Janusz Korczak, cunoscut ca “Bătrânul Doctor”, s-a născut pe 22 iulie 1878 la Varșovia, într-o familie de evrei polonezi, fiind fiul avocatului Joseph Goldszmit și al Cecyliei. Situația financiară relativ bună a părinților a început să se deterioreze din cauza bolii mintale de care suferea tatăl, care a fost ulterior internat într-un centru psihiatric.
Când acesta a murit, pe 26 aprilie 1896, tânărul Janusz, care avea 17-18 ani, a început să dea meditații pentru a-și întreține familia, iar mama, Cecylia Goldszmit, a fost nevoită să închirieze camerele apartamentului lor din Varșovia.
În anul 1898 tânărul s-a înscris la Facultatea de Medicină de la Universitatea Imperială din Varșovia, iar în vara lui 1899 a călătorit pentru prima dată în străinătate, în Suedia, unde a studiat pedagogia lui Johann Pestalozzi.
A urmat apoi la “Universitatea zburătoare”, o universitate clandestină care promova auto-educarea și, în acea perioadă, a învățat pe propria piele ce înseamnă sărăcia și viața în cartierele mărginașe. Janusz a absolvit medicina în martie 1905 și imediat a fost înrolat ca medic pe front de către armata țaristă, participând la războiul ruso-japonez.
S-a întors la Varșovia la sfârșitul lui martie 1906, apoi a lucrat, timp de șapte ani, ca pediatru la Spitalul de Copii “Berson și Bauman”, perioada în care a locuit într-un apartament în interiorul spitalului, fiind un fel de “medic intern”. Era practic mereu de gardă și, de multe ori, cerea o plată simbolică pentru serviciile oferite pacienților săraci sau le oferea el bani pentru medicamente, dar nu ezita să ceară onorarii ridicate de la cei bogați.
În perioada următoare a făcut mai multe stagii de pregătire în străinătate, a urmat rezidențiate în diverse clinici pentru copii, a vizitat cămine pentru orfani și instituții de binefacere. În anii 1904, 1907 și 1908, a muncit în cadrul taberelor de vară organizate pentru copiii evrei și polonezi, în 1906 a publicat cartea “Copilul salonului”, devenită celebră, iar în 1909 s-a alăturat societății evreiești “Ajutor pentru Orfani”, care, câțiva ani mai târziu, avea să construiască “Casa Orfanilor”, al cărei director va deveni chiar doctoral Korczak.
În timpul Primului Război Mondial, medicul a fost solicitat să lucreze în adăposturile pentru copiii ucrainieni din Kiev. Aici a cunoscut-o pe Maria Rogowska Falska, care administra un cămin pentru băieți polonezi. Începând cu anul 1919, Korczak și Maria Falska au fondat orfelinatul Casa Noastră, în care erau îngrijiți copiii polonezi rămași fără părinți.
Mai târziu, împreună cu Stefania Wilczyńska, a fondat și condus Casa Orfanilor, cămin dedicat copiilor evrei, finanțat de Societatea Evreiască “Ajutor pentru Orfani”. Instituția și-a început activitatea pe 7 octombrie 1912, iar Korczak a devenit director, în timp ce Stefania Wilczyńska, cunoscută drept Domnișoara Stefa, a devenit educatoare principală. Medicul a condus orfelinatul timp de 30 de ani.
La începutul lui noiembrie 1940, Casa Orfanilor a fost mutată în ghetou, pe strada Chłodna. Pentru că a intervenit să oprească mutarea, Korczak a fost arestat pe loc, naziștii l-au încarcerat în închisoarea Pawiak, dar a fost eliberat pe cauțiune după câteva săptămâni.
Ca ofițer al Armatei Poloneze, după izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial, doctorul s-a oferit voluntar, dar nu a fost acceptat pentru operațiunile pe front din cauza vârstei sale înaintate.
Bătrânul medic și-a petrecut ultimele zile din viață în ghetoul din Varșovia. Igor Newerly, cel care mai târziu avea să devină biograful lui, a încercat să îi facă rost de documente false pentru a trece în partea ariană a orașului, dar doctorul a refuzat să părăsească ghetoul.
În dimineața zilei de 5 sau 6 august 1942, zona Micului Ghetou a fost înconjurată de serviciile SS și de soldați ai trupelor ucrainene și letone. În timpul așa-numitei operatiuni numită “Marea Acțiune”, prima etapă a exterminării populației din ghetoul Varșoviei de către germani, a refuzat din nou să primească ajutor, pentru că nu voia sub nicio formă să-i părăsească pe copii și personalul orfelinatului.
Când a venit ziua deportării din ghetou, Korczak și-a însoțit copiii până la Umschlagplatz, de unde naziștii aveau să-i transporte spre lagărele de concentrare. În jur de 200 de copii și câteva zeci de profesori, printre care și Stefania Wilczyńska, au participat la acest marș al morții.
Potrivit unor martori, copiii au mărșăluit, grupați doi câte doi, și au purtat steagul cu Regele Maciuś I, eroul unuia dintre romanele scrise de profesorul lor. Fiecare copil ducea cu el jucăria sau cartea preferată, iar unul dintre băieții aflați în frunte cânta la vioară.
Janusz Korczak a fost urcat într-unul dintre trenurile spre lagărul nazist de la Treblinka, împreună cu copiii săi, și nu s-a mai aflat niciodată nimic despre soarta lui.
Evacuarea lui Korczak este menționată și în cartea “Pianistul” a lui Władysław Szpilman: “Profesorul le-a spus orfanilor că pleacă toți la țară, așa că ar trebui să fie veseli. În sfârșit, vor putea schimba zidurile sufocante ale orașului pentru pajiști cu flori, pârâie în care se vor putea îmbăia, păduri pline de fructe de pădure și ciuperci. Le-a spus să poarte hainele lor cele mai bune și așa au ieșit în curte, doi câte doi, frumos îmbrăcați și fericiți”.
După un timp, în Varșovia au apărut zvonuri că trenurile cu orfani au fost deviate și că doctorul Korczak și copiii au supraviețuit, dar nu există nicio bază reală pentru aceste versiune. Cel mai probabil, bătrânul doctor și orfanii evrei au fost uciși într-o cameră de gazare la scurt timp după sosirea la Treblinka.
