Petre Iorgulescu-Yor s-a născut pe 24 ianuarie 1890 la Râmnicu Sărat, a făcut studii de drept la Iaşi, iar în 1919 a plecat la Paris, unde a frecventat Academia Julien, avându-i ca profesori pe Maurice Denis şi Charles Lhuillier. Foarte apreciat, tânărul s-a remarcat la Salonul oficial cu trei lucrări, apoi a revenit în țară, intrând în lumea artistică de la București.
Iorgulescu-Yor a abordat, pe lângă pictura în ulei, fresca, desenul, pictura pe sticlă, scenografia şi afişul, devenind unul dintre promotorii acestui gen artistic. O etapă importantă în creaţia sa a fost expoziţia din 1929 de la Ateneu, unde a expus împreună cu sculptorul Ion Jalea un număr de 53 de lucrări. În același an, ca semn de apreciere, a primit medalia de aur la Pavilionul românesc de la Barcelona. Membru al societăţilor artistice „Tinerimea artistică”, „Criterion”, „Grupul nostrum”, alături de H. R. Calargi, M. Michăilescu, M.H. Maxy, Marcel Iancu, Margareta Sterian, Petre Iorgulescu-Yor a fost numit custode al Pinacotecii municipiului Bucureşti în 1933 – 1934.
Artistul a pictat la Balcic, Mediaş, Sighişoara și Cluj, avea expoziții personale și colective și era foarte cunoscut în mediile culturale din țară. La începutul lui mai 1939, vestea sinuciderii lui a căzut ca un fulger. Iorgulescu-Yor se sinucisese în dimineața zilei de 29 aprilie, trăgându-și un glonț în cap.
Ziarele au consemnat:
“De ieri, pictorul de talent Petre Iorgulescu-Yor nu mai este. Un glonț de revolver a pus capăt cu brutalitate zilelor maestrului ce vădea în pânzele sale o rafinată inspiraţie.
Mâna care timp de atâţia ani a ţinut penelul a luat ieri dimineaţă arma ucigaşă, dând drumul glonțului ce avea să lase dâră de sânge pe tâmpla delicată prin care se străvedeau vinele.
Iorgulescu-Yor făcea parte din generaţia nouă de pictori, se impusese în pictura românească prin pânzele lui de caldă tonalitate, prin vibraţia de lumină ce o punea în portrete şi printr-o modernă tratare a peisajului.
Moare în vârstă de 48 ani, în plină maturitate a talentului. La „Salonul Oficial” de la Paris i se premiase chiar anul acesta o lucrare, iar acum câteva zile talentatul pictor primise o comandă de la dl. primar general Dombrovski pentru expoziţia „Luna Bucureştilor”.
Prima sa lucrare, Petre Iorgulescu-Yor a expus-o la expoziţia agricolă din 1909, organizată la Râmnicu Sărat pe timpul când Lahovary deţinea departamentul agriculturii şi domeniilor. Regretatul pictor a lucrat diploma ce s-a acordat expozanţilor premiaţi.
Tot în acest timp, tatăl lui Petre Iorgulescu-Yor era prefect de Râmnicu Sărat, sub guvernarea Partidului Conservator.
În septembrie trecut, regretatul pictor a avut o infecţie la măsele. Deşi i-au fost scoase 8 măsele, totuşi infecţia n-a cedat. Părinţii l-au internat într-un sanatoriu din Cluj. După câtva timp, refăcându-se puţin, s-a dus la Sighişoara, pentru a mai picta câteva pânze. Infecţia însă nu fusese definitiv eliminată.
O colibaciloză, probabil, l-a ţinut tot timpul în permanentă luptă cu moartea. Nervii i-au fost tot mai mult zdruncinaţi din această cauză. Eforturile depuse pentru a-l salva au fost inutile.
În ultimul timp, nefericitul Yor n-a mai putut rezista. A crezut că nu va mai scăpa toată viaţa de otrava ce i-a intrat în sânge şi i-a măcinat nervii.
Demoralizat complet, Petre Iorgulescu-Yor a găsit ca singură soluţie sinuciderea.
L-am văzut ieri pe regretatul pictor întins pe patul lui din casa părintească din str. Caragea Vodă 20. Dormea liniştit, cu ochii închişi pentru eternitate, cu orbitele fin modelate…
Într-un colţ al camerei, lângă tablourile ce le-a lăsat neterminate, zidul a fost găurit de glonţul ce i-a sfârtecat creierul.
Fratele pictorului ne-a întâmpinat în prag, cu ochii înlăcrimaţi, fără a putea articula un cuvânt.
Tatăl, un bătrân încă verde, fost senator, mare proprietar, îşi plânge, într-un fotoliu, întreaga jale fără nume, iar doamna Iorgulescu, mama, izbucneşte în hohote înaintea fiecăreia din pânzele pictate de fiul ei drag.
Singură, menajera ne poate spune, în toată această durere, împrejurările în care s-a sinucis Iorgulescu-Yor.
„Azi dimineață, domnul s-a sculat devreme, a umblat prin casă foarte liniștit.
A stat de vorbă cu mine… Nimeni nu putea să-i bănuiască gândurile…
Pe la 7 – 7.30 s-a auzit o pocnitură… Nici n-am putut să credem că s-a putut întâmpla aşa ceva…
Fratele pictorului ne spune şi el, sugrumat de emoţie:
„Nu pot nici acum să cred că este mort” şi se uită la chipul ce doarme liniştit pe pernă… “
*** Curentul, 1 mai 1939
“La cimitirul Bellu a avut loc ieri trista ceremonie a înmormântării pictorului Iorgulescu-Yor a cărui moarte s-a întâmplat în împrejurări atât de dramatice.
În capela cimitirului unde trupul neînsufleţit fusese depus de sâmbătă au fost depuse numeroase coroane de către Ministerul Artelor, Sindicatul Artelor Frumoase, precum şi de numeroşi prieteni.
În jurul catafalcului se aflau părinţii, fratele şi rudele defunctului, precum şi domnii Ion Marin Sadoveanu, subsecretar de stat la Ministerul Artelor, Adrian Maniu, Soroceanu, Vlădescu, Ion Minulescu, Horia Igiroșeanu, Costel Tătăranu, pictorul Artachino, sculptorul Dimitriu-Bârlad, Baraschi, Sârbu, Băjenaru, Miracovici, Niculescu-Nic, Paşa, Şirato, Horia Teodoru, Steriade, Jalea. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi, după care au urmat cuvântările, apoi trupul neînsufleţit al defunctului a fost purtat la locul de veci”.
*** Curentul, 4 mai 1939
Surse:
Rampa (1932, 1935)
Curentul, România (1939)
