HomeEroii României moderneSecrete de familie: Zizi Lambrino, soția morganatică a lui Carol al II-lea și mama fiului său, l-a dat de mai multe ori în judecată pe fostul suveran

Secrete de familie: Zizi Lambrino, soția morganatică a lui Carol al II-lea și mama fiului său, l-a dat de mai multe ori în judecată pe fostul suveran

Ioana Maria Valentina Lambrino s-a născut pe 3 octombrie 1898 la Roman, fiind fiica generalului Constantin Lambrino și a Eufrozinei Alcaz. Copila a fost trimisă pentru a-și face educația în Franța, la o mănăstire, unde a locuit până în 1910, când s-a întors la București, fiind în scurt timp primită în lumea bună a Capitalei, datorită poziției tatălui ei. Vorbea limba engleză, cânta la pian, picta și participa la toate recepțiile familiilor bune din capitală. În timpul ocupației germane a Bucureștiului, Zizi s-a mutat cu mama ei la Iași, unde cele două au locuit într-un mic apartament cu un dormitor. În această perioadă îl întâlnește pe Principele Moștenitor Carol și se îndrăgostește de el.

 

Pe 27 august 1918, tânărul prinț, îmbrăcat într-o uniformă de ofițer rus, a plecat de la unitatea militară pe care o comanda, aflată la Târgu Neamț, a închiriat o mașină și patru zile mai târziu a luat-o pe Zizi din Iași, cei doi au trecut peste liniile de război și au ajuns la Odessa, care se afla sub ocupație la acel moment. Deși cei doi au trecut de frontiera românească fără nicio problemă, Carol a fost recunoscut la frontiera austro-ungară și i s-a spus să meargă doar până la Odessa, dându-i-se un ofițer german pentru a-l ține sub supraveghere.

La Odesa, prințul Carol a găsit un preot ortodox dispus să oficieze ceremonia de nuntă, iar cei doi s-au căsătorit pe 14 septembrie 1918. Zizi se îmbolnăvise cu o seară înainte de o intoxicație alimentară, dar nunta a continuat, chiar dacă mireasa avea febră. Era îmbrăcată într-o rochie albă, simplă, din crepe de Chine și mai târziu a scris: „am avut o rochie săracăcioasă, dar am intrat într-o căsnicie din dragoste și nu conta că bărbatul cu care m-am căsătorit urma să devină rege”. Consulul român la Odesa le-a dat vestea tatălui lui Carol, regele Ferdinand al României, și mamei sale, Maria, care au fost foarte nervoși când au aflat știrea, pentru că mariajul însemna încălcarea Statutului Casei Regale, care prevedea căsătoria membrilor Casei numai cu persoane din alte case regale.

Politicianul I.G. Duca povestește în memoriile sale: Spre surprinderea generală, am aflat într-o bună zi că Principele Carol, Moștenitorul Tronului, a dispărut de la Târgu Neamț, unde comanda o unitate de vânători de munte. După câteva zile misterul a fost deslușit asupra cazului nu numai penibil, dar grav. Principele fugise cu Dra Zizi Lambrino și, ca să treacă Nistrul, se pusese sub protecția ofițerilor austrieci, luase chiar masa cu ei, iar la Odesa se cununase ziua în amiaza mare în ținută de gală, cu colanul ordinului Carol de gât, sub ochii binevoitori și ironici ai autorităților inamice, încântate că dinastia care le-a declarat război primește o atare lovitură. Părinților le scrisese că pleacă să lupte pe frontul apusean, fiindcă nu poate să mai rabde starea de apăsare și umilință în care se zbate poporul refugiat în Moldova de pe urma păcii rușinoase de la București. Simple justificări epistolare, fiindcă, în realitate, Principele nu se gândea nici la frontul Aliaților, nici la țară, ci la ceea ce considera fericirea sa personală. Știam că dânsul făcea curte acestei domnișoare, că din cauza ei Regele și Regina aveau dificultăți să-l urnească din Iași și să-l trimită pe front. Mai mult, fusesem poftit personal într-o seară la Dra Lambrino acasă, unde găsisem pe Principele Carol și observasem cu oarecare mirare că odaia era tapițată cu Portretele Moștenitorului Coroanei. Mi se spusese în plus că dânsul fusese văzut în împrejurimile Iașiului plimbându-se în automobil cu sus-numita domnișoară, dar nimeni nu dăduse vreo însemnătate deosebită acestui flirt și, ma ales, nimeni nu-și putea închipui că el va merge până la o căsătorie și aceasta sub auspiciile cotropitorilor patriei sale.

 

Regele Ferdinand a ezitat inițial să-i aplice o pedeapsă fermă fiului său sperând că acesta va renunța de bună voie la Zizi, dar când Carol și-a informat părinții că mai degrabă renunța la dreptul la tron decât la ea, pe 9 septembrie regele a ordonat ca prințul să fie ținut timp de 75 de zile în stare de arest la mănăstirea Horaița din județul Neamț.

Regina Maria a mers de mai multe ori la Horaița pentru a-și vedea fiul, cerându-i să renunțe măcar temporar la Zizi, cel puțin până la terminarea războiului, și a scris după una dintre întrevederi: “Pur și simplu urlă după ea”. În acest timp Zizi a fost dusă la Iași, fiind ținută sub supraveghere, iar Carol a fost în cele din urmă de acord cu o anulare temporară a mariajului.

 

În noiembrie 1918, principele a revenit la Iași, i s-a ordonat să nu aibă niciun contact cu soția sa morganatică, dar, în cele din urmă, i s-a permis să-și ia rămas bun de la aceasta după ce a semnat actele pentru anularea permanentă a căsătoriei de la Odesa. A doua zi, Carol s-a întors la regimentul său și și-a luat o amantă care se pare că i-a speriat părinții lui într-o asemenea măsură încât i-au permis lui Zizi să vină la București, unde se întorsese familia regală, iar cei doi au locuit o vreme împreună.

În mai 1919, Zizi a descoperit că era însărcinată și a scris: „o umbră a căzut peste a doua lună de miere”. Prințul Carol era încântat, dar tânăra a vrut să facă un avort. La aflarea veștii, regele Ferdinand a decis să-l trimită pe fiul său într-o misiune în străinătate, dar prințul, ca să evite plecarea, s-a împușcat în picior. Carol și Zizi s-au mutat apoi la Monastirea, în Delta Dunării, într-o casă țărănească, unde vor locui timp de câteva săptămâni.

 

În iulie 1919, regimentului prințului a primit misiunea de a merge la Budapesta, iar Carol a încercat să condiționeze plecarea de un acord al părinților săi pentru a se recăsători cu Zizi. Regina Maria i-a scris fiului ei: „Tot ce cerem de la tine este să-ți faci datoria de soldat și să îți ții promisiunea pe care ne-ai făcut-o de a nu părăsi țara înainte de a ieși din necazuri. Fericirea ta, ca fericirea multora, trebuie să aștepte până când îți îndeplinești datoria. Acest lucru nu este prea mult pentru niciun om, deci nici pentru un prinț.” Marie a decis să-l țină complet departe de Zizi și cei doi nu s-au întâlnit  deloc în toamna anului 1919.

 

Fiul lor, Mircea Gregor Carol Lambrino, s-a născut pe 8 ianuarie 1920, iar Maria a scris în acel moment: „Lupta cu ea (cu Zizi) va fi mortală”. Copilul va fi înregistrat cu numele Lambrino, ceea ce a fost o ușurare temporară pentru familia regală. După câteva zile Carol i-a scris lui Zizi promițându-i că în curând vor fi „cea mai fericită și mai unită familie posibilă”, dar în foarte scurt timp i-a trimis o a doua scrisoare în care spunea că o viață împreună se va sfârși doar în „la misere noire”. Carol a fost trimis apoi de Ferdinand într-o călătorie de opt luni în jurul lumii, voiaj în care a plecat pe 20 februarie 1920, însoțit de Nicolae Condiescu, aghiotantul său, pe traseul Constantinopol, Atena, Alexandria, Canalul de Suez, Colombo, Bombay, Calcutta, Rangoon, Hong Kong, Shanghai, Kyoto, Hawaii, San Francisco, Chicago, New York, Londra, Paris, iar regina Maria i-a promis fiului său că îi va ajuta pe Zizi și pe copil.

 

 

La scurt timp după aceea, tânăra mamă și fiul ei au fost exilați la Neuilly-sur-Seine, în Franța, într-o vila cumpărată pentru ea și a primit de la familia regală o rentă anuală de 110.000 franci. Carol a refuzat să o mai vadă, dar i-a scris: „Să nu crezi că am fost dezarmat fără luptă. Am rezistat și abia în momentul în care am văzut că sunt singur m-am declarat bătut”. Prințul nu s-a dus niciodată să-și vadă fiul și a refuzat să participe la discuțiile despre înțelegerile financiare cu Zizi, iar regina Maria va scrie: „Peste ceea ce ea (Zizi) nu poate trece și, din punctul de vedere al unei femei, am înțeles destul de bine, este că Carol nu a venit niciodată să vadă copilul.”

Maria a început să caute o mireasă potrivită pentru fiul ei și în cele din urmă Carol s-a căsătorit pe 10 martie 1921, la Atena, cu Prințesa Elena a Greciei și Danemarcei, o căsătorie care se va dovedi profund nefericită.

În momentul în care Elena s-a logodit cu Carol, el îi va trimite lui Zizi Lambrino o telegramă: „Da, biata mea micuță, este adevărat că m-am logodit și că logodnica mea este o prințesă. Asta este atât de potrivnic principiilor mele că eu însumi sunt cel mai mirat. Am găsit pe cineva care poate să mă înțeleagă și cu care împărtășesc aceleași idei despre viață. Ea a acceptat să fie consolarea unei inimi profund rănite.”

 

Câțiva ani mai târziu, în martie 1926, Zizi Lambrino l-a acționat în instanță pe Carol, iar procesul a făcut mare vâlvă în presa pariziană. Una dintre cerințele femeii era dreptul de a-l înscrie la școală pe fiul lor, Carol Mircea, sub numele de Mircea de Hohenzollern.

Zizi și-a continuat lupta împotriva lui Carol timp de mulți ani. deși mariajul lor a fost doar unul religios, nu unul civil, și mai târziu a intentat un alt proces cerându-i zece milioane de franci pentru daunele suferite de durerea cauzată de divorț. În acel moment, Carol locuia cu Elena Lupescu la Paris, iar avocatul lui Zizi a susținut în instanță că clienta sa a fost forțată să se supună divorțului din 1919 din cauza intereselor de stat și dinastice, dar acestea sunt invalidate de decizia de renunțare la succesiunea la tron luată de Carol al II-lea în 1925.

Justiția franceză nu i-a dat câștig de cauză. Se păstrează din acei ani câteva fotografii de arhivă care îi înfățișează pe Carol Mircea Labrino, pe mama sa și pe avocatul acesteia, Albert Salmon.

În martie 1953, Carol a primit o telegramă de la fiul său în care acesta îi scria: „Mama a murit, nu avem bani pentru înmormântare”, dar nu a răspuns la mesajul lui Carol Mircea. Fostul rege i-a spus Elenei Lupescu în acea seară: „Totul se termină, moartea ne dă acum toate știrile“. După câteva săptămâni, pe 4 aprilie 1953, Carol al II-lea a murit în casa sa din Estoril, Portugalia, în urma unui atac de cord.

 

 

No comments

leave a comment