Surorile Callot, numele de aur al modei pariziene de la începutul secolului XX

Sora cea mai mare, Marie, își făcuse ucenicia în croitorie la Raudnitz and Co., un mare magazin de modă parizian, dar toate fetele învățaseră meserie de la mama lor, maestră în dantelărie. Surorile au început să folosească dantela și panglicile pentru a-și înfrumuseța propriile bluze și lenjeria, dar îndemânarea lor și admirația prietenelor le-a determinat să facă din această preocupare o afacere.

La doi ani după deschiderea micului lor magazin numit Callot Sœurs, în 1897, mezina Joséphine s-a sinucis și în afacere au rămas doar trei surori Callot.

În 1900, fetele au fost prezente cu bluzele și rochiile lor la Expoziția Universală de la Paris. În acel an, au angajat două sute de lucrătoare și au avut un venit de două milioane de franci din vânzări. Un an mai târziu, în 1901, își triplaseră forța de muncă și își dublaseră vânzările.

Rochiile de zi și de seară ale surorilor Callot au fost bine primite și la Expoziția universală din 1915 din San Francisco, în 1916, Henri Bendel a fost cel mai mare cumpărător al produselor lor din New York și în același an, American Vogue le-a numit “Cele trei raze de soare”.

În timpul Primului Război Mondial, clientele din America au fost vitale pentru continuitatea casei de modă Callot Sœurs. Vânzările europene scăzuseră dramatic, dar cumpărătoarele americane comandau între 300 și 800 de rochii și bluze în fiecare lună.

În 1919, boutique-ul surorilor Callot s-a mutat pe Avenue Matignon, într-un spațiu mai generos. Un an mai târziu, în 1920, Marthe Callot Bertrand a murit pe neașteptate, iar Regina Callot Tennyson-Chantrell, rămasă văduvă, s-a retras din afacere pentru a avea grijă de fiul ei. Astfel că, pentru următorii șapte ani, Marie Callot Gerber a condus singură casa de modă.

În anii 1920, firma Callot Soeurs a înființat sucursale la Nisa, Biarritz, Buenos Aires și Londra. Într-un articol din ianuarie 1922 din Ladies ‘Home Journal se afirma: “Callot are, probabil, mai multe cliente bogate decât orice alt magazin din lume și acestea vin din America de Sud, din Africa de Sud sau din Japonia pentru a-și cumpăra rochii de la această casă de modă”.

Cea mai importantă clientă americană a Callot Sœurs a fost Rita de Acosta Lydig, cea mai “pictată” femeie din America, model pentru mulți pictori în vogă, care a comandat zeci de rochii la un moment dat. Potrivit surorii acesteia, Mercedes de Acosta, Rita și-a desenat ea însăși cele mai multe dintre haine, dar le-a dat spre execuție boutique-ului Callot Soeurs.

Se spune că Rita era atât de încântată de măiestria lucrătoarelor de la casa de modă, încât, atunci când a aflat că soțul ei avea o aventură cu un femeie prost îmbrăcată, a trimis-o pe amantă la Callot Soeurs pentru a-și cumpăra haine noi. În celebrul portret al Ritei realizat de Giovanni Boldini în 1911, aceasta a purtat, desigur, o rochie argintie marca surorilor Callot.

Marie Callot Gerber, singura dintre surori care rămăsese să se ocupe de casa de modă, a murit în 1927. Un an mai târziu, în 1928, fiul ei, Pierre Gerber, a preluat afacerea, dar nu a putut să supraviețuiască la același nivel pe piața extrem de competitivă a modei pariziene. În 1937, Casa Callot Soeurs a fost închisă și absorbită în Casa Calvet, care aparținea lui Marie-Louise Calvet, care a continuat să vândă rochii sub eticheta Callot. Al Doilea Război Mondial a creat din nou probleme afacerii, la fel cum se întâmplase și cu Casa Vionnet, care aparținea fostei croitorese șefe de la Callot. Marie Calvet și brandul Callot s-au închis definitiv în 1952.

Rochiile surorilor Callot au fost celebre pentru detaliile lor exotice, fetele fiind printre primii designeri care au folosit lamé -ul de aur și argint pentru creațiile lor.

Astăzi, 21 de rochii Callot Soeurs sunt păstrate în Colecția de Artă a Universității La Pietra din Florența, altele se află Muzeul de Artă din Philadelphia, Palais Galliera, Muzeul Victoria și Albert sau la Institutul de costume de la Kyoto.