S-a născut în anul 1525 și a fost una dintre cele mai proeminente figuri din timpul Sultanatului Femeilor. De-a lungul timpului s-au vehiculat mai multe teorii despre originea ei, fiind considerată fie venețiană, fie evreică sau grecoaică, dar niciuna nu este unanim acceptată, printre numele care i s-au atribuit fiind Cecilia Venier-Baffo, Rachel sau Kalē Kartanou
Istoricul turc Ahmet Refik credea că femeia era de origine evreiască, dar în 1900 Emilio Spagni a susținut că era o patriciană venețiană, fiica lui Nicolò Venier și a Violantei Baffo, adusă pe insula Paros după ce fusese capturată de amiralul otoman Hayreddin Barbarossa în timpul celui de-al treilea Război Tuco-Venețian. Sultana însăși spunea adesea că este de origine venețiană, dar nu a meniționat niciodată numele familiei ei.
În 1992, cercetătorul B. Arbel a avansar ideea că frumoasa soție a prințului Murad era o grecoaică din Corfu pe nume Kale Kartanou. Nurbanu a fost trimisă la Konya pentru a face parte din haremul lui Şehzade Selim, iar în 1543 s-a născut primul ei copil, o fiică numită Şah Sultan. După doi ani a venit pe lume Ismihan Sultan, iar în iulie 1546, al treilea copil, singurul ei fiu, Şehzade Murad, care avea să devină sultan al Imperiului Otoman. Nurbanu a devenit consoarta favorită a viitorului sultan otoman Selim al II-lea, care a preluat domnia în 1566. În timp ce acesta era încă șehzade (prinț de sânge imperial), ea a fost numită șefă a haremului din Manisa.
După preluarea tronului, Selim a decis să o lase pe soția sa preferată să rămână la Palatul Topkapı pe tot parcursul domniei, așa cum făcuse și predecesorul său, Soliman Magnificul. Chiar după ce a început să aibă și alte soții, Nurbanu a rămas favorita oficială, fiind recunoscută pentru frumusețea și inteligența ei. Tânăra avea 1.100 de aspri pe zi de cheltuială, în timp ce celelalte consoarte primeau doar 40. Aprecierea de care se bucura era atât de mare, încât primise drepturi mult mai mari decât celelalte femei din harem.
Era mamă a moștenitorului tronului și consilieră de taină a soțului ei, Selim cerându-i deseori sfaturile. Ambasadorul venețian Jacopo Soranzor mărturisea: “Se spune că Haseki este extrem de iubită și onorată de Majestatea Sa atât pentru marea ei frumusețe, cât și pentru că e neobișnuit de inteligentă.”
Potrivit unor surse venețiene, influența ei era atât de mare încât conducea efectiv guvernul alături de Marele Vizir Sokollu Mehmed Pașa, căruia Selim îi predase aproape toată puterea. Situația Imperiului Otoman era în acel moment departe de a fi stabilă la vârf, dar Nurbanu era hotărâtă ca, atunci când va veni vremea, fiul ei să-i succedă tatălui său, și era capabilă să lupte pentru ca nimic să nu împiedice succesiunea. În plus, chiar Selim declarase în mod repetat că Murad este moștenitorul său, certificând astfel poziția primului născut.
Tânărul a fost trimis să servească drept guvernator al orașului Manisa, aflat pe coasta Mării Egee, şi acolo se afla în 1574, când sultanul Selim al II-lea a murit.
Nurbanu a fost prima care a aflat vestea, dar a ordonat gărzilor să nu spună nimănui și nu a împărtășit știrea cu nimeni altcineva decât cu Sokollu Mehmed Pașa, Marele Vizir. Scopul ei era să-i permită lui Murad să sosească în capitală în secret, înainte ca vreunul dintre ceilalți fii ai defunctului să poată profita de situație. Sultana a ascuns cadavrul soțului într-o cameră răcoroasă și a trimis vorbă la Manisa ca fiul ei să se îndrepte imediat spre Constantinopole. Știrea că Selim murise a fost făcută publică douăsprezece zile mai târziu, când băiatul a sosit în oraș. Murad a devenit sultan, iar Nurbanu a fost Valide Sultan, cea mai înaltă funcție pe care o putea ocupa o femeie în Imperiul Otoman. În acest moment a început adevărata ei influență în imperiu. Deși se pare că nu a mai locuit în palat după moartea lui Selim al II-lea, și-a pus oamenii de încredere în poziții din ce în ce mai înalte pentru a-și întări poziția și a fost venerată ca Valide-i Atik Sultan, prima mamă puternică a sultanului.
Sultana Nurbanu a fost prima femeie care a deținut atât rangul de Haseki, cât și cel de Valide. Deși cel de-al doilea grad exista încă din timpul domniei lui Baiazid al II-lea, Murad a fost cel care, de dragul mamei sale, l-a transformat într-o funcție legală.
Se spune că niciun alt conducător al Imperiului Otoman nu a fost la fel de devotat mamei sale precum Murad, care-i cerea părerea în absolut toate problemele și îi asculta sfaturile cu mare încredere. De asemenea, datorită autorității sale absolute, favoritele ei, Canfeda Hatun, Raziye Hatun și Hubbi Hatun, toate trei doamne de onoare, au devenit și ele foarte puternice și influente.
Monopolul lui Nurbanu asupra fiului ei a fost totuși amenințat, pentru că Murad nu a avut prea multe consoarte, fiind dedicat unei singure femei, Safiye, care a primit rangul de Haseki și a devenit ea însăși o figură puternică la curte. Tânăra a vrut să aibă un cuvânt de spus în treburile statului, așa că a încercat să-ți influențeze soțul , ceea ce i-a atras antipatia mamei suveranului.
Pentru a evita pericolul dispariției dinastiei, Safiye ar fi trebuit să dea naștere multor copii, dar sultana nu a putut rămâne însărcinată ani la rând și, atunci când a reușit, a suferit un avort spontan sau copilul s-a născut prematur și a murit. Cu toate acestea, Murad a refuzat să accepte noi concubine, pentru că era atât de îndrăgostit de ea încât se spune că nu putea să se uite la nicio altă femeie.
Sultana Nurbanu a conceput atunci un plan diabolic și a acuzat-o pe Safiye că a folosit magia neagră și că l-ar fi făcut pe sultan impotent. Bărbatul nu a avut altă soluție decât să-și exileze iubita la Palatul Vechi. Medicii i-au rezolvat în cele din urmă problemele tânărului, care a avut zeci de copii în anii următori. Trei dintre ei au venit chiar de la favorita lui, Safyie, care i-a oferit un băiat, pe Mehmed al III-lea, și două fete, pe Ayşe Sultan și pe Fatma Sultan, iar venirea pe lume a pruncilor i-a apropiat din nou pe cei doi. Primul născut, Mehmed, a intrat mai târziu în conflict deschis și cu puternica lui bunică, și cu tatăl său, sultanul. De altfel, lui Nurbanu îi era teamă că Mehmed îl va mânia pe Murad atât de tare încât acesta îl va executa și, deși nu o plăcea pe Safiye, îl iubea nespus pe tânărul prinț.
Conform unui raport de urmărire din 1582, după ce a fost circumcis, Mehmed a lăsat-o însărcinată pe una dintre servitoarele lui Nurbanu, fapt total interzis, întrucât fata era membră a haremului lui Murad. Pentru că era deja într-o relație foarte proastă cu tatăl său, Nurbanu, pentru a-i ascunde păcatul, a ucis-o pe fată.
Sultana a murit subit la palatul ei din cartierul Yenikapı pe 7 decembrie 1583 și a fost înmormântată alături de Selim al II-lea în mausoleul din curtea Hagiei Sofia, devenind astfel prima soție a unui sultan care a primit onoarea de a fi înmormântată lângă soțul ei. Nurbanu s-a bucurat de un mare respect nu doar în timpul vieții, ci și după moartea ei. Ignorând obiceiul ca sultanii să rămână în palat în timpul ceremoniilor funerare, Murad al III-lea a însoțit cortegiul mamei sale până la moscheea Fatih, unde urma să fie citită slujba de înmormântare.
După mai puțin de doi ani, la începutul lui 1585, Safiye și-a recâștigat încrederea și dragostea totală a soțului ei. Sultana și fiicele ei, care fuseseră exilate, s-au întors în harem, iar Safiye l-a convins pe Murad să o ia de soție, obținând suficientă putere și influență, poate mai multă decât înainte, pentru a-și proteja fiul și a-i pregăti domnia. Safiye, la fel ca Nurbanu și predecesoarea ei, Hurrem, a reușit să-și construiască un cerc de susținători fideli. În ianuarie 1595, după decesul lui Murad, la fel ca soacra ei, a ascuns vestea morții sultanului până la sosirea fiului său la palat.
Pe aceeași temă:
Sultana Kösem, cea mai puternică femeie a Imperiului Otoman
Sultana Mihrimah, „soarele și luna” Imperiului Otoman
Sursa: Guide to women in leadership
