Tiziano Vecellio s-a născut cândva între anii 1488 și 1490, la Piave di Cadore, în Republica Venețiană, tatăl său fiind căpitan al miliției locale și inspector minier. Când avea în jur de 10 ani, copilul a fost trimis împreună cu fratele său, Francesco, la atelierul lui Sebastiano Zuccato din Veneția, pentru a învăța arta mozaicului.
S-a mutat apoi la atelierul lui Gentile Bellini, apoi în cel al fratelui acestuia, Giovanni, unde a rămas câțiva ani. Acolo l-a întâlnit pe pictorul Giorgio da Castelfranco, cunoscut sub numele de Giorgione, și a început să lucreze cu el. Cel dintâi tablou celebru a fost „Amorul sacru şi amorul profan”, în care apar două femei de o frumuseţe răpitoare, una îmbrăcată şi alta nud, şezând pe o bancă de piatră cu reliefuri antice, în mijlocul unui peisaj încîntător (se pare o ilustraţie la un text de Ovidiu).
În anul 1508, maestrul l-a rugat pe tânărul Tiziano să-l ajute la pictarea frescelor de la Palatul Fondaco dei Tedeschi, iar trei ani mai târziu a început să primească el însuși comenzi, a pictat trei fresce pentru Scuola di Sant’Antonio din Padova și tabloul “Cristos pe drumul Calvarului”.
În anul 1513, cardinalul umanist Pietro Bembo l-a chemat la Roma, dar artistul a înștiințat autoritățile venețiene că ar prefera să rămână în oraș și în 1516, la moartea lui Giovanni Bellini, a fost numit succesorul acestuia în funcția de pictor oficial al Veneției.
Tiziano Vecellio, care avea la acel moment doar 25 de ani, a pictat multe portrete, mai ales portrete de femei surprinse în ipostaza Florei sau a Salomeei, dar și uriașa pânză “Înălțarea Fecioarei” care se află acum în interiorul bisericii călugărilor franciscani din Frari.
După doi ani a vizitat Ferrara, unde i-a cunoscut pe Federico II Gonzaga, marchizul de Mantova, și pe Isabella d’Este, care era muza și mecena artiștilor în epocă. După evenimentul rămas în istorie ca Sacco di Roma, devastarea orașului de către armatele imperiale ale lui Carol Quintul în 1527, mulți fugari s-au refugiat la Veneția, printre ei aflându-se vestitul arhitect Jacopo Sansovino și prozatorul Pietro Aretino, ambii devenind prieteni apropiați ai lui Tiziano.
În anul 1525, artistul s-a căsătorit cu Cecilia Soldano, fiica unui bărbier, care îi fusese menajeră și amantă timp de cinci ani și cu care avea deja doi fii, pe Pomponio și Orazio. În 1530, soția lui s-a îmbolnăvit și a murit, Tiziano s-a recăsătorit mai târziu, dar se cunosc puține informații despre cea de-a doua sa soție, care a fost probabil mama Laviniei, fiica pictorului. Artistul a avut un al patrulea copil, pe Emilia, rezultatul unei aventuri cu o menajeră.
În același an papa a recunoscut supremația lui Carol Quintul și i-a așezat pe cap coroana de fier a împăraților romani. Datorită intervențiilor lui Aretino, lui Tiziano i s-a încredințat în 1548 sarcina de a-i face portretul suveranului.
Se spune că împăratul îl admira atât de mult încât, în timp ce îi poza, s-a aplecat să ridice pensula care îi căzuse artistului din mână, zicând: “Tiziano este demn să fie slujit de un Cezar; suntem în posesia mai multor principate, dar avem un singur Tiziano”.
Îb următorii 25 de ani artistul a lucrat pentru Carol Quintul, primind, în schimb, bani, privilegii și titlul de conte al imperiului. Când în 1556 împăratul a abdicat pentru a se retrage în mănăstirea din Yuste, printre puținele lucruri pe care le-a luat cu el se aflau și tablourile lui Tiziano. În această perioadă, artistul a primit însă comenzi și de la curtea ducală de la Urbino, realizând nudul “Venus din Urbino” pentru principele della Rovere
În anul 1545 a plecat la Roma, unde a pictat portretul Papei Paul al III-lea (din familia Farnese) și cele ale nepoților acestuia, dar s-a întors curând acasă, la Veneția, fiind ales în 1566 membru la “Accademia del Disegno di Firenze”, împreună cu Andrea Palladio și Jacopo Tintoretto.
Tiziano Vecellio a murit la vârsta de 86 de ani, pe 27 august 1576, în timpul epidemiei de ciumă. Ca urmare a deciziei Senatului, în pofida prevederilor de igienă, a scăpat de regula de a fi aruncat în groapa comună și a fost înmormântat lângă biserica “Santa Maria dei Frari” din Veneția, dar mormântul său nu a fost marcat la acel moment cu niciun monument funerar. Mult mai târziu conducătorii austrieci ai Veneției l-au însărcinat pe Antonio Canova să sculpteze un mare monument în onoarea artistului, operă care se află în biserică. La câteva săptămâni după moartea lui, Orazio, fiul preferat, care îi era asistent și singurul moștenitor în viață, a murit și el de ciumă.
În 1960, în urma cercetărilor făcute de la galeria de artă plastică a Muzeului Brukenthal din Sibiu, cercetătorii au reuşit identificarea a peste 100 de tablouri, dintre care unele s-au dovedit a fi operele marilor maeștri ai picturii flamande precum P. Rubens, Van Dyck, J. Jordaens, J. Suttermans.
Una dintre descoperiri s-a referit la tabloul „Ecce Homo”. În urma studierii aprofundate, s-a ajuns la concluzia că a fost pictat de Tiziano, constatându-se, pe baza documentelor, că tabloul din Sibiu a făcut parte din colecţia celebră a lui Leopold Wilhelm, fostul guvernator habsburgic al Ţărilor de Jos în secolul al XVII-lea. Pictorul curţii lui Leopold Wilhelm, flamandul David Teniers II, a pictat galeria prinţului austriac într-un tablou existent astăzi la Muzeul de Istoria Artei din Viena, iar lucrarea reproduce fidel tablourile de pe pereţii galeriei. Printre tablourile copiate de Teniers se află şi „Ecce Homo” din Sibiu. De altfel, opera a fost şi gravată, iar pe gravură se specifică faptul că autorul tabloului este Tiziano.
Tabloul Ecce Homo aflat la Muzeul Brukenthal
Conform corespondenţei cercetătorilor români cu muzeul vienez, după împrăștierea colecţiei lui Leopold Wilhelm, tabloul a trecut în proprietatea colecţiei imperiale austriace pînă la 1735, data după care nu s-a mai ştiut nimic de soarta lui. Cum a ajuns tabloul la Sibiu nu s-a putut stabili precis, dar probabil că a fost dăruit pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către împărăteasa Maria Terezia favoritului ei transilvănean, baronul Brukenthal, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte tablouri din colecţia fostului guvernator al Transilvaniei.
Paternitatea tabloului a fost confirmată de specialişti din Italia, toţi fiind de acord că este vorba de o pictură a lui Tiziano realizată la bătrâneţe, după ce împlinise vârsta de 80 de ani. În mai 1968, opt dintre cele mai valoroase pânze de la Muzeul Brukenthal au fost furate, printre ele aflându-se și “Ecce Homo”. Tabloul lui Tiziano a fost recuperat în 1998 (la fel ca și „Bărbat cu pipă la fereastră”, Frans van Mieris cel Bătrân, „Portret de femeie”, Rosalba Carriera și „Portret de bărbat cu craniu”- Aelbrecht Bouts).
Istoricii de artă îi atribuie lui Tiziano aproximativ 400 de lucrări, dintre care aproximativ 300 au supraviețuit timpului. Două dintre ele, care se aflau în proprietate privată, fiind deținute de Francis Ronald Egerton, al șaptelea Duce de Sutherland, au fost scoase la vânzare în 2008. Tabloul “Diana și Actaeon” a fost achiziționat de Galeria Națională a Scoției pe 2 februarie 2009 pentru 50 de milioane de lire sterline, suma fiind adunată datorită unei foarte eficiente campanii de subscripție publică, dar achiziția a stârnit totuși o polemică aprinsă, mai mulți politicieni comentând că banii publici ar trebui utilizați cu mai mare grijă, mai ales într-o perioadă de criză economică. Celălalt tablou, “Diana și Callisto”, a fost scos la vânzare pentru aceeași sumă, dar până în 2012 nu se adunaseră banii necesari. În cele din urmă, Ducele de Sutherland a micșorat suma de vânzare cu cinci milioane de lire sterline și astfel tabloul a reușit să fie achiziționat de Galeria Națională din Londra, tot cu ajutorul unor donații private și a unei colecte publice, ambele galerii de artă exprimându-și recunoștința pentru generozitatea bătrânului proprietar care a solicitat un preț infinit mai mic decât cel de pe piața liberă.
