Ivan al V-lea Alekseievici s-a născut pe 6 septembrie 1666 la Moscova și a fost fiul cel mic al țarului Alexei I al Rusiei și al primei sale soții, Maria Miloslavskaia. Cuplul avusese 13 copii, dar țarina a murit la nașterea ultimei fiice și, dintre toți, doar doi băieți, Feodor și Ivan, și o fată, Sofia, au supraviețuit copilăriei. Mezinul Ivan avea probleme de vedere din naștere și era bolnăvicios, motiv pentru care capacitatea sa de a deține puterea supremă a fost contestată când s-a pus problema succesiunii. Principalii lui adversari erau susținătorii familiei Narîșkin, care aspirau să-l aducă la tron pe Petru, viitorul țar Petru cel Mare, băiatul fiind fiul Natalyei Narîșkina, cea de-a doua soție a țarului Alexei.
După decesul țarului Feodor al III-lea în aprilie 1682, familiile Miloslavski și Narîșkin au început lupta pentru putere, iar patriarhul Joachim a convocat o adunare care a decis trecerea coroanei în mâinile lui Petru, care la acel moment de-abia împlinise zece ani, mama sa, Natalya Narîșkina, fiind numită regentă. Deși Ivan era mai mare ca vârstă decât Petru, băiatul a fost ignorat din cauza slăbiciunilor sale fizice.
În acest context a debutat revolta streliților, regimentele de infanterie înființate în timpul domniei țarului Ivan al IV-lea, iar conducătorii acestora au susținut că revolta a fost încurajată de fiica țarului Alexei, Sofia, și de facțiunea Miloslavski, cei ce doreau să-l aducă pe tron pe Ivan și să-și exercite puterea în numele lui.
Pe 15 mai, când a apărut zvonul că familia Narîșkin l-ar fi strangulat pe Ivan, mulțimea furioasă a pătruns la Kremlin cerând să i se spună adevărul, iar Natalya i-a adus pe Ivan și Petru în fața mulțimii pentru a demonstra că ambii copii erau vii și nevătămați.
Streliții pătrunși în palat au ucis mai mulți membri ai familiei Narîșkin și pe câțiva dintre susținătorii lor, iar pe 23 mai prințul Ivan Khovanski, liderul protestatarilor, a cerut ca Ivan să fie desemnat țar împreună cu Petru. Ajuns la conducerea Rusiei, bolnăviciosul Ivan a avut o relație apropiată cu mama sa vitregă și cu fratele său, Petru, mai ales pentru că el era, de fapt, lipsit de orice ambiție de a deveni conducătorul imperiului.
Pe 25 iunie 1682 cei doi frați vitregi au fost încoronați la catedrala Dormition ca “dvoetsarstvenniki”, țari dubli, pentru această ocazie fiind pregătit un tron special cu două locuri, scaun care se află expus astăzi la Palatul Armurilor de la Kremlin. Deși Ivan a fost considerat “țarul senior”, puterea reală era deținută de sora lui naturală, Sofia Alekseievna.
Când Petru a ajuns la maturitate, poziția Sofiei a devenit din ce în ce mai incertă, dar ea spera ca Ivan să aibă un moștenitor pe linie masculină care să-i întărească puterea. În 1684 acesta din urmă s-a căsătorit cu Praskovia Saltykova și cinci ani mai târziu a avut o fiică. În același an, Petru, care avea 16 ani, s-a căsătorit cu Evdokia Lopukhina și a fugit la mănăstirea-fortăreață Troițki-Sergius, temându-se că viața lui e pusă în pericol. Mai mulți boieri și ofițeri i s-au alăturat lui Petru, iar la începutul lui septembrie sora vitregă, Sofia, nu mai avea suficient sprijin și a trebuit să se retragă la mănăstirea Novodevici.
În ultimii zece ani ai vieții sale, țarul Ivan a fost complet umbrit de Petru cel Mare și și-a petrecut zilele alături de soția sa, Praskovia Saltykova, “în rugăciune și post, zi și noapte”. Starea lui de sănătate fragilă nu l-a împiedicat să aibă cinci fiice, dintre care una – Anna Ivanovna – își va asuma tronul Rusiei în 1730, iar nepoata lui, Anna Leopoldovna, va deveni regentă a Rusiei în timpul minoratului fiului ei, Ivan al VI-lea.
Co-țarul Ivan a murit la Moscova pe 8 februarie 1696, la vârsta de 29 de ani, în ultima perioadă a vieții fiind descris de ambasadorii străini în Rusia ca fiind senil, paralitic și aproape orb. A fost înmormântat la Catedrala Arhanghelului Mihail din Moscova, iar soția sa, care a trăit încă 27 de ani, și cele trei fiice s-au retras de la curte și s-au stabilit la moșia Izmailovo de lângă Moscova.
Praskovia Saltykova a avut aventură de lungă durată cu boierul Vassili Yushkov, care a devenit administratorul moșiei ei, și a avut un mare respect față de țarul Petru cel Mare, s-a adaptat la reformele impuse de acesta și le-a dat fiicelor sale o educație occidentală.
În 1712, văduva a participat la nunta lui Petru cu cea de-a doua sa soție, viitoarea Ecaterina I a Rusiei, și a continuat să participe la viața curții, iar la moartea ei, pe 13 octombrie1723, țarul a organizat o ceremonie funerară impunătoare, prima înmormântare imperială găzduită la Sankt Petersburg, noua capitală a Rusiei.
