Serghei Diaghilev, geniul Baletelor Ruse, a avut o relație homosexuală cu balerinul Vaslav Nijinsky și a fost considerat un “tată dur, dar bun” pentru artiștii trupei sale

Serghei Pavlovici Diaghilev s-a născut pe 31 martie 1872 într-o familie bogată și cultivată din Selishchi, Novgorod, Rusia. Tatăl său, Pavel Pavlovici, a fost colonel de cavalerie, dar banii proveneau în principal de la distileriile de vodcă pe care le deținea familia. După moartea mamei lui Serghei, tatăl său s-a căsătorit cu Elena Valerianovna Panaeva, o tânără artistă care a avut o influență puternică asupra fiului său vitreg.
Familia locuia la Perm, dar avea un apartament în Sankt Petersburg și o moșie la țară în Bikbarda. În 1890, părinții lui Serghei au dat faliment, după ce mult timp cheltuiseră mai mult decât își puteau permite, iar din acel moment Serghei, care avea un mic venit moștenit de la mama sa, a trebuit să-și întrețină familia.
După ce a absolvit gimnaziul din Perm în 1890, a mers în capitală pentru a studia dreptul la Universitatea din Sankt Petersburg, dar a decis să ia și cursuri la Conservatorul de Muzică, unde a studiat canto și compoziție, pasiune pe care i-a insuflat-o mama sa vitregă. Dar după ce a absolvit Conservatorul în 1892 și-a abandonat visele pentru că profesorul său, Nikolai Rimsky-Korsakov, i-a spus că nu are talent pentru muzică.
În timpul anilor petrecuți la Universitate, vărul lui, Dmitri Filosofov, l-a prezentat unui grup de iubitori de artă care se numeau The Nevsky Pickwickians. Printre aceștia se numărau Alexandre Benois, Walter Nouvel, Konstantin Somov și Léon Bakst. Deși nu a fost primit imediat în grup, Diaghilev a fost ajutat de Benois să-și dezvolte cunoștințele despre arta rusă și occidentală. În doi ani, a ajuns să fie respectat ca unul dintre cei mai învățați tineri din organizație.
Cu sprijinul financiar al lui Savva Mamontov, directorul Companiei Ruse de Operă Privată, și al prințesei Maria Tenisheva, grupul a fondat revista Mir iskusstva, iar în 1899, Diaghilev a devenit asistent special al prințului Serghei Mikhaylovich Volkonsky, care preluase recent conducerea tuturor teatrelor imperiale.
În curând tânărul a fost numit responsabil pentru producția anuală a teatrelor imperiale și le-a oferit diverse contracte prietenilor săi apropiați: Léon Bakst avea să proiecteze costumele pentru piesa franceză Le Coeur de la Marquise, în timp ce Benois a avut ocazia să producă opera lui Alexander Taneyev, Răzbunarea lui Cupidon.
blankÎn 1900–1901 Volkonsky i-a încredințat lui Diaghilev punerea în scenă a baletului lui Léo Delibes, Sylvia. Cei doi colaboratori au inventat un plan de producție elaborat care a speriat personalul conservator al Teatrelor Imperiale. După mai multe diferende de opinie, Diaghilev a fost eliberat din funcție de Volkonsky în 1901. Totuși, unii cercetători au făcut aluzie la homosexualitatea sa ca fiind principala cauză a acestui conflict.
În 1905 Serghei a organizat o expoziție de portrete la Palatul Tauride din Sankt Petersburg, după ce călătorise timp de un an prin Rusia descoperind multe capodopere necunoscute ale artei rusești. În anul următor a organizat o expoziție importantă de pictură rusă la Petit Palais din Paris, în 1907 a prezentat cinci concerte de muzică rusă la Paris, iar în 1908 a montat o producție a lui Mussorgsky Boris Godunov, cu Feodor Chaliapin, la Opera de la Paris.
A venit apoi invitația de a se întoarce anul următor cu un balet și cu o operă pe scenele pariziene, și astfel s-a lansat compania sa, Ballets Russes. Trupa a a avut contracte cu cei mai buni dansatori ruși, printre care Anna Pavlova, Adolph Bolm, Vaslav Nijinsky, Tamara Karsavina și Vera Karalli.blank
În următorii ani, lucrările lui Diaghilev au inclus mai multe compoziții ale lui Nikolai Rimsky-Korsakov. Adaptarea sa scenică a suitei orchestrale Sheherazade, pusă în scenă în 1910, a atras atenția văduvei compozitorului, Nadejda Rimskaya-Korsakova, care a protestat în scrisori deschise către Diaghilev pentru că era nemulțumită de viziunea prea modernă a lucrării.
Directorul artistic al companiei Ballets Russes a fost Léon Bakst. Cei doi au dezvoltat o formă complexă de balet, cu elemente de spectacol care reușeau să atragă și publicul larg, nu numai aristocrația, iar succesul nu s-a lăsat așteptat, compania având spectacole de mare anvergură la Monte Carlo, Paris sau Londra.
blankDupă Revoluția Rusă din 1917, Diaghilev a rămas în străinătate. Noul regim bolșevic a încercat să îl cheme înapoi în țară, propunându-i mai multe proiecte grandioase, dar, după ce le-a refuzat categoric, artistul a fost considerat un exemplu nefast de decadență burgheză, iar istoricii de artă sovietici i-au scos numele din circulație pentru mai bine de 60 de ani.
În 1921, Diaghilev a pus în scenă “Frumoasa adormită” a lui Ceaikovski la Londra, o producție de o splendoare remarcabilă dar, în ciuda faptului că a fost bine primită de public, a fost un dezastru financiar pentru Diaghilev și Oswald Stoll, proprietarul teatrului care l-a sprijinit. Prima distribuție a inclus-o pe legendara balerină Olga Spessivtseva, iar Diaghilev a insistat ca spectacolul să se numească “Prințesa Adormită”. Când a fost întrebat de ce, el a răspuns: “Pentru că nu am frumuseți!” Următorii ani de spectacole au fost considerați prea “intelectuali” și prea “stilați” și nu au mai avut succesul primelor sezoane.blank
Viața personală a lui Serghei Diaghilev a fost în permanență legată de cea a baletelor sale. Homosexual recunoscut, artistul a avut o relație de lungă durată cu balerinul Vaslav Nijinsky. Cu toate acestea, potrivit lui Serge Lifar, dintre toți iubiții lui Diaghilev, doar Léonide Massine, cel care i-a urmat lui Nijinsky, i-a oferit “mai multe momente de fericire sau de angoasă”. Printre alți iubiți ai lui Diaghilev s-au numărat Anton Dolin, Serge Lifar și secretarul și libretistul său, Boris Kochno. Ultimul său iubit, compozitorul și dirijorul Igor Markevitch, s-a căsătorit mai târziu cu fiica lui Nijinsky.
Diaghilev l-a demis pe Nijinsky din Ballets Russes după căsătoria dansatorului cu aristocrata maghiară Romola de Pulszky, în 1913. Nijinsky a apărut din nou în spectacolele trupei mai târziu, dar vechea relație dintre cei doi bărbați nu a fost niciodată refăcută. Când au apărut problemele psihice incipiente ale artistului, acesta deja nu mai colabora cu compania lui Serghei, iar la ultima lor întâlnire Nijinsky părea să nu-și mai recunoască fostul iubit.
blankDiaghilev era recunoscut ca fiind extrem de exigent, era greu de lucrat cu el și a fost descris chiar înfricoșător. Balerina Ninette de Valois a povestit că îi era prea frică să-l privească în față, iar coregraful George Balanchine spunea că Diaghilev l-a lovit furios cu un baston atunci când a fost nemulțumit de prestația sa în timpul repetițiilor. Pe de altă parte, era capabil de gesturi de mare bunătate și, atunci când a rămas blocat cu compania sa în Spania, în timpul Primului Război Mondial, i-a dat ultimii săi bani balerinei Lydiei Sokolova pentru ca aceasta să-i poată cumpăra medicamente fiicei ei bolnave.blank
Dansatori precum Alicia Markova, Tamara Karsavina, Serge Lifar și Lydia Sokolova și-au amintit de Diaghilev, descriindu-l ca un tată dur, dar bun, care punea nevoile dansatorilor și ale companiei sale mai presus de ale sale.
De-a lungul vieții sale, Diaghilev s-a temut că va muri înecat și a evitat să călătorească pe apă. A murit de diabet, la Veneția, pe 19 august 1929, la vîrsta de 57 de ani, iar mormântul său se află pe insula San Michele, în apropiere de mormântul lui Stravinsky, în secțiunea ortodoxă a cimitirului San Cristoforo.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *