Traian Vuia s-a născut pe 17 august 1872 în satul Surducu Mic din Timiș, părinții săi fiind preotul Simion Popescu și Ana Vuia. Copilul a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj, iar după bacalaureat s-a înscris la Facultatea Politehnică din Budapesta, la secția mecanică, dar, neavând suficienți bani, a renuțat și s-a orientat spre Drept.
Vuia și-a luat doctoratul în științe juridice pe 6 mai 1901, apoi s-a întors la Lugoj, unde a început să lucreze la construirea primului aparat de zbor pe care l-a numit aeroplan-automobil. A renunțat, însă, din cauza lipsurilor financiare, și a plecat la Paris în iulie 1902, în speranța că va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul.
Prima intrevedere a avut-o cu Victor Tatin, cel care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Acesta pare interesat de proiect, dar încearcă să-l convingă pe Vuia că-i lipsește un motor adecvat și aparatul, așa cum era proiectat, va fi instabil. În 1903 tânărul Vuia trimite proiectul și Academiei de Științe de la Paris, explicând ideea sa de a zbura cu un aparat mai greu decât aerul și procedura de decolare, dar Academia îi respinge proiectul spunând că e utopic.
Ambițiosul inventator nu renunță însă la planul său și primește un brevet, în august 1903, pentru “aeroplanul automobil”. În toamna lui 1904 începe să-și construiască un motor și obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie. Acesta va fi primul său avion, Vuia I.
Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată: după o accelerare pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.
Ziarele din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris atunci despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.
În perioada Primului Război Mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, timp în care a redactat mai multe manifeste de încurajare destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă care luptau în rândul armatei austro-ungare.
În primăvara anului 1918, a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România, iar în preioada interbelică a călătorit în România de două ori, în 1932 şi 1934.
Din 1921 până în 1946 inventatorul român a locuiet în Garches, la 11 kilometri de Paris, la Vila Regina, dar în ultimii ani activitatea sa intrase intr-un con de umbră, a fost aproape uitat de foștii colaboratori, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a suferit multe privațiuni. I-au fost, totuși, alături câțiva vechi prieteni și admiratori români.
Scriitorul Victor Eftimiu a povestit despre ultima sa întâlnire cu Vuia: “Când l-am văzut ultima oară la Garches, lângă Paris, Traian Vuia era paralizat, vorbea greu, dar își arăta gratitudinea față de cei care l-au sprijinit, printre care și vecinul său, moldoveanul Petru Ciolan. Ciolan l-a îngrijit până în ultimele-i clipe, cu inimă românească și devotament filial. La Garches, în preajma lui Vuia, l-am mai întâlnit și pe Ion Tișca, de prin părțile Brașovului, plecat din țară încă din 1900 și ajuns mare industriaș prin Franța. Tișca a subvenționat cu fonduri importante mișcarea de rezistență a românilor în timpul ultimului război. Când Vuia, bolnav, în neputința de a mai lucra și a-și respecta contractele, se simțea îngrijorat de bunul său renume față de asociații lui financiari, Ion Tișca l-a liniștit spunându-i să n-aibă nicio grijă că îi va plăti el toate datoriile. Și, într-adevăr, așa a făcut. Până la reîntoarcerea în țară a inventatorului, bunul transilvănean i-a servit, lunar, zece mii de franci.”
Petru Groza, șeful guvernului comunist, a fost cel care a făcut demersurile pentru repatrierea bătrânului Vuia. Cei doi se cunoscuseră la Paris, în mansarda din Faubourg Montmartre a inginerului român, în timpul unei vacanțe pe care Groza, care era student la Berlin, a făcut-o în Franța.
Ajuns la București, a primit o rentă viageră din partea statului pentru contribuția adusă aerodinamicii mondiale și a fost cazat o vreme la Athenee Palace, pentru că nu avea nicio proprietate în România. Apoi i s-a găsit o locuință și i-a fost alocată o menajeră pentru că starea sa de sănătate se deteriorase ireversibil. Nu după multă vreme, pe 3 septembrie 1950, Traian Vuia a murit la București, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
