu autoritățile religioase protestante.

În 1591 Giordano Bruno acceptă o invitație a nobilului venetian Giovanni Moncenigo și revine în Italia, la Veneția, unde dă lecții ca profesor particular, dar este arestat de Inchiziție, care îl extrădează la Roma. După șase ani de detenție la Sant’Angelo, timp în care este supus la nesfârșite interogatorii, fiind acuzat de blasfemie, comportament imoral și erezie, este adus în fața tribunalului inchizitorial, prezidat de cardinalul Bellarmino. Refuzând să-și abjure convingerile, este condamnat pentru erezie și ars pe rug la 17 februarie 1600 în piața “Campo dei Fiori” din Roma.blank

blankToate operele lui Giordano Bruno au fost interzise și în 1603 au fost puse la index (“Index librorum prohibitorum”). Condamnarea lui Giordano Bruno reprezintă unul din momentele cele mai întunecate ale Contrareformei catolice.

La locul martiriului său, în piața “Campo dei Fiori”, administrația orașului Roma a ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea o statuie dedicată libertății de gândire. Patru sute de ani după executarea sa, Biserica Catolică, prin vocea papei Ioan-Paul II, și-a exprimat “profunda durere”, regretând eroarea comisă prin condamnarea la moarte a filosofului Giordano Bruno.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *