Soarta Nadiei Russo, aviatoare eroină în cel de-Al Doilea Război Mondial,  condamnată de comuniști la închisoare și domiciuliu forțat în Bărăgan

Nadia Russo s-a născut la Tver, lângă Moscova, pe 17 iunie 1901, în familia generalului de cavalerie Evgheni Vasilievici Brjozovski. Mama ei provenea dintr-o veche familie aristocratică, dar aceasta a murit în 1912, când fetița avea doar 11 ani. Nadia urmează liceul din Harkov până în 1915, când moare și tatăl ei pe front.

În 1918, ajutată de fosta ordonanța a tatălui, Nadia, însoțită de sora ei, reușește sa fugă din Rusia și se refugiază în Basarabia. Câțiva ani mai târziu, în 1925, rudele din Chișinău la care locuia decid să o căsătorească pe tânără cu un moșier basarabean, Alexandru (Sașa) Russo, un boier mult mai în vârsta decât ea, care deținea proprietăți funciare și ferme de oi.

Din 1932 până în 1934, Nadia urmează cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Roșie la Chișinău și școala de Belle Arte. Se desparte de Sașa Russo și vine la București, unde se înscrie la Școala de pilotaj “Ing. Mircea Cantacuzino”, primind brevetul de pilot cu numărul 9 din aviația romană.

Pasionată de aviație, Nadia reușește să-și cumpere, în 1937, propriul avion, un Bucker 131 “Jungmann”, pe care îl înmatriculează YR-NAD. Jumătate din prețul aparatului de zbor a fost suportat de Ministerul Aerului de la București, iar cealaltă jumătate din sumă a fost obținută prin subscripție publică.

În 1938, la manevrele militare de aviație desfășurate la Galați au fost concentrate pentru prima dată în istoria aviației române cinci aviatoare: Marina Știrbey, pilot pe avionul bimotor sanitar Monospar, Nadia Russo, Maria Drăgescu, Virginia Duțescu și Irina Burnaia, pilot de legătură.

Când a început cel de-Al Doilea Război Mondial, Nadia Russo a participat, în cadrul Escadrilei Albe, înființată în 25 iunie 1940 și numită astfel de către scriitorul și ziaristul italian Curzio Malaparte, la luptele de pe frontul de est.

Misiunea Escadrilei Albe era de a evacua răniții, sutele de răniți din spitalele de campanie de lângă Odesa și Stalingrad. Statutul ei de pilot stagiar bugetar era asimilat gradului de sublocotenent de aviație și în această calitate va participa, mai târziu, și la campania din Răsărit.

blankVara anului 1940 îl va aduce la București, ca refugiat, și pe fostul soț al Nadiei, Sașa Russo, care își pierduse toată averea în Basarabia. Era însoțit de o tânără rusoaică și au fost găzduiți amândoi de către Nadia, iar cele două femei s-au împrietenit.

În iunie 1941 când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, Nadia Russo va participa, împreuna cu Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și Virginia Duțescu, la campania Basarabiei. Tânăra merge, în continuare, la campania Odessei, de unde prelua răniții pentru a-i transporta la spitalele militare de la Tighina sau direct la București.blank

Din august până în octombrie 1942, tânăra aviatoare va lua parte la campania Stalingradului, în cadrul Escadrilei Sanitare, ultima la care a participat Nadia Russo, care se va retrage în mai 1943, din motive de sănătate. Avea 42 de ani.

După război, Nadia a fost inculpată în procesul ofițerilor aviatori care au avut contacte cu militarii englezi din Comisia Aliată de Control. Aviatoarea a fost arestată și condamnată în 1951 la șapte ani de închisoare pentru spionaj, din care va executa șase ani și alți cinci ani va fi în domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

În 1962 a ieșit din domiciliul obligatoriu și a încercat să-și găsească un loc de muncă. A reușit să se angajeze la Buftea, la o fabrică de ambalaje pentru câțiva ani. În ultimii ani de viață, neavând nicio pensie, nicio sursă de venit, Nadia Russo va trăi în sărăcie. Afectată de amnezie, marea aviatoare va muri pe 22 ianuarie 1988, la vârsta de 86 de ani, și va fi înmormântată la Cimitirul Reînvierea din București.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *