HomeMonarhieSuferințele domnitorului Mihail Sturza

Suferințele domnitorului Mihail Sturza

DS TW

Mihail Sturza s-a născut pe 24 aprilie 1794 la Iași și a fost fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Callimachi, fiica domnitorului fanariot Grigore Callimachi, din a cărui poruncă logofătul Gheorgachi a scris „Condica obiceiurilor curții Moldovei” în 1762. Tânărul a fost educat de abatele francez Lhommé, un preot catolic refugiat după Revoluția franceză în Principatele Române, cel care s-a ocupat și de instruirea lui Mihail Kogălniceanu. Iscusitul dascăl, deși octogenar, a avut o influență majoră asupra viitorului domnitor, i-a oferit lecții de retorică, de istorie și de latină și l-a îndemnat să se ocupe de rezolvarea problemelor oamenilor simpli.

La fel ca mulți dintre boierii care îmbrățișaseră cauza națională, Mihail Sturza s-a înscris în 1821 în partidul pro-rus al cărui obiectiv era ieșirea Moldovei de sub dominația turcească. În aceeași perioadă, tânărul critica administrația din Moldova, pe care o considera insuficient modernizată și era preocupat de inechitățile economice dintre familiile boierești și restul populației țării.

Cu acordul Imperiului otoman, care era putere suzerană, și cel al Rusiei, puterea protectoare a Țărilor Române după tratatul de la Kuciuk Kainargi, Sturza a devenit domn al Moldovei în aprilie 1834.

Tânărul domn l-a susținut pe Gheorghe Asachi pentru crearea Academiei Mihăilene, prima instituție universitară din istoria modernă a Principatelor Române, unde se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică, științe biologice, astronomie, limba elenă, geometrie și arhitectură.

În timpul domniei sale au fost construite aproximativ 250 km de drumuri și 400 de poduri de piatră și au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei: Galați-Tecuci-Mărășești-Bacău-Roman-Cornul Luncii și Iași-Tecuci-Galați.

Domnitorul a sancționat abuzurile administrației și ale marilor boieri asupra țăranilor și a încurajat stabilirea evreilor în Moldova considerând că activitatea lor de negustori va ajuta economia țării, a desființat sclavia și a eliberat țiganii ce aparțineau domniei și mănăstirilor, acesta fiind primul gest de dezrobire din ambele Principate.

Ideile lui progresiste au avut însă mulți adversari de rang înalt și Sturza l-a determinat chiar pe Marele Mitropolit Veniamin Costache, care era foarte iubit de popor, să demisioneze.

Domnitorului i se reproșa însă frecvent, și pe bună dreptate, lăcomia și corupția, mai ales pentru că obișnuia să vândă titluri pentru boieri și demnități pe bani, astfel încât, dacă la începutul domniei sale în Moldova erau 853 de boieri, la sfârșitul ei numărul acestora ajungea la 3.750.

Deși avea idei progresiste, în anul 1848 a luat măsuri de reprimare a mișcării revoluționare a tinerilor moldoveni, i-a arestat pe cei pe care îi considera periculoși, iar cei care au reușit să scape au emigrat, printre aceștia aflându-se Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza.

După ocupația ruso-turcă a Principatelor Române și Convenția de la Balta Liman din 1849, în locul lui a fost numit domn Grigore Alexandru Ghica, iar Mihail Sturza a plecat în exil.

În 1817, pe când avea 23 de ani, înainte de a deveni domn, s-a căsătorit cu Elisabeta Rosetti, fiica lui Vasile Rosetti, o tânără în  vârstă de 15 ani, cu care a avut doi băieți: Dimitrie, care a fost de patru ori prim-ministru al României și apoi președinte al Academiei Române, și Grigore, cunoscut sub porecla “Beizadea Vițel”, pentru că făcea exerciții fizice ridicând pe umeri un vițel.

Cuplul s-a despărțit în 1822, iar Mihail s-a recăsătorit cu Smaranda, fata caimacamului Ștefan Vogoride, cel care l-a sprijinit pentru obținerea tronului Moldovei.

Din acest mariaj au rezultat doi copii: principele Mihail, care a murit pe 30 iunie 1863 la Paris, la vârsta de 17 ani, în timp ce se afla la studii, și principesa Maria, care s-a căsătorit la maturitate cu principele Constantin Gorceakov, fiul lui Mihail Gorceakov, cancelarul Rusiei, comandantul suprem al armatelor care au ocupat Moldova și Valahia în 1853.

Mihail Sturza a murit pe 8 mai 1884 la Paris, la vârsta de 90 de ani, și a fost înmormântat în capela familiei din stațiunea Baden-Baden, unde avea un palat situat chiar în centrul orașului. Capela funerară fusese construită de fostul domnitor în memoria fiului său de doar 17 ani și este o bijuterie a stilului neoclasic, fiind ridicată între anii 1863 și 1866, după planurile arhitecților Leo von Klenze și G. Dollmann.

Deasupra ușii de intrare se află inscripția votivă, în limba greacă, cu următorul text: „O, Dumnezeule! Primește în milostivirea Ta, pentru slujba celor care vin la Tine, biserica aceasta clădită de inima nemângâiată a părinților, adică a Domnitorului Mihail Sturdza și a Doamnei Smaragda Sturdza, născută Vogoride, închinând acest sfânt lăcaș memoriei prea iubitului lor fiu, principele Mihail Sturdza, născut la Iași în 19/31 decembrie 1846 și răposat la Paris la 18/30 iunie 1863. Primește, Atotputernice Doamne, rugăciunile aceluia care a fost chemat în locașurile cerești, pentru ca atunci când va veni împlinirea vremii să fie și ei împreună cu el în viața viitoare, fericită, așa cum se află acum inimile lor unite, fără să se despartă”.

În interior, în partea dreaptă, este reprezentat principele Mihail Sturza alături de fiica sa, Maria, iar în partea stângă sunt portretele prințesei Smaranda Sturza alături de fiul Mihail. Aceste patru tablouri au fost pictate pe plăci de cupru în 1866, la Paris, de pictorul francez J. Perignon. În mijlocul bisericii, în partea dreaptă, se află monumentul funerar al prințul Mihail înfățișat în timpul studiilor la Paris, o lucrare executată de sculptorul italian Rinaldo Rinaldi, în marmură de Carrara. În partea opusă se află monumentul care îi înfățișează pe părinții îndurerați, operă ce a fost executată de francezul Thomas Gabriel.

 

DS TW
No comments

leave a comment