AcasăVizionariiSculptorița Camille Claudel, revolta împotriva naturii. O femeie genială închisă 30 de ani într-un ospiciu

Sculptorița Camille Claudel, revolta împotriva naturii. O femeie genială închisă 30 de ani într-un ospiciu

Camille Claudel s-a născut pe 8 decembrie 1864 în Fère-en-Tardenois, Aisne, în nordul Franței, primul copil al unei familii bine situate, tatăl ei fiind Louis-Prosper Claudel, iar mama se numea Louise-Athanaïse Cécile Cerveaux. Familia s-a mutat la Villeneuve-sur-Fère unde se va naște în 1868 fratele mai mic al fetiței, Paul Claudel, apoi se vor muta pe rând la Bar-le-Duc, Nogent-sur-Seine și Wassy-sur-Blaise.

Între 5 și 12 ani, Camille a fost educată de călugărițele catolice, iar la 12 ani copila a început să sculpteze în lut, mai întâi în joacă, dar în curând le-a spus părinților că dorește să devină artistă.

Mama ei, Louise, a considerat că este o dorință nesăbuită, dar tatăl a susținut-o și a dus câteva dintre lucrările fetei vecinului lor, artistul Alfred Boucher, care le-a spus că micuța Camille e talentată și i-a încurajat pe părinți o sprijine în studiul sculpturii.

Camille s-a mutat împreună cu mama, fratele și sora ei mai mică în zona Montparnasse din Paris în 1881, s-a înscris la Academia Colarossi, unul dintre puținele locuri care primea femei pentru studii, permițându-le chiar să lucreze după modele masculine nud.

În 1882, Camille Claudel a închiriat un atelier pe strada Notre-Dames des Champs din Paris, pe care îl împărțea cu trei sculptorițe britanice: Jessie Lipscomb, Emily Fawcett și Amy Singer.

Alfred Boucher devenise mentorul și profesorul tinerei, dar după trei ani acesta s-a mutat la Florența. Înainte de a pleca, l-a rugat pe Auguste Rodin să preia pregătirea elevilor săi și astfel tânăra Camille l-a întâlnit pe marele sculptor. Fata a început să lucreze în atelierul lui și i-a devenit sursă de inspirație, fiindu-i model, confidentă și iubită, dar cei doi nu au locuit împreună pentru că sculptorul nu a vrut pună capăt relației sale de 20 de ani cu Rose Beuret.

Când familia ei a aflat despre aventura cu Rodin, a izbucnit un scandal îngrozitor, mama tinerei fiind cea care a fost cea mai vehementă, iar Camille a fost forțată să părăsească casa familiei. În 1892, după un avort, artista a pus capăt relației intime cu sculpltorul, deși s-au văzut regulat până în 1898, dar după încheierea relației fizice cu acesta, ea nu a mai reușit să obțină finanțare pentru a-și realiza multe dintre ideile ei îndrăznețe, cel mai probabil din cauza cenzurii bazate pe elementele sexuale dominante ale operei sale. Camille a depins însă financiar de el, mai ales după moartea tatălui ei, care o iubea, o încuraja și își permitea să-i ofere materia primă pentru operele sale.

Mama și fratele ei îi dezaprobau însă stilul de viață și, în încercarea de a păstra controlul asupra averii familiei, au lăsat-o să rătăcească pe străzi îmbrăcată în haine de cerșetor.

După ce Rodin a văzut pentru prima dată lucrarea „The Mature Age”, în 1899, a reacționat cu furie și a oprit brusc și complet sprijinul pentru Claudel, dar începând cu 1903, artista a reușit să-și expu lucrările la Salon des Artistes français sau la Salon d’Automne.

Mulți istorici ai artei au scris că Rodin era gelos pe munca excepțională a tinerei și a făcut tot ceea ce a putut ca ea să nu primească finanțare, iar alții au sugerat că, de fapt, fratele ei, Paul, era gelos pe geniul ei și a conspirat cu mama lor care nu a iertat-o niciodată pentru presupusa ei imoralitate.

După 1905, Camille Claudel a început să prezinte semnele aparente ale unei afecțiuni psihice. Și-a distrus multe dintre statui, a dispărut nu se știe unde pentru perioade lungi de timp, a prezentat semne de paranoia și a fost diagnosticată cu schizofrenie, l-a acuzat pe Rodin că i-a furat ideile și că a condus o conspirație pentru a o ucide.

 

 

Pe 10 martie 1913, la cererea fratelui ei mai mic, Camille a fost internată la spitalul de psihiatrie din Ville-Évrard din Neuilly-sur-Marne. Pe formularul de internare scrie că a fost admisă „voluntar”, deși hârtiile au fost semnate doar de un medic și de fratele tinerei. Medicii au încercat să-i convingă pe Paul și pe mama lor că tânăra nu trebuie să fie tratată în instituție, dar totuși au ținut-o acolo.

În 1914, pentru a fi în siguranță în contextul înaintării trupelor germane ]n Franța, pacienții de la Ville-Évrard au fost inițial mutați la Enghien. Pe 7 septembrie 1914 artista a fost transferată împreună cu alte femei la azilul Montdevergues, la șase kilometri de Avignon.

 

O vreme, presa i-a acuzat familia că a închis în ospiciu un sculptor de geniu. Apoi mama ei i-a interzis să primească scrisori de la oricine altcineva în afara fratelui ei și, deși personalul spitalului propunea în mod regulat familiei externarea tinerei, mama sa a refuzat ferm de fiecare dată. Pe 1 iunie 1920, medicul Brunet, cel care o îngrijea, a trimis o scrisoare familiei în care o sfătuia pe mamă să încerce să-și reintegreze fiica în mediul familial, dar și de această dată femeia a refuzat.

 

Paul Claudel și-a vizitat sora mai mare de șapte ori în 30 de ani, în 1913, 1920, 1925, 1927, 1933, 1936 și 1943, sora ei, Louise, a vizitat-o o singură dată, în 1929, iar mama sa, care a murit în iunie 1929, nu a mai văzut-o niciodată pe Camille.

Sculptorița a murit pe 19 octombrie 1943, după ce trăise timp de 30 de ani în azilul de la Montfavet. Fratele ei, Paul, fusese informat despre faptul că sora să se afla într-o fază terminală a bolii și o vizitase în septembrie acel an, dar nu a mai venit la înmormântarea ei. Camille Claudel a fost înmormântată în cimitirul din Montfavet și apoi rămășițele ei au fost îngropate într-un mormânt comun al azilului.

 

Deși și-a distrus o mare parte din lucrări, aproximativ 90 de statui, schițe și desene ale artistei supraviețuiesc. În 1951, fratele ei, Paul Claudel, a organizat o expoziție cu lucrările artistei la Muzeul Rodin, unde există și astăzi o cameră dedicată lui Camille.

În 2017 a fost deschis în orașul Nogent-sur-Seine, un muzeu național dedicat operei sale în care se află aproximativ jumătate din lucrările care au supraviețuit, printre care și un bust al lui Rodin.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu