Sufletul străzilor pariziene. Edith Piaf: Non, je ne regrette rien

Édith Piaf s-a născut pe 19 decembrie 1915, la Paris, numele său adevărat fiind Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul “Piaf” chiar la debut, în anul 1935. Fiică a unei cântărețe ambulante, Line Marsa, care era de origine italo-algeriană, și a acrobatului de circ Louis Gassion, fetița a fost crescută de bunica ei, matroană a unui bordel din Bernay, o localitate din Normandia, iar mai târziu, proprietară a unui bordel din cartierul Belleville de la periferia Parisului.

După sfârșitul Primului Război Mondial, tatăl fetei este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, iar locuința lor devine o rulotă. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte pe stradă, câștigând astfel câțiva bani.

 

 

La 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont și naște o fetiță, Marcelle, care va muri de meningită în 1935. Tînăra este părăsită de iubitul ei și începe să frecventeze lumea vagabonzilor, a proxeneților, a traficanților de droguri și a prostitutuatelor. Pentru a-și asigura existența, continuă să cânte pe străzile Parisului, dar traiul ei este mizerabil.

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului “Le Gerny’s” de pe Champs-Élysées, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, iar aici viitoarea artistă are un success neașteptat. Actorul Maurice Chevalier, aflat în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, o remarcă pe micuța cântăreață. Canetti îi oferă o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia “La foule”.

 

Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile “L’accordéoniste” și “Le disque usé”. În timpul ocupației germane are contacte cu Mișcarea de Rezistență și devine răsfățata publicului cu melodiile “Le vagabond”, “Le chasseur de l’Hôtel”, “Les histoires de coeur”.

În 1944, Edith se îndrăgostește de un tânăr cântăreț debutant, Yves Montand, cu care începe să apară în concerte. În 1946, va scrie textul celebrei melodii “Je vois la vie en rose”, care va face încojurul lumii.

La sfârșitul anului 1947, Édith călătorește pentru prima dată la New York, unde o cunoaște pe actrița Marlene Dietrich și pe boxeurul Marcel Cerdan, care devine amantul ei. După doar doi ani, pe 27 octombrie 1949, Marcel Cerdan moare într-un accident de avion, iar Edith Piaf suferă mult și este afectată de o depresie profundă. Artista se întoarce la Paris și își continuă totuși cariera artistică.

 

 

În 1950, va reveni la New York pentru mai multe concerte împreună cu actorul și cântărețul Eddie Constantine, noul său amant, și cu secretarul său particular, Charles Aznavour.

Curând Édith devine dependentă de somnifere și stupefiante. Pe 29 iulie 1952 se căsătorește cu textierul Jacques Pills, iar un an mai târziu, în 1953, urmează o cură de dezintoxicare.

În 1956 divorțează de Jacques Pills, iar noul ei amant va fi cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, care devine celebru datorită ei. În 1958 Edith suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri care o vor face din nou dependentă de analgezice.

La începutul anului 1959, în timpul unui concert la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă, apoi urmează internări succesive în diverse clinici medicale.

După ce își revine, artista se îndrăgostește din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătorește pe 9 octombrie 1962, dar mariajul se dovedește a fi un eșec.

 

Bolnavă, epuizată, mai tot timpul drogată, Édith se află la finalul carierei și al vieții. După convalescența petrecută în apropiere de Grasse, pe Coasta de Azur, marea cântăreață moare pe 10 octombrie 1963, la vârsta de 47 de ani. Timp de două zile o mulțime uriașă de admiratori se perindă la catafalcul ei, pentru a o omagia pe cea care a fost numită “petite fille des rues”. Va fi înmormântată în cimitirul “Pére Lachaise” din Paris.

 

Alte articole

Zorka, prințesa Serbiei

Prințesa Ljubica Petrović-Njegoš s-a născut pe 23 decembrie 1864 la Cetinje, fiind fiica cea mare a regelui Muntenegrului, Nicolae I, și a reginei Milena Vukotić,

Citeste mai mult»

1 thought on “Sufletul străzilor pariziene. Edith Piaf: Non, je ne regrette rien”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *