Madeleine Suzanne Marie Claire Vuillerme s-a născut pe 26 septembrie 1900 la Saint-Claude, în Franța, unul dintre cele mai importante centre mondiale de tăiere a diamantelor din acea perioadă, și a fost fiica negustorului Jules Alix Vuillerme și a Mariei Clarisse Faustine Bailly-Maître.
Mama ei a înscris-o la Școala de Arte Frumoase din orașul Besançon, o școală publică creată în 1773 de pictorul elvețian Melchior Wirsch și de sculptorul francez Luc Breton. Adolescenta a câștigat premiul I la concursul anual “Artă decorativă” din 1918, cu un pandantiv-ceas, iar un an mai târziu, în martie 1919, s-a mutat la Paris, unde a lucrat la “Golden Twenties”, fiind apoi angajată ca designer de Jeanne Boivin, văduva lui René Boivin, fondatorul unei case franceze de bijuterii celebră în epocă.
În 1920, colecțiile Casei René Boivin conțineau multe bijuterii inspirate din schițele Suzannei Belperron din perioada când era încă studentă la Școala de Arte Frumoase, iar Jeanne Boivin, care a considerat-o pe tânără propriul ei copil, a numit-o în 1924, la doar 23 de ani, co-director al casei de bijuterii.
Suzanne s-a căsătorit cu inginerul Jean Belperron, ceremonia civilă având loc la primăria din Besançon pe 11 iulie 1924. Cuplul s-a mutat în cartierul Montmartre din Paris, unde, în studioul pictorului expresionist Gen Paul, tânăra i-a întâlnit pe scriitorul Louis-Ferdinand Céline, pe actorii Robert Le Vigan și Arletty și pe dramaturgul René Fauchois.
În februarie 1932, Suzanne și-a dat demisia de la Casa René Boivin și a acceptat oferta celebrului Bernard Herz de a ocupa o poziție importantă în managementul companiei sale. Herz era la acel moment un renumit comerciant parizian de perle și pietre prețioase și i-a oferit libertatea de a-și proiecta propriile modele de bijuterii.
În anii 1930, originalitatea pieselor artistei au adus o apreciere internațională tot mai mare pentru Maison Bernard Herz și aproape în fiecare lună creațiile ei au apărut alături de cele ale unor bijutieri consacrați precum Cartier, Boucheron sau Van Cleef & Arpels în reviste de modă de lux cum ar fi Vogue și Harper’s Bazaar.
Fascinată de civilizațiile din Egipt, India de Est, Orientul Îndepărtat, Africa și Oceania, artista a găsit inspirație în natură și a fost captivată de fascinanta lume subacvatică. Bijuteriile ei erau atât de originale încât nu și-a semnat niciodată piesele, spunând: “stilul meu este semnătura mea”, convinsă că operele sale o făceau ușor de identificat.
După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Bernard Herz, care era de origine evreiască, a fost interogat de mai multe ori de către naziști în timpul ocupației Parisului și, la un moment dat, Suzanne a reușit să-l salveze de Gestapo datorită prietenei sale, Rika Radifé, soția actorului Harry Baur.
După ce “Legea privind statutul evreilor”, copiată după legile rasiale din Germania, a fost adoptată în octombrie 1940 de regimul de la Vichy, Suzanne Belperron a preluat controlul deplin asupra Casei Bernard Herz, pentru a asigura supraviețuirea companiei și mai târziu, așa cum îi ceruse mentorul ei după prima lui arestare din 1941, artista a înregistrat o nouă societate cu răspundere limitată, numită “Suzanne Belperron SARL”.
Pe 2 noiembrie 1942, a fost arestată de naziști chiar în biroul ei, din cauza că autoritățile primiseră o scrisoare care indica faptul că “Maison Belperron disimulează o afacere evreiască”. A fost dusă la sediul Gestapo din Avenue Foch, dar pe drum a înghițit toate paginile agendei sale, una câte una. Bernard Herz a fost arestat și el în aceeași zi, fiind interogat de ofițerii naziști, apoi bărbatul a fost dus direct în lagărul de concentrare Drancy, unde a stat până pe 2 septembrie 1943, fiind apoi deportat în convoiul nr. 59 în lagărul de la Auschwitz.
În această perioadă, Suzanne Belperron a fost în permanență hărțuită de Gestapo, dar a decis să se alăture Rezistenței și, deși a fost abordată de mai multe companii americane cu oferte de a se muta în America, a rămas la Paris.
Într-o ultimă scrisoare datată 21 februarie 1943, trimisă din lagărul Drancy, Bernard Herz i-a încredințat afacerile lui Suzanne Belperron și i-a trimis și testamentul său, cerându-i să le protejeze interesele copiilor lui, Aline și Jean, iar după această moment nu mai există alte informații despre destinul bijutierului.
Pe 6 decembrie 1946, Jean Herz, fiul lui Bernard, s-a întors la Paris după o perioadă de captivitate ca prizonier de război și a preluat jumătate din afacere, înființând o nouă companie numită “Jean Herz-Suzanne Belperron SARL”.
La începutul anului 1945, Suzanne s-a mutat pe rue d’Aumale din Paris, în apropiere de sediul casei de bijuterii Herz-Belperron, lucrând cu fiul mentorului său pentru următorii 30 de ani.
Suzanne își primea clientela exclusiv prin programări în apartamentul ei și nu a considerat necesar să înființeze un butic, fiind convinsă că bijuteriile sale erau cei mai buni ambasadori ai ei.
Foarte atentă la detalii, artista se informa întotdeauna despre stilul de viață al clienților ei, le studia conturul feței, tenul și forma mâinilor, avea mare grijă să ia măsuri exacte ale degetelor, încheieturii mâinii sau gâtului, știind că bijuteriile ei trebuie să fie perfecte și că nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării.
Clientela sa era fomată din reprezentanții cei mai de seamă ai regalității și aristocrației europene, familiile Aga Khan, Rothschild sau Wildenstein fiindu-i clienți fideli, dar a fost vizitată și de personalități din lumea artistică precum Colette, Robert Mallet-Stevens, Ganna Walska, María Félix, Arno Breker, Josephine Baker, Raoul Dufy, Daisy Fellowes, Alice Cocea, Merle Oberon, Françoise Rosay, Mary Bell, Charles Boyer, Harry Baur, Louise de Vilmorin, Jean Cocteau sau Gary Cooper.
Pe 12 iulie 1963, Suzanne Belperron a fost ridicată la rangul de Cavaler al Legiunii de Onoare, distincția fiindu-i oferită de marele ei prieten Jean Marchat, membru al Rezistenței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și secretar al Comediei Franceze.
În iunie 1974, la patru ani după moartea soțului său, Suzanne Belperron și asociatul ei, Jean Herz, au convenit pe cale amiabilă să dizolve compania. Societatea Herz-Belperron a fost lichidată pe 31 decembrie 1975, dar această decizie nu a însemnat sfârșitul activității sale profesionale, deoarece clienții fideli au continuat să apeleze la serviciile artistei.
Suzanne Belperron a murit pe 28 martie 1983, la vârsta de 82 de ani, după ce a suferit mai multe arsuri pentru că s-a opărit cu apă clocotită în timp ce își făcea baie. Pentru că nu avea copii, întreaga sa avere a intrat în proprietatea unui prieten apropiat.
După moartea ei, s-a zvonit că doamna Belperron și-ar fi ars arhivele, dar acest lucru nu a fost real. Legatarul testamentar a descoperit în 2007 în micul apartament al artistei situat în cartierul Montmartre, casă ale cărei uși rămăseseră închise după moartea ei, mobilierul, biblioteca și arhivele complete ale Suzannei. A fost găsită astfel o vastă colecție de desene, schițe, modele, mulaje, corespondență de afaceri, jurnale și chiar caietul cu programările clienților ținute zilnic, din 1937 până în 1974, dar și fotografii și articole de presă.
Pe 14 mai 2012, colecția personală de bijuterii a artistei descoperită în 2007 a fost vândută la Geneva, cele 60 de piese fiind valorificate la un preț total de trei ori mai mare decât se estimase inițial.
