Tiziano Vecelio, artistul desăvârșit. Pictorul venețian a murit în timpul epidemiei de ciumă din 1576

Tiziano Vecellio s-a născut cândva între anii 1488 și 1490, la Pieve di Cadore, în Republica Venețiană, tatăl său fiind căpitan al miliției locale și inspector minier. Când avea în jur de 10 ani, copilul este trimis împreună cu fratele său, Francesco, la atelierul lui Sebastiano Zuccato din Veneția, pentru a învăța arta mozaicului.

Se mută apoi la atelierul lui Gentile Bellini, apoi în cel al fratelui acestuia, Giovanni, unde va rămâne câțiva ani. Acolo îl întâlnește pe pictorul Giorgio da Castelfranco, cunoscut sub numele de Giorgione, cu care începe să lucreze. În anul 1508, Giorgione îl roagă pe tânărul Tiziano să-l ajute la pictarea frescelor de la Palatul Fondaco dei Tedeschi, iar trei ani mai târziu începe să primească el însuși comenzi și pictează trei fresce pentru Scuola di Sant’Antonio din Padova și tabloul “Cristos pe drumul Calvarului”.

 

În anul 1513, cardinalul umanist Pietro Bembo îl cheamă la Roma, dar artistul înștiințează autoritățile venețiene că ar prefera să rămână în oraș și în 1516, la moartea lui Giovanni Bellini, a fost numit succesorul acestuia în funcția de pictor oficial al Veneției.

Tiziano Vecellio avea la acel moment doar 25 de ani și pictează multe portrete, mai ales portrete de femei surprinse în ipostaza Florei sau a Salomeei, dar și uriașa pânză “Înălțarea Fecioarei” care se află acum în interiorul bisericii călugărilor franciscani din Frari.

În această perioadă, Alfonso d’Este îi comandă trei tablouri pe teme mitologice: “Bachus și Ariadna”, “Sărbătoarea lui Venus” și “Bachanala”, la care va lucra între 1518 și 1523.

 

 

În următorii doi ani merge la Ferrara, unde îi cunoaște pe Federico II Gonzaga, marchizul de Mantova, și pe Isabella d’Este, care era muza și mecena artiștilor din epocă. După evenimentul rămas în istorie ca Sacco di Roma, devastarea orașului de către armatele imperiale ale lui Carol Quintul în 1527, mulți fugari au venit la Veneția. Printre ei se află vestitul arhitect Jacopo Sansovino și prozatorul Pietro Aretino, cei doi devenind prietenii cei mai apropiați ai lui Tiziano.

În anul 1525, artistul se căsătorește cu Cecilia Soldano, fiica unui bărbier, care îi fusese menajeră și amantă timp de cinci ani și cu care avea deja doi fii, pe Pomponio și Orazio. În 1530, soția pictorului s-a îmbolnăvit și a murit în scurt timp, apoi Titian s-a recăsătorit, dar se cunosc puține informații despre cea de-a doua sa soție, fiind probabil mama Laviniei, fiica pictorului. Artistul a avut un al patrulea copil, Emilia, rezultatul unei aventuri cu o menajeră.

 

 

 

În același an papa recunoaște supremația lui Carol Quintul și îi așază pe cap coroana de fier a împăraților romani. Datorită intervențiilor lui Aretino, lui Tiziano i se încredințează în 1548 sarcina de a face celebrul portret al suveranului.

Se spune că împăratul îl admira atât de mult încât, în timp ce îi poza, s-a aplecat să ridice pensula care îi căzuse artistului din mână, zicând: “Tiziano este demn să fie slujit de un Cezar; suntem în posesia mai multor principate, dar avem un singur Tiziano”.

Îb următorii 25 de ani artistul va lucra pentru Carol Quintul, primind, în schimb, bani, privilegii și titlul de conte al imperiului. Când în 1556 împăratul abdică pentru a se retrage în mănăstirea din Yuste, printre puținele lucruri pe care le va lua cu el se află și tablourile lui Tiziano.

Artistul primește însă comenzi și de la curtea ducală de la Urbino, pentru principele della Rovere realizând nudul “Venus din Urbino”.

 

În anul 1545 pleacă la Roma, unde pictează portretul Papei Paul al III-lea și obține cetățenie romană, dar se întoarce curând acasă, la Veneția, fiind ales în 1566 membru la “Accademia del Disegno di Firenze”, împreună cu Andrea Palladio și Jacopo Tintoretto.

Tiziano Vecellio a murit la vârsta de 86 de ani, pe 27 august 1576, în timpul epidemiei de ciumă. Ca urmare a deciziei Senatului, în pofida prevederilor de igienă, scapă de regula de a fi aruncat în groapa comună și este înmormântat lângă biserica “Santa Maria dei Frari” din Veneția, dar mormântul său nu a fost marcat la acel moment cu niciun monument funerar. Mult mai târziu conducătorii austrieci ai Veneției l-au însărcinat pe Antonio Canova să sculpteze un mare monument în onoarea artistului, operă care se află în biserică. La câteva săptămâni după moartea lui Tizian, fiul său preferat, care îi era asistent și era singurul său moștenitor în viață, Orazio, a murit și el de ciumă.

 

Istoricii de artă îi atribuie lui Tiziano aproximativ 400 de lucrări, dintre care aproximativ 300 au supraviețuit timpului. Două dintre ele, care se aflau în proprietate privată, fiind deținute de Francis Ronald Egerton, al șaptelea Duce de Sutherland, au fost scoase la vânzare în 2008. Tabloul “Diana și Actaeon” a fost achiziționat de Galeria Națională a Scoției pe 2 februarie 2009 pentru 50 de milioane de lire sterline, suma fiind adunată datorită unei foarte eficiente campanii de subscripție publică, dar achiziția a stârnit totuși o polemică aprinsă, mai mulți politicieni comentând că banii publici ar trebui utilizați cu mai mare grijă, mai ales într-o perioadă de criză economică. Celălalt tablou, “Diana și Callisto”, a fost scos la vânzare pentru aceeași sumă, dar până în 2012 nu se adunaseră banii necesari. În cele din urmă, Ducele de Sutherland a micșorat suma de vânzare cu cinci milioane de lire sterline și astfel tabloul a reușit să fie achiziționat de Galeria Națională din Londra, tot cu ajutorul unor donații private și a unei colecte publice, ambele galerii de artă exprimându-și recunoștința pentru generozitatea bătrânului proprietar care a solicitat un preț infinit mai mic decât cel de pe piața liberă.

 

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *