HomeEroii României moderneTrei femei din trei generații. Legătura cu prințul român Antoine Bibesco

Trei femei din trei generații. Legătura cu prințul român Antoine Bibesco

DS TW

Emma Margaret Asquith, contesă de Oxford și Asquith, s-a născut pe 2 februarie 1864 în Peeblesshire, fiind al unsprezecelea copil al lui Sir Charles Tennant, industriaș și politician, și al soției sale, Emma Winsloe. Alintată Margot, fetița a crescut la moșia familiei din Glen și a fost un “copil aventuros”, călăria și jocul de golf fiind pasiunile ei. Ea și sora mai mare, Laura, erau nedespărțite, au debutat în același timp în societate la Londra, în 1881, și au devenit figurile feminine centrale ale grupului de intelectuali numit “The Souls”. Laura s-a căsătorit cu Alfred Lyttelton în 1885 și a murit trei ani mai târziu, în 1888, iar viața lui Margot a fost puternic afectată de acest eveniment.

Margot

Pe 10 mai 1894, tânăra s-a căsătorit cu H.H. Asquith și acest mariaj i-a oferit șansa de a-și da frâu liber ambițiilor. L-a introdus pe soțul său într-o lume sclipitoare, pe care el nu o cunoscuse în timpul mariajului cu prima soție, Helen Melland, care murise în 1891. Margot a devenit o mamă vitregă nu prea afectuoasă pentru cinci copii ai bărbatului, care au fost derutați de această creatură agitată, atât de diferită de mama lor calmă și retrasă. “A intrat în viața noastră ca o pasăre de paradis orbitoare, umplându-ne de uimire, amuzament, emoție, uneori cu o vagă neliniște cu privire la ceea ce urma în continuare”, a scris mai târziu Violet Asquith.

În 1908, când H.H. Asquith a devenit prim-ministru, Violet era singurul copil din primul mariaj care locuia încă în casa părintească, dar relațiile dintre mama și fiica vitregă erau deseori tensionate, determinându-l pe premierul britanic să scrie că cele două sunt “într-o stare de neînțelegere cronică”.

Margot

Cuplul avea o casă imensă în Cavendish Square din Londra, un personal format din 14 servitori și aceasta a fost reședința lor până când s-au mutat în Downing Street, în 1908. Margot Asquith a fost o opozantă fermă al votului feminin, scriind la un moment dat: “femeile nu au nicio motivație politică, au foarte puțin umor, aproape niciun simț al onoarei și nici un sentiment al proporției”.

Cuplul a avut cinci copii, dintre care doar doi au supraviețuit copilăriei: Elizabeth, născută în 1897, care s-a căsătorit cu prințul român Antoine Bibesco în 1919 și a devenit scriitoare, și Anthony Asquith, care s-a născut în 1902 și avea să devină regizor.

În 1920, conacul familiei din Piața Cavendish a fost vândut, iar cei doi soți Asquith s-au mutat în Bedford Square, într-o casă frumoasă, ce fusese ocupată anterior de Ottoline Morrell. La sfârșitul anilor 1920, Margot și soțul ei aveau mari datorii financiare, chiar ea recunoscând că au împrumutat 15.000 de lire sterline, adică peste 800.000 de lire astăzi și că și-a amanetat perlele. Soțul ei i-a lăsat doar 300 de lire sterline la moartea sa, în 1928, și prințesa a fost nevoită să își folosească asigurarea de viață, trăind ulterior în sărăcie. Ulterior, a câștigat ceva bani devenind consilieră pentru designul și publicitatea țigărilor Wix.

Margot era cunoscută pentru stilul direct și simțul practic și, la scurt timp după moartea soțului, s-a mutat într-un apartament micuț din Hotelul Savoy, pentru a nu mai fi nevoită să plătească întreținerea unei case mari.

Elizabeth

În ceea ce o privește pe Elizabeth, viața de fiică a prim-ministrului a adus-o în atenția publică de la o vârstă fragedă și a devenit foarte abilă în întreținerea relațiilor sociale, fiind o prezență plăcută la evenimentele la care participa. La vârsta de 12 ani, fetița i-a cerut lui George Bernard Shaw să scrie o piesă de teatru pe care să o regizeze chiar ea, iar spectacolul să fie prezentat în scop caritabil. Scriitorul i-a îndeplinit dorința și i-a oferit comedia “The Fascinating Foundling”, pe care Elizabeth a regizat-o și care a fost jucată de actori copii.

Când avea doar 14 ani, The Times a scris că “mulți membri ai Camerei au făcut cunoștință cu domnișoara Asquith și au găsit-o fermecătoare și deja foarte pricepută în chestiuni politice “. În adolescență, în timpul Primului Război Mondial, a pus în scenă spectacole de teatru pentru soldați, în 1916 a organizat un vernisaj al pictorului John Singer Sargent la Grafton Galleries pentru a sprijini Fondul de artă, iar în 1918 a jucat în două filme mute regizate de D.W. Griffith, “Hearts of the World” și “The Great Love”.

Elizabeth și Antoine

În 1919, Elizabeth s-a căsătorit cu prințul român Antoine Bibesco, care se afla în misiune diplomatică la Londra în acea perioadă. Bărbatul avea 22 de ani și nunta lor a fost considerată evenimentul social al anului, printre oaspeți numărându-se regina Maria a României și George Bernard Shaw. Ceremonia a fost filmată de Moving Picture News, iar după nuntă prințul și prințesa Bibesco au locuit la Paris, în casa familiei din Quai Bourbon. Aici s-a născut singurul copil al cuplului, Priscilla Bibesco, care a fost botezată de Marcel Proust.

Elizabeth si Antoine

Antoine Bibesco a fost prieten bun cu Proust și, după căsătoria sa cu Elizabeth, a devenit și ea favorita scriitorului. Când a cunoscut-o, scriitorul a spus că “era probabil neîntrecută în inteligență de vreunul dintre contemporanii săi” și a adăugat: “arăta ca o figură minunată într-o frescă italiană”. Între 1921 și 1940, Elizabeth Bibesco a publicat trei volume de nuvele, patru romane, două piese de teatru și un volum de poezii. Fiica premierului britanic a călătorit apoi împreună cu fiica și soțul ei, în calitatea acestuia de ambasador al României, mai întâi la Washington (1920-1926) și apoi la Madrid (1927-1931).

“Mi-am trăit copilăria la Epureni, lângă Bârlad, la moşia bunicului meu Manolake Costake Epureanu, fost preşedinte al Consiliului de miniştri în 1870. Acestor ani ai copilăriei mele le datorez adânca şi înduioşetoarea cunoştiinţă a ţării mele. Diplomaţii sunt, de obiceiu, nişte desrădăcinaţi, în străinătate, unde sunt străini. şi în ţara lor unde, de cele mai multe ori, locuiesc la hotel.

Am destule defecte, dar pe acesta, nu. Când vin în ţară, mă duc la Corcova, lângă Severin. Acolo, fratele meu şi cu mine, am sădit viţă acum douăzeci de ani… Când eram de zece ani, doream două lucruri: prima mea dorinţă era România Mare cu Transilvania alipită. Mă distram desenând pe atlasurile din vremea aceea o Românie Mare, aşa precum este astăzi, şi adăugând României de atunci, părţi din Rusia şi Ungaria. Îmi amintesc cu ce emoţie de nedescris am urmărit mai târziu durerosul proces al Memorandumului: amintirea acestei emoţii este atât de puternică, încât mi se pare că lucrurile s-au petrecut ieri. A doua dorinţă a mea era să scriu ceva care să aibă destulă universalitate pentru a fi tradus în limbile engleză şi germană”, mărturisea prințul în 1930.

Când s-a mărit, Priscilla l-a detestat pe tatăl ei. Nu l-a iertat niciodată pe Antoine pentru că avea obiceiul să-i citească jurnalele intime în fața oaspeților din casa de la Paris, dar nici cu mama nu a avut o relație simplă. Elizabeth devenise dependentă de alcool și Priscilla a trebuit să se confrunte cu o situație umilitoare chiar în ziua balului ei de debut în societate. Scriitoarea a a luat-o pe Priscilla să danseze, dar s-a prăbușit la picioarele ei. Cunoscuții povesteau jenați mai târziu că Elisabeth era adesea văzută prin cafenelele bucureștene sprijinind pereții. Ziarele epocii sugerează că starea fiicei a deteminat-o pe mama ei, Margot, lady Oxford să sosească de urgență la București la sfârșitul anilor ’30.

Într-o discuție cu gazetarii ziarului Dimineața, Margot spunea despre România: “Am venit împinsă de dorinţa de a vedea ţara şi poporul căruia îi aparţin fiica mea, Elisabeth, şi nepoata mea, Priscilla. De la Posada plec la Corcova, unde se află moşia ginerelui meu, pentru a întâlni pe nepoata mea, Priscilla. Mă bucur că am să trăiesc câteva zile la ţară împreună cu ea. Voi vizita cu această ocazie şi câteva localităţi din Oltenia. Între altele vreau să văd Turnu Severin care a fost colonizat de Septimius Sever, acel împărat roman care ulterior a trăit în oraşul englezesc Yory, unde a şi murit. După cum vezi, am şi găsit legături vechi între România şi Anglia, a căror civilizaţie are o origină comună. Aveți ţară foarte bogată. Lucrul acesta loveşte ochiul călătorului încă din zborul avionului. Din înălţimi se vede că ţara dvs. este un imens rezervor de bogăţii naturale. Primele 24 de ore în România le-am petrecut sub acoperişul ospitalier al castelului de la Mogoşoaia, unde principesa Martha şi prinţul Bibescu m-au primit cu multă căldură.

Orele petrecute la Mogoşoaia mi-au format de la început o convingere asupra ţării dvs. Nu sunteţi o ţară tânără, aşa cum se obişnueşte a se spune. Tradiţia istoriei româneşti este înscrisă în fiecare piatră a castelului. Căramizile roşii şi înguste, boltele arcuite și coloanele de piatră îmi amintesc de totul ce este frumos în arhitectura spaniolă şi italiană. Vechiul stil românesc este cu totul original şi, în acelaşi timp, asemănător cu stilurile care sunt mult admirate în Anglia, cum sunt, de exemplu, monumentele din Ravena, a căror cărămizi seamănă foarte mult cu zidurile de la Mogoşoaia.

Eu vin dintr-o ţară unde tradiţia este considerată ca cel mai mare bun al naţiunii. Cred că o ţară fără tradiţii este ca un copac tăiat de la rădăcină sau ca o casă fără temelii. Oricât de înalt ar fi copacul, oricât de mare ar fi casa, la cea dintâi vijelie se vor prăbuşi. Frumuseţea şi adâncimea tradiţiilor dumneavoastă mi-au fost relevate la Mogoşoaia.

A doua zi dimineaţă, gazda mea şi cu mine am plecat cu automobilul de la Mogoşoaia la Posada, trecând prin nişte ţinuturi foarte frumoase şi mănoase. Am fost foarte impresionată de şoseaua excelentă pe care am mers până la Posada. Mi s-a spus în Anglia că şoselele sunt foarte proaste în ţara dvs. Din această cauză mulţi turişti ezită să vină în România. Am fost de aceea foarte surprinsă văzând că merg cu automobilul, condus de un excelent şofer român, pe o şosea fără gropi şi fără praf…

În mai puţin de două ore am avut ocazia să trec în revistă o parte la bogăţiile ţării d-voastră. Îndată ce au apărut dealurile, un miros puternic de petrol mi-a umplut nările. Am văzut de-a lungul drumului nenumăratele sonde, de la Băicoi la Câmpina. După regiunea de petrol a urmat un ţinut ca în paradis. Am admirat aici bogăţia României în păduri. Mi-am pus îndată întrebarea ce fac oamenii din această ţară pentru ca să valorifice extraordinarul potenţial de bogăţii pe care îl au la îndemână. M-am întrebat ce aţi făcut cu toate aceste bunuri care vă stau la dispoziţie. Cum înţelegeţi să organizaţi repartiţia acestor bunuri?

Ţara românească este forte bogată. Are toate resursele posibile. Dar pentru valorificarea lor trebuie mult mai multă energie şi activitate. Îţi vorbesc ca o scoţiană. Scoţia, de unde eu sunt originară, este o ţară săracă. Dar abilitatea şi energia locuitorilor săi au creat bogăţii. Scoţia a contribuit de secole la bogăţia Angliei şi a dominioanelor sale datorită energiei neîmblânzite a fiilor şi a fiicelor ei”.

Elizabeth, Priscilla, care împlinise 19 ani, și Antoine se mutaseră în acea perioadă în România, dar fiica a decis să se desprindă de familie și, pentru că voia să scape de ororile războiului din Europa, a plecat în Liban. Imediat ce a sosit la Beirut, a fost căutată de serviciile secrete care s-au oferit să o angajeze și, pentru acoperire, a lucrat ca jurnalistă la Times Est, unde era responsabilă pentru rubrica “Evenimentele săptămânii”.

Priscilla era nu numai foarte inteligentă, dar și extrem de atractivă. A avut un șir de admiratori importanți, dar, la un moment dat, a fost nevoită să plece din Liban. Pe vasul care o ducea înapoi în Anglia, la sfârșitul războiului, l-a întâlnit pe Mikhail (sau Mihai) Padev, un bulgar cu care s-a căsătorit imediat ce a ajuns la Londra. Padev a lucrat pentru BBC, dar căsătoria lor nu a durat decât doi ani. “Cred că l-am iubit pentru o vreme”, va spune mai târziu Priscilla.

Mama ei, Elizabeth, a murit de pneumonie în 1945, la vârsta de 48 de ani și a fost înmormântată în capela familiei Bibesco de la Palatul Mogoșoaia, pe mormântul ei fiind inscripționat ultimul rând al ultimului ei poem publicat în 1927: “Sufletul meu a câștigat libertatea nopții”.

Priscilla

Prințul Antoine Bibesco a plecat în scurt timp din România și nu s-a mai întors niciodată în țară, a murit în 1951 și a fost înmormântat la Paris. Priscilla, singurul copil al cuplului, a continuat să locuiască în casa familiei din Quai Bourbon, unde a stat o vreme și mătușa ei, prințesa Martha Bibesco, într-un apartament extrem de elegant de la primul etaj.

Priscilla

În 1958, Priscilla s-a căsătorit cu un englez cu 11 ani mai tânăr decât ea, Simon Hodgson. În ciuda diferenței de vârstă, a devenit văduvă, Hodgson murind de cancer cu 10 ani înaintea ei. De-a lungul vieții, nu a folosit niciodată titlul de prințesă, iar la bătrânețe a devenit, spun cei care au cunoscut-o, amnezică. Pierdea frecvent sume mari de bani din neglijență, de exemplu mergea la plimbare cu sume mari în geantă, dar uita poșeta deschisă, iar hoții profitau de neatenția bătrânei doamne. Nu a mai apucat, deși își propusese, să își scrie memoriile. A murit în 2004 la Paris, la vârsta de 84 de ani.

 

DS TW

leave a comment