Sofia Villani Scicolone s-a născut pe 20 septembrie 1934 și a fost fiica Romildei Villani și a inginerului Riccardo Scicolone. Bărbatul a refuzat să se căsătorească cu Romilda, care era în acel moment profesoară de pian și actriță aspirantă, și a lăsat-o fără niciun sprijin financiar. Inegalabila actriță și-a întâlnit tatăl de trei ori în viață, prima dată la vârsta de cinci ani, a doua oară pe când avea șaptesprezece ani și ultima dată în 1976, când bărbatul era pe patul de moarte, spunând apoi că l-a iertat, dar că nu a uitat niciodată că a abandonat-o pe mama ei la scurt timp după ce aceasta mai adusese pe lume un copil, pe Maria, în 1938.
Romilda, Sofia și Maria au locuit mult timp la Pozzuoli, în casa bunicii materne, apoi întreaga familie s-a stabilit la Napoli, la niște rude îndepărtate. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, femeile s-au întors la Pozzuoli, bunica Sophiei, Luisa, a deschis un mic bar în sufrageria lor, unde vindea lichior de cireșe făcut în casă. Pentru a-și distra clienții, Romilda cânta la pian, sora mai mică, Maria, dansa, iar Sophia Loren servea la mese și spăla vasele.
La vârsta de 15 ani, viitoarea actriță a participat la concursul de frumusețe Miss Italia 1950, fiind clasată pe locul al II-lea și devenind câștigătoare a titlului “Miss Elegance”. S-a înscris apoi la cursurile Centro Sperimentale di Cinematografia, cea mai veche școala de film din Europa de Vest, și a apărut un an mai târziu într-un mic rol în filmul “Quo Vadis” al lui Mervyn LeRoy, apoi a avut apariții minore în mai multe producții, inclusiv în “La Favorita”, în 1952.
Primul ei rol principal a venit în 1953, în pelicula “Aida”, apoi a jucat în „Două nopți cu Cleopatra” și uulterior în “The Gold of Napoli”, în regia lui Vittorio De Sica.
Sophia Loren a devenit cunoscută pe plan internațional după ce a semnat un contract pe cinci ani cu Paramount Pictures, în 1958. Printre filmele ei din acea perioadă s-au numărat “Desire Under the Elms”, „Houseboat”, o comedie romantică cu Cary Grant în rol principal, și „Heller”.
În 1960, Sophia a fost distribuită în filmul lui Vittorio De Sica, “La Ciociara”, povestea emoționantă a unei mame care încearcă să-și protejeze fiica de 12 ani în Italia sfâșiată de război, o peliculă pentru care a obținut premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de Film de la Cannes și premiul Oscar pentru cea mai bună actriță.
În anii ’60, Loren a devenit una dintre cele mai populare vedete de cinema din lume, iar în 1964 a primit un milion de dolari pentru rolul său în “Căderea Imperiului Roman”. Un an mai târziu a obținut a doua nominalizare la Premiul Oscar pentru interpretarea din „Căsătorie în stil italian”.
Printre cele mai cunoscute filme din acei ani se numără producția lui Samuel Bronston, “El Cid” cu Charlton Heston, „Milionarul”, cu Peter Sellers, „A început la Napoli”, cu Clark Gable, „Ieri, azi și mâine”, cu Marcello Mastroianni, „Lady L”, cu Paul Newman, și ultimul film al lui Charlie Chaplin, „A Countess from Hong Kong”, în care a jucat alături de Marlon Brando.
„Sunt prea sensibilă ca să fiu sigură pe mine. Hipersensibilă chiar. Nu suport să se profite de încrederea mea. În amiciție, dacă cineva mă dezamăgește, îl șterg din inimă. Nu păstrez nici o ranchiună, dar persoana aceea dispare definitiv din viața mea. Sunt integră, exclusivă, merg întotdeauna până la capăt, chiar și în lucrurile mici: când fac o mâncare, cumpăr totul singură, pregătesc și servesc eu la masă. Îmi place să dau, dar nu-mi place să primesc. Sunt ca Antonietta, sclava familiei sale.
Sunt o italiancă clasică, din fericire sau din păcate, nu știu exact. Nu sufăr din cauza asta. Îmi place viața liniștită de familie. Totul gravitează în jurul copiilor, dar cu toată dragoste pe care o am pentru ei, n-aș putea să renunț la cinema. Dacă n-aș fi fost actriță, aș fi făcut altă meserie ca să mă realizez în afara familiei. Sunt italiancă, o italiancă modernă, răbdătoare, dar și romantică, visătoare. Evadez din viața de zi cu zi cu ajutorul imaginației. Câteodată îmi iau zborul, singură, și uit de ceilalți. Mă gândesc la viața mea profesională.
În cariera mea de azi, totul pare foarte simplu, dar n-a fost întotdeauna așa. Nu mi-au mers toate ca-n povești, atingi cu bagheta fermecată și ți se împlinesc toate dorințele. La început, totul a fost greu. Totul. Să-l am pe soțul meu a fost greu. Să am copiii a fost greu, aproape imposibil. Să debutez în film a fost greu, să mă fac recunoscută ca actriță a fost foarte greu. Frumusețea ajută foarte mult la început, dar de-abia după aceea trebuie să te impui ca actriță. Am «asudat» pentru tot ce am astăzi și din cauza asta știu să le apreciez la adevărata lor valoare…”, mărturisea în 1978.
În 1982, Loren a fost condamnată o pedeapsă de 18 zile de închisoare pentru acuzații de evaziune fiscală, dar această experiență nu i-a știrbit popularitatea. A decis să se prezinte singură la penitenciarul de la Caserta, situat la 30 km de Pozzuoli, satul natal, pentru că, deși se stabilise deja în Elveția, dacă nu și-ar fi executat pedeapsa nu s-ar mai fi putut întoarce niciodată în țara natală.
Într-un interviu acordat revistei Paris Match înainte de a se duce singură la poarta închisorii, spunea: „Nu-ți trece niciodată dorul de țară. Să renunț la a mai vedea figurile și peisajele familiare, care mi-au însoțit copilăria, devenise un gând tot mai greu de suportat. Nimic, nici dragostea, nici prieteniile, nici gloria, nici bogăția nu m-au făcut să uit Pozzuoli, micul meu sat de pe litoralul napolitan, unde m-am născut. Una dintre cele mai mari nenorociri care se poate abate asupra unei ființe umane este să-și piardă rădăcinile. Ce importanță pot avea cele 30 de zile de închisoare, dacă după aceea am posibilitatea să-mi revăd țara, locurile natale, rudele, prietenii. M-am gândit, desigur, că perioada pe care o voi petrece în închisoare va fi o parte neplăcută din viața mea, dar eu am trecut prin multe altele. Când voiam să le fac copiilor mei o bucurie, le promiteam că o să-i duc în Italia. Și m-am ținut de promisiune“.
La câteva minute după ce Sophia Loren devenise Scicolone Sofia, adică o simplă locatară a închisorii pentru femei de la Caserta, directoarea penitenciarului declara presei: „Actrița va fi tratată cu înțelegere și umanism, dar nu va beneficia de nici un fel de tratament de favoare“.
Ester Sacco, una din paznicele închisorii, a povestit că în toată acea perioadă actrița a citit, a urmărit emisiuni de televiziune, a răspuns miilor de scrisori primite. Admiratori din Italia și din alte țări i-au trimis telegrame de încurajare, flori și fructe, iar fanii din Caserta veneau seara lângă zidul închisorii de pe strada Bernardi Tanucci și îi cântau serenade.
Primul drum pe care l-a făcut după ieșirea din penitenciar a fost la Roma, în cartierul Nomentano, unde locuia mama sa, Romilda Villani, pe care nu o mai văzuse de trei ani. Un prânz napolitan și convorbirea telefonică la Geneva, cu cei doi copii ai săi, i-au redat zâmbetul, scria la acel moment revista „Oggi“.
Pe când avea vârsta de 15 ani, adolescenta l-a cunoscut pe producătorul de film Carlo Ponti, care avea în acel moment 37 de ani și era separat de mult timp de prima lui soție, Giuliana. Cei doi nu erau divorțați legal, astfel că Ponti nu se putea căsători cu Sophia în Europa, dar au făcut un mariaj prin procură în Mexic, în septembrie 1957, însă și-au anulat căsătoria în 1962, pentru a scăpa de acuzațiile de bigamie.
În 1965, actrița și iubitul ei au devenit cetățeni francezi, Ponti a obținut divorțul de Giuliana în Franța și a putut să se căsătorească cu Sophia Loren, evenimentul având loc pe 9 aprilie 1966. Cuplul a avut doi copii, Carlo Ponti Jr., născut pe 29 decembrie 1968, și Edoardo Ponti, născut pe 6 ianuarie 1973. Producătorul Carlo Ponti s-a stins din viață pe 10 ianuarie 2007, iar de-a lungul căsniciei niciunul nu a fost niciodată suspectat pentru vreo aventură extraconjugală.
Sophia Loren a avut, de-a lungul timpului, și cuvinte bune, dar și rezerve față de felul în care a evoluat mișcarea pentru emanciparea femeii. “Cred că familia a ajuns în pericol. Mulți tineri resping căsătoria. Fetele vor să aibă copii, dar nu vor să aibă soți. Femeile vor să muncească până la epuizare, dar în afara casei. Femeile nu se mai simt bine în pielea lor, suferă fără să știe de ce. Unele ajung să se sinucidă sau să-și omoare copiii. Multe își închipuie că progresul le-a eliberat. Este adevărat, aparatele casnice le scutesc de o groază de treburi, dar sunt și periculoase, pentru că modifică raporturile din familie, schimbă obiceiurile, zdruncină rădăcinile familiei.
Înainte, mama se dedica familiei făcând singură totul. Acum femeia s-a eliberat de obligații casnice, ca să se cufunde în alte probleme. Femeia de azi vrea să-și găsească un loc propriu pe lume, vrea să-și găsească «rostul». Mă tem ca toate schimbările astea să nu provoace un nou dezechilibru. Copiii noștri suferă, se simt mai puțin iubiți, mai puțin protejați.
Unii se refugiază în drog, alții se sinucid. Celulele familiale sunt distruse. Sunt îndepărtați bunicii, bătrânii, care sunt cei care dau greutate familiei. Familia tradițională este un refugiu în care te simți în siguranță. Mie îmi place refugiul meu. N-aș pleca pentru nimic în lume…”
Sophia Loren locuiește în Elveția, la Geneva, dar are reședințe și la Napoli și Roma și își petrece verile într-o casă de vacanță aflată în orașul Castiglione della Pescaia din Toscana.
Actrița împlinește astăzi 90 de ani, iar ultima apariție pe platourile de filmare a avut-o cu patru ani în urmă, când a acceptat să apară în pelicula “The Life Ahead”, regizată chiar de fiul ei, Edoardo Ponti, și produsă de Netflix. În 2022, și-a interpretat propriul rol în documentarul american “What Would Sophia Loren Do?”, difuzat tot de Netflix.
