Splendidele comori ale contesei Martine de Béhague, fosta proprietară a Ambasadei României la Paris

Martine-Marie-Pol de Béhague, Contesă de Béarn, s-a născut la Paris pe 12 martie 1870 și a fost fiica cea mică a contelui Octave de Béhague și a contesei Laure de Haber, care era fiica unui bancher.

Martine, ajunsă la vârsta de 20 de ani, s-a căsătorit la Paris, pe 10 februarie 1890, cu locotenentul de cavalerie René-Marie-Hector de Galard de Brassac de Béarn. Tânăra a primit la nuntă o zestre de 3.500.000 de franci, cei s-a despărțit rapid, însă au divorțat treizeci de ani mai târziu, abia pe 20 martie 1920.

Martine considera că nu are nevoie de un bărbat în viața ei pentru a fi fericită. A revenit la numele de dinainte de mariaj și își petrecea timpul liber ocupându-se de cele trei pasiuni ale sale: călătoriile, colecționarea de artă și muzica.

 

O mare iubitoare de voiaje, contesa a călătorit mult cu iahtul ei numit Le Nirvana în căutarea unor piese rare pentru colecțiile sale de artă, adunând desene, picturi, sculpturi, manuscrise, antichități, medalii, diverse obiecte din Orientul Îndepărtat, dar și porțelanuri de Saxa și bijuterii, iar anticarii din Paris mergeau aproape zilnic în casa ei pentru a-i prezenta cele mai interesante piese pe care le aveau disponibile. Datorită averii ei aproape inepuizabile, contesa cumpăra lucrări de artă din toate zonele și toate perioadele istorice, inclusiv cărți rare, argintărie sau mobilier de abanos.

 

După ce a devenit proprietara conacului părinților ei aflat pe rue Saint-Dominique din Paris, a reconstruit casa în 1893, apelând la măiestria arhitectului Walter-André Destailleur care a refăcut palatul căruia scriitorul Robert de Montesquiou îi va spune “Byzance du Septième”. Acest hotel, “unul dintre cele mai frumoase palate din orașul nostru”, potrivit scriitorului Henri de Régnier, a fost vândut pe 27 martie 1939 statului român, care și-a transferat aici ambasada.

Holul de la intrarea în reședință se deschide spre o scară somptuoasă din marmură policromă, cu o balustradă din fier forjat și decorațiuni de bronz aurit, inspirată de faimoasa scară a reginei de la Palatul Versailles.

La parter se află o camera în care se află Biblioteca Ovală construită de tatăl contesei, Octave de Béhague, și sufrageria albastră decorată cu tapiserii flamande, sala de bal, salonul auriu cu lambriurile sale excepționale, apoi sala de mese în stil Grand Siècle, care are un tavan pictat în tehnica trompe-l’œil.

Sala de concerte a reședinței, construită în 1898 de arhitectul Gustave Adolphe Gerhardt în stil bizantin, este cel mai mare teatru privat din Paris și beneficiază de decorațiuni de o bogăție excepțională: “Un loc frumos despre care nu știm dacă este teatrul sau biserica”, va comenta Robert de Montesquiou.

 

Contesa Martine-Marie-Pol de Béhague era o aparție excentrică în Parisul începutului de secol XX. Uneori purta o perucă verde și îi primea, întinsă pe o canapea acoperită cu piei de animale, pe artiștii care o vizitau acasă, fie ca erau pictori, sculptori, muzicieni sau scriitori.

Martine l-a susținut în special pe poetul Paul Verlaine care a devenit bibiliotecar și arhivar la Hôtel de Béhague și a avut sarcina de a veghea asupra comorilor sale: lucrările ce i-au aparținut lui Diane de Poitiers, o rugăciune scrisă de mână de Bossuet, manuscrise de Balzac.

“Bulimia artistică” a contesei, cum a fost numită fervoarea cu care achiziționa lucrări de artă, nu avea limite. Deși alegea mereu cu mare grijă ceea ce achiziționa, se spune că Martine cumpăra câte un tablou pe zi. Ducesa Élisabeth de Clermont-Tonnerre a evocat cu umor în memoriile sale achizițiile lui Martine de Béhague: “Intra într-un salon, mergea direct la piesa cea mai valoroasă și ghicea autorul ei. Apoi ochii ei începeau să strălucească și vocea ei devenea mai puternică, de parcă ar fi fost la o licitație, fiind posedată de demonul dorinței de a-l poseda.”

Colecțiile fabuloase ale contesei au atras însă invidia contemporanilor săi. În decembrie 1911, Martine a informat poliția de la Paris că a fost victima unui furt, reclamând dispariția unui port-țigaret din aur masiv decorat cu pietre prețioase, a unor bijuterii și mai multor cărți din bibliotecă printre care și o lucrare foarte prețioasă, Les Douces heures de Marie de Clèves, manuscris din secolul al XV-lea pe pergament decorat cu miniaturi rare, carte evaluată 30.000 de franci. Ancheta a găsit în scurt timp vinovatul care era chiar fostul valet al contesei, Georges-Florentin Boireau. Manuscrisul Mariei de Cleves, Prințesă Condé, a fost găsit la un broker de artă care urma să-l trimită în America ca apoi să intre în proprietatea unui miliardar în Buenos-Aires

Martine de Béhague a fost și proprietara castelulului Fleury-en-Bière, pe care l-a restaurat complet, și a reședinței Polinezia, proprietate aflată pe Coasta de Azur, pe peninsula Giens, care a fost vândută în 1957 de nepotul și moștenitorul ei, Marchizul de Ganay. Casa fusese construită în 1938 pentru pictorul englez Robert Norton, care va locui acolo doar un an, până în 1939, când a murit contesa, iar alături se afla o altă reședință a ei, Villa Les Vigneaux. Această casă a fost achiziționată și renovată în 1957 pentru a fi oferită poetului și diplomatului Saint-John Perse, care trăia în exil în Statele Unite din 1940 și acesta a locuit la Vigneaux până la moartea sa, în 1975.

Contesa a murit pe 26 ianuarie 1939, la vârsta de 68 de ani, proprietățile ei fabuloase fiind moștenite de nepotul său, Hubert de Ganay. Splendida reședință din Paris care a fost cumpărată de statul român cu 5,5 milioane de franci în 1939 a devenit sediul Ambasadei României în Franța, primul ambasador fiind Gheorghe Tattarescu. Actualul ambasador al României la Paris, Luca Niculescu, găzduiește frecvent evenimente culturale, lansări de carte, vernisaje sau concerte în fabuloasa casă a contesei Martine-Marie-Pol de Béhague.

(Fotografii preluate de pe pagina de facebook a Ambasadei României la Paris)

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *