Sofia Dorothea de Celle, prințesa acuzată de adulter

Sofia Dorothea s-a născut pe 15 septembrie 1666 în orașul Celle din Saxonia inferioară și a fost singurul copil al lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg, și al metresei acestuia, Eleonore d’Esmier d’Olbreuse. Părinții s-au căsătorit după ce fetița a împlinit 10 ani, dar faptul că venise pe lume în afara unei uniuni legitime a creat multe probleme în aranjarea viitorului ei mariaj, pentru că mamele pretendenților erau reticente să o accepte ca viitoare mireasă.

În cele din urmă, pe 22 noiembrie 1682, Sofia Dorothea, care avea în acel moment 16 ani, s-a căsătorit cu vărul ei, George Louis. În 1714, după 32 de ani, bărbatul a devenit rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord sub numele de George I, pentru că mama lui, ducesa Sofia, era moștenitoarea prezumtivă a reginei Anne. Pe 1 august 1714, la moartea celei din urmă, ducele, care avea peste 50 de ani și nu vorbea limba engleză, a fost proclamat suveran (mama lui murise cu câteva luni înainte) și a fost încoronat la Westminster Abbey pe 20 octombrie.

 

Mariajul dintre George Louis și Sofia Dorothea a fost unul nefericit încă de la început, pentru că autoritara soacră a urât-o și a desconsiderat-o pe Sofia Dorothea și, prin atitudinea ei, i-a influențat și pe ceilalți membri ai familiei.

Motivul căsătoriei fusese aproape pur financiar, iar ducesa Sofia, nu s-a sfiit să recunoască într-o scrisoare pe care i-a trimis-o nepoatei ei, Elizabeth Charlotte: “O sută de mii de taleri pe an este o sumă bunicică, fără a mai vorbi de faptul că este o soție frumoasă pentru fiul meu, George Louis, băiatul cel mai încăpățânat care a trăit vreodată, care are în jurul creierului o crusta groasă și provoc pe orice bărbat sau femeie să descopere vreodată ce se află acolo. Nu-i pasă prea mult de căsătorie în sine, dar cei o sută de mii de taleri pe an l-au ispitit așa cum ar fi ispitit pe oricine altcineva”.

Cuplul a avut doi copii, pe George Augustus, care a devenit regele George al II-lea al Marii Britanii, și pe Sofia Dorothea, care s-a căsătorit cu regele Frederic Wilhelm I al Prusiei și a fost mama regelui Frederic cel Mare.

 

La scurt timp de la căsătorie, George Louis a avut o relație cu o contesă numită Melusine von der Schulenburg și a început să-și neglijeze soția. Părinții lui au intervenit și i-au cerut să fie mai rezervat cu această metresă, singura lor temere fiind că, dacă Sofia Dorothea de Celle va afla și îl va părăsi, se va termina și cu plata celor o sută de mii de taleri. Răspunsul prințului a fost însă contrar așteptărilor mamei, pentru că a început să-și trateze soția cu brutalitate.

Fiind disprețuită de soacră și agresată verbal aproape zilnic de soț, Sofia Dorothea a încercat să-și găsească o alinare. L-a reîntâlnit pe contele suedez Philip Christoph von Königsmarck cu care se văzuse prima dată la Celle, pe când el avea 16 ani, cei doi având la acel moment un flirt nevinovat.

Frații mai mici ai lui George Louis îl plăceau pe conte și l-au adus în salonul Sofiei ca să o înveselească. Bărbatul a stat în Hanovra timp de doi ani, apoi a plecat într-o expediție militară în Peloponez, iar la întoarcere relația cu prințesa s-a intensificat și au început să-și trimită scrisori pasionale de dragoste.

În 1692, epistolele dintre cei doi au ajuns în mâinile socrului Sofiei Dorothea, care a luat imediat măsuri. L-a trimis pe contele Königsmarck să lupte împotriva regelui Ludovic al XIV-lea și i-a interzis permisiile. Într-o noapte, tânărul și-a părăsit postul și a mers timp de șase zile pe jos pentru a o vedea pe delicata prințesă.

Aflând vestea, autoritarul socru l-a exilat pe Königsmarck, George Louis i-a reproșat soției întreaga poveste cu scrisorile, a certat-o și a bruscat-o, așa cum obișnuia de fiecare dată când apărea un conflict, iar scandalul a escaladat până la punctul în care George Louis s-a năpustit asupra ei, a început să o tragă de păr și a încercat să o stranguleze cu un cordon.

Contele Königsmarck a fost cel mai probabil ucis, în orice caz în anul 1694 a dispărut, iar George Louis a cerut dizolvarea căsătoriei, învinovățind-o pentru eșecul mariajului. Având sprijinul tatălui nefericitei prințese, bărbatul a încarcerat-o la Casa Ahlden din orașul natal, unde a rămas până la moartea ei, treizeci de ani mai târziu. În acest timp i-a fost refuzat accesul la copii, i s-a interzis să se recăsătorească și avea voie să se plimbe neînsoțită numai în curtea conacului. I s-a oferit totuși un mic venit și câțiva servitori și după un timp i s-a permis să se iasă cu trăsura și în afara conacului, dar sub supraveghere permanentă.

De fapt, infidelitatea Sofiei Dorothea nu a fost clar dovedită niciodată, acele scrisori de dragoste nefiind o probă directă a adulterului. Fiul prințesei, George al II-lea, a fost foarte afectat de decizia tatălui său și din acest motiv l-a urât toată viața.

În vara anului 1726, prințesa prizonieră a suferit un accident vascular cerebral minor și a fost imobilizată la pat, dar a refuzat orice tratament. A murit pe 13 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, după ce petrecuse 33 de ani încarcerată. Regele George nu a permis să se poarte doliu nici în Hanovra, nici în Londra după moartea ei și a fost furios când a aflat că la curtea fiicei sale din Berlin a fost declarat doliu în memoria fostei soții.

Gardienii de la Ahlden au așezat corpul Sofiei Dorothea într-un sicriu de plumb și l-au depus într-o pivniță. În ianuarie 1727, de la Londra a venit ordinul ca prințesa să fie înmormântată fără nicio ceremonie în cimitirul din Ahlden, dar a fost imposibil, pentru că plouase abundent timp de multe săptămâni și oamenii nu au reușit să facă o groapă suficient de adâncă. Sicriul a fost dus înapoi în pivniță și acoperit cu nisip. Sophia Dorothea a fost îngropată de-abia în mai 1727 într-un cimitir din Celle, ceremonia desfășurându-se noaptea, în secret. Regele George I a murit patru săptămâni mai târziu, în timp ce se afla într-o vizită la Hanovra.