HomeEroii României moderneEroi uitațiNadia Russo, aviatoarea eroină condamnată pentru trădare de comuniști

Nadia Russo, aviatoarea eroină condamnată pentru trădare de comuniști

DS TW

Nadia Russo s-a născut pe 17 iunie 1901, la Tver, lângă Moscova, în familia generalului de cavalerie Evgheni Vasilievici Brjozovski. Mama ei provenea dintr-o veche familie aristocratică, dar a murit în 1912, când fetița avea doar 11 ani. Nadia a urmat liceul din Harkov până în 1915, an în care a murit și tatăl ei pe front, iar în 1918, ajutată de fosta ordonanța a tatălui, adolescenta, însoțită de sora ei, a reușit să fugă din Rusia și s-a refugiat în Basarabia. Câțiva ani mai târziu, în 1925, rudele din Chișinău la care locuia au decis să o căsătorească cu un moșier basarabean, Alexandru (Sașa) Russo, un boier mult mai în vârstă decât ea, care deținea proprietăți funciare și ferme de oi.

Din 1932 până în 1934, Nadia a urmat cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Roșie la Chișinău și școala de Belle Arte. La scurt timp s-a despărțit de Sașa Russo și a venit la București, unde s-a înscris la Școala de pilotaj “Ing. Mircea Cantacuzino”, primind brevetul de pilot cu numărul 9.

Pasionată de aviație, tânăra a reușit să-și cumpere, în 1937, propriul avion, un Bucker 131 “Jungmann”, înmatriculat cu seria YR-NAD, jumătate din prețul aparatului de zbor fiind suportat de Ministerul Aerului de la București, iar cealaltă jumătate din sumă fiind obținută prin subscripție publică.

În 1938, la manevrele militare de aviație desfășurate la Galați, au fost concentrate pentru prima dată în istoria aviației române cinci aviatoare: Marina Știrbey, pilot pe avionul bimotor sanitar Monospar, Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Duțescu și Irina Burnaia, pilot de legătură.

Evenimentul a fost descris de presa vremii:

“Delicate ca nişte flori de nufăr pe oglinda albastră a unui lac, au răsărit pe apele albastre ale cerului cinci avioane pornite, pentru prima oară în acest an, pe zarea manevrelor regale.

Cinci avioane la manşa cărora mâini delicate de femei au înfruntat zările Basarabiei şi Moldovei de jos, legănându-le siluetele între Prut şi Siret. Cinci avioane, delicate ca nişte flori de nufăr, au înfruntat cu dârzenie vântul, negura şi noaptea, alături de zburători încercaţi şi duri în meseria grea a aerului.

Pe aerodromurile ascunse în cutele dealurilor basarabene, în mijlocul zumzetului greu al avioanelor de războiu, apariţia siluetelor subţiri şi fine a stârnit mirare şi îndoială. Echipate de război, în combinezoane grele, de zbor, şi în catarame de patruşute, ghiceai numai după delicateţea botforului mic şi statura minusculă că ai în faţă o femeie.

Când seara, târziu, în biroul de informaţii al escadrilei se ivea o siluetă ca o viorea albastră, ridicai capul cu mirare:

„Sunt pilotul de legătură Nadia Russo” — și glasul suna hotărât, iar zâmbetul de îndoială ţi se transforma în zâmbet de admiraţie.

Plicul galben era predat şi avionul dispărea furtunos în zare. Era micul aghiotant în aer al Armatei a II-a.

Când seara se lăsa cu urme de păcură de-a lungul Prutului şi farurile aerodromului Galaţi căutau cu grijă în noapte, în lumina albă a rampei de aterisaj se strecura ca o săgeată silueta unui Bücker venit dintre dealurile Bolgradului şi ordinul de misiune suna:

“Pilotul Irina Burnaia a transportat un ofiţer de stat major”.

De-a lungul Prutului, între Galaţi şi Tecuci, vânt cu spic de ploaie de toamnă răscolea norii joi de-a lungul crestelor, când un Klemm micuţ plecase la ora 17 spre Tecuci şi trebuia să vină la Galaţi. Nici o veste de sosire… Târziu, pe ploaie, adus de o mână ageră, avionul întors din furtună a aterizat la Tecuci după ce piotul Mariana Drăgescu încercase să străbată ploaia ce cădea grea în Valea Siretului.

În mișcări elegante, ce semănau unui joc fin de floretă, un avion trece fluturând un văl albastru ce înlocuiește casca de zbor.

„Carmen” a escadrilei îşi dansează „tarantella”, jocului ei acrobatic cu care ne-a obişnuit s-o admirăm la meetinguri. Doamna Virginia Duţescu îşi poartă virtuozitatea zborului la manevre cu aceeaşi eleganţă ca la un meeting de mare gală.

Silueta albă a „Monospor-ului” sanitar, bimotor, îşi desenează liniile elegante lângă linia de demarcaţie a hangarelor. Statura fină a Marinei Ştirbey răsare alături… Şi pe comenzile de bimotor mâinile fine capătă vigoare şi elasticitate de oţel şi nu-ţi vine să crezi că o fată poartă sub voinţa ei un avion la comanda căruia se perindă numai piloţi încercaţi.

Şi zile de-a rândul, în viaţa trepidantă a manevrelor ce amintesc clocotul zilelor de război, escadrila celor cinci flori de nufăr a trecut cu farmecul, dar şi cu siguranţa care a inspirat elan şi încredere. Peste dealurile basarabene legănate de poveşti cu voievozi şi arcaşi de altădată, escadrila a trecut împletind o legendă ce va rămâne vie şi minunată în povestea aripilor româneşti”.

*** România, noiembrie 1938

Vara anului 1940 l-a adus la București, ca refugiat, și pe fostul soț al Nadiei, Sașa Russo, care își pierduse toată averea în Basarabia. Bărbatul era însoțit de o tânără rusoaică, ambii fiind găzduiți cu multă generozitate de către Nadia, iar cele două femei s-au împrietenit. Când a început cel de-Al Doilea Război Mondial, Nadia Russo a făcut parte din Escadrila Albă (înființată pe 25 iunie 1940 și numită astfel de către scriitorul și ziaristul italian Curzio Malaparte) și a participat la luptele de pe frontul de est.

Din august până în octombrie 1942, Nadia a luat parte la campania Stalingradului, în cadrul Escadrilei Sanitare, dar în mai 1943 s-a retras din activitate din motive de sănătate, la vârsta de 42 de ani.

După război, eroina a fost inculpată în procesul ofițerilor aviatori care au avut contacte cu militarii englezi din Comisia Aliată de Control. Aviatoarea a fost arestată și condamnată în 1951 la șapte ani de închisoare pentru trădare și spionaj, pedeapsă din care a executat șase ani și alți cinci ani a fost obligată să stea în domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

În ianuarie 1962 s-a căsătorit cu inginerul Guy Bossie, aflat și el în domiciliu obligatoriu la Lătești. Bărbatul fusese arestat pe 30 aprilie 1949 și condamnat la 10 ani de închisoare pentru “uneltire contra ordinii sociale”, trecuse prin penitenciarele Jilava, Valea Neagră, Gherla și Oradea și din septembrie 1956 fusese trimis în Bărăgan.

În același an, Nadia a ieșit din domiciliul obligatoriu și a încercat să-și găsească un loc de muncă. A reușit să se angajeze la Buftea, la o fabrică de ambalaje, pentru câțiva ani. În ultima perioadă a vieții, neavând nicio pensie, marea aviatoare a trăit în sărăcie, singura sa sursă de venit fiind meditațiile pe care reușea să le dea. Afectată de amnezie, Nadia Russo a murit pe 22 ianuarie 1988, la vârsta de 86 de ani, la doi ani după decesul soțului ei, și a fost înmormântată la Cimitirul Reînvierea din București.

DS TW
No comments

leave a comment