Sara Montiel, diva secolului XX

Sara Montiel
DS TW

Sara Montiel, pe numele său real María Antonia Abad Fernández, s-a născut pe 10 martie 1928 în Campo de Criptana, în regiunea Castilia-La Mancha, și și-a început cariera de actriță în 1944, când a primit un rol secundar în filmul “Te vreau pentru mine”. În același an a fost distribuită în rolul principal din pelicula “A început cu o nuntă”, urmând “Don Quijote” și “Nebunie din dragoste”. În aprilie 1950, însoțită de mama ei, actrița s-a mutat în Mexic, unde a jucat în zece filme în mai puțin de cinci ani, inclusiv în cunoscutele “Women’s Prison”, „Red Fury” și „Cinnamon Skin”, realizate la începutul anilor 50.

Sara a primit apoi invitația de a juca la Hollywood, primul ei film american fiind westernul “Vera Cruz”, în regia lui Robert Aldrich, în care a apărut alături de Gary Cooper și Burt Lancaster.

Tinerei i s-a oferit un contract standard pe o durată de șapte ani de către Columbia Pictures, dar l-a refuzat, temându-se de politicile restrictive ale studiourilor americane în privința hispanicilor. A acceptat, în schimb, un angajament cu Warner Bros și a fost distribuită în 1956 în filmul “Serenade” realizat de Anthony Mann, regizor cu care s-a căsătorit un an mai târziu, apoi a colaborat cu casa de producție RKO pentru filmul “Run of the Arrow”.

Sara Montiel

Între noiembrie 1956 și ianuarie 1957 Sara a filmat la Barcelona musical-ul “The Last Torch Song”, o producție cu un buget foarte mic, care a devenit, în mod surprinzător, un mare succes internațional. Inițial, piesele din film urmau să fie interpretate de o cântăreață profesionistă, dar, din cauza restricțiilor financiare, Sara a decis să le cânte ea însăși, iar coloana sonoră, extrem de apreciată, a lansat-o în lumea muzicii.

În urma acestui succes, în iunie 1957 Sara Montiel a semnat un contract cu producătorul Benito Perojo pentru a realiza patru filme în trei ani, primul dintre ele fiind “The Violet Seller”, un musical cu un buget foarte mare pentru acel moment.

Sara Montiel

Aproape toate producțiile ei următoare (My Last Tango, Pecado de amor, The Lovely Lola, Casablanca, Nest of Spies, Samba, Variety) au avut mare succes combinând actoria, muzica și dansul, iar Sara Montiel a devenit cea mai bine plătită vedetă a filmului spaniol.

În 1966, vedeta a vizitat, timp de o săptămână, Bucureștiul, ocazie cu care a acordat un interviu revistei Ateneu:

— Cu toţii am citit prin diverse reviste că cinematografia a devenit în Occident o mașină de fabricat vise care alimentează bovarismul midinetelor, că mitul gloriei se bazează pe un tip de idolatrie pe undeva comună cu ritul cultelor păgîne…

— Față de asemenea fenomene în care publicul generos îşi aduce ofranda dezinteresată unor zei necunoscuţi, trebuie să manifestaţi, dumneavoastră, criticii cinematografici, înţelegere, nefiind util să adoptaţi o atitudine de desconsiderare şi superioritate intelectualistă.

— Desigur, dar cred că ar fi tot atât de necinstit să ne ploconim în fața diferitelor forme de mitologie cinematografică, să le „raționalizăm”. Cultul stelelor, miturile epocii — fie că se numesc B. B. sau Marlyn Monroe, fie că sunt oficiale sau explicate de „Life“, de Simone de Beauvoir sau chiar de Arthur Miller, nu credeţi că pot deveni fatale pentru o mulţime de tineri care-şi iau de aici modelele ?

— Nu, nu! Celebritatea poate deveni un mit periculos şi dăunător dacă se sugerează ideea că succesul se obţine cu facilitate, că el explodează pe neaşteptate pe baza unor simple calităţi fizice; ea poate fi însă şi premiza unei lecţii de pedagogie dacă se arată că se cucereşte din greu, prin ani de studii şi de efort, că cere însuşiri deosebite de inteligenţă şi constanţă.

— Ce efect a avut asupra dumneavoastră celebritatea?

— Dar bine, eu nu sunt celebră! Jean Luc Godard zice că sunt cea mai proastă actriță de film care există în lume! Și când te gândești că Godard este — pare-se — unul dintre cei mai mari regizori ai vremurilor noastre!

— Controversele de acest tip — și mai ales cînd se ajunge la ele — accentuează celebritatea!

— Ți-o repet, eu nu sunt celebră!

— Atunci cine este?

— Știu și eu? Poate B. B., poate Marcelo Mastroiani, poate Annie Girardot, poate Monica Viti…

— În altă ordine de idei, vreau să vă întreb dacă consideraţi muzica de film ca o simplă ilustrare sau factor participant la acţiunea unui film?

— Depinde! Personal (sunt actriţă şi cânt în film) consider muzica de film o creaţie artizană, aceasta pentru că filmul este o operă colectivă, pe când creaţia muzicală este o problemă individuală, o chestiune de personalitate. Pentru a evita discrepanța de stil, idealul ar fi ca regizorul să fie — în acelaşi timp — autorul scenariului, al dialogului și al muzicii…

— Cum e Chaplin!

— Oh! Acest divin Chaplin! În plus, nu pot fi neglijate nici problemele să le zicem de organizare sonoră, raportul muzicii cu dialogurile, cu zgomotele care creează planurile sonore. Consider, deci, că important, atât pentru mine ca interpret, cât şi pentru spectator, este ca un compozitor să nu vină cu pretenţia de a-şi releva posibilităţile în primul rând, ci să-şi subordoneze creaţia împlinirii operei cinematografice, în ansamblul ei. Prin aceasta se poate afirma personalitatea sa.

— Şi, în fine, o întrebare aproape „clasică”, pentru un sfârşit de interviu: care sînt proiectele dumneavoastră de viitor?

— Voi reveni în România în august, voi merge la Mamaia, acea perlă a litoralului Mării Negre unde vreau să-mi petrec vacanţa şi poate, la toamnă am să fac un film în România, ţară care îmi place foarte mult”.

*** Ateneu, mai 1966

În 1974, și-a anunțat retragerea din cinematografie, nemulțumită de modul în care evoluase industria care miza acum pe nuditate excesivă, dar a continuat să cânte live, să înregistreze albume și să prezinte diverse emisiuni tv. În mai 2011, după aproape 40 de ani de când apăruse în ultimul ei film, Sara Montiel a jucat lungmetrajul artistic „Abrázame” regizat de Óscar Parra de Carrizosa.

Sara Montiel
Sara Montiel

Actrița a fost căsătorită de patru ori, primul ei soț fiind regizorul și actorul american Anthony Mann, cel de-al doilea a fost avocatul José Vicente Ramírez Olalla, a urmat, apoi, jurnalistul José Tous Barberán, alături de care a adoptat doi copii, Thais și José Zeus, iar ultimul partener oficial a fost Antonio Hernández, dar a avut și mai multe aventuri despre care a scris în cartea sa de memorii. Printre cele mai cunoscute relații au fost cele cu scriitorul Ernest Hemingway, cu actorul James Dean, cu dramaturgul Miguel Mihura și cu biochimistul Severo Ochoa, laureat al Premiului Nobel, despre care a mărturisit că a fost adevărata dragoste a vieții ei.

Sara Montiel

Sara Montiel a murit pe 8 aprilie 2013 în casa ei din Madrid, la vârsta de 85 de ani, din cauza unei insuficiențe cardiace, și a fost înmormântată în cimitirul San Justo, presa spaniolă onorându-i cariera excepțională și scriind despre ea că a fost un “mit al cinematografiei” și “cea mai frumoasă femeie din Spania secolului XX”.

 

Surse:

La Gran Diva: Remembering Sara Montiel, npr.org

Muere Sara Montiel, mito del cine español, ABC

DS TW

leave a comment