Natalia Brasova s-a născut pe 27 iunie 1880, într-o dacha de vară din Perovo, zonă de la periferia Moscovei, fiind cea mai mică dintre cele trei fiice ale unui avocat, Serghei Alexandrovici Șeremetevsky. În primul an după nașterea fetiței, familia a locuit într-un apartament închiriat lângă Kremlin, la Moscova, proprietarul casei, bogatul industriaș Aleksei Khludov, fiind nașul ei.
În 1902, Natalia s-a căsătorit cu Serghei Mamontov, nepotul industriașului Savva Mamontov, care lucra la compania de operă a unchiului său, ce va deveni mai târziu Teatrul Bolshoi. Prin legăturile soțului, tânăra s-a împrietenit cu muzicieni renumiți precum Serghei Rahmaninov și Feodor Chaliapin.
Cuplul a avut o fiică numită tot Natalia, alintată “Tata” în familie. Bărbatul ei nu a fost niciodată foarte sociabil, dar Natalia era dornică să participe la evenimentele mondene și a început să iasă neînsoțită la teatru, operă sau recepții. La presiunile ei, în 1905 Serghei a fost de acord să divorțeze și să recunoască în fața instanței că el ar fi fost un partener infidel în cuplu, pentru ca procedura să fie mai simplă și mai rapidă.
Natalia s-a recăsătorit în scurt timp cu ofițerul de cavalerie Vladimir Vladimirovici Wulfert, pe care îl cunoștea din copilărie și de care s-a îndrăgostit în timpul unei revederi la Moscova. El era ofițer de armată și, după mariaj, noul cuplu și-a stabilit reședința la Gatchina, lângă Sankt Petersburg. La începutul lunii decembrie 1907, tânăra i-a fost prezentată unuia dintre colegii soțului, Marele Duce Mihail Alexandrovici al Rusiei, fratele țarului Nicolae al II-lea, luna următoare cei doi s-au întâlnit din nou la Balul de Iarnă al regimentului și de atunci au început să se vadă în mod regulat.
Zvonurile despre aventura lor s-au răspândit rapid, iar Wulfert a aflat și a devenit violent, mai ales pentru că Natalia refuza să mai împartă dormitorul cu el. În iulie 1909, femeia și-a acuzat soțul de viol, și-a făcut bagajele, a luat-o pe fiica lor și două servitoare și a plecat în Elveția. Ambii bărbați, Mihail și Wulfert, au apărut în gară pentru a încerca să o oprească înainte de plecare, iar Wulfert a făcut chiar o criză urlând că l-a distrus.
Prin intermediul baronului Frederiks, Marele Duce Mihail a încercat să-l determice pe soțul încornorat să renunțe la Natalia, oferindu-i un post de consilier al prințului Odoevsky-Maslov la Kremlin, dar bărbatul a amenințat că se va sinucide dacă soția nu se întoarce la el, apoi l-a provocat pe Mihail la duel.
Țarul Nicolae al II-lea a fost nevoit să intervenă personal pentru a opri scandalul și și-a transferat fratele la o companie militară aflată la 1.050 km de Sankt Petersburg. În august 1909, Mihail a plecat în Danemarca cu mama sa și a aranjat cu Natalia să se întâlnească acolo, cei doi au închiriat o cameră la hotel din Copenhaga și și-au petrecut împreună prima noapte de dragoste.
După câteva săptămâni, Wulfert a acceptat postul de la Kremlin, Natalia s-a întors și ea la Moscova și s-a instalat temporar într-un hotel, apoi s-a mutat într-un apartament cu 8 camere plătit de Marele Duce, care o vizita de aproximativ trei ori pe lună, când primea permisie de la regimentul la care era angajat. În acest timp, Wulfert încă îi cerea Nataliei să se întoarcă la el și o amenința că o va împușca dacă nu face acest lucru.
În decembrie 1909, Natalia era însărcinată. Temându-se că soțul va încerca să revendice copilul și să i-l ia, lupta ei pentru a primi divorțul a devenit și mai puternică. În cele din urmă, după negocieri prelungite și după ce a primit o plată consistentă, Wulfert a fost de acord cu despărțirea. Cererea de divorț a fost înaintată Consistoriului Ecleziastic din Moscova pe 19 februarie 1910, dar până în iulie 1910 nu fusese admisă. Când Natalia a născut, pe 24 iulie 1910, copilul era, din punct de vedere legal, al lui Wulfert, deși tatăl natural era Marele Duce.
Bebelușul a fost numit George, Wulfert a fost cumpărat cu o mită de 200.000 de ruble, iar divorțul a fost antedatat, astfel încât cel mic a fost înscris în documente ca fiu legitim al Nataliei, fără a fi menționat numele tatălui. În mai 1911, țarul Nicolae al II-lea i-a acordat femeii numele de familie “Brasova” și dreptul de a locui la moșia Marelui Duce din Brasovo. Mihail, Natalia și cei doi copii ai ei s-au mutat imediat împreună, dar, până la sfârșitul anului, el a fost detașat la un regiment din Sankt Petersburg, mutându-se apoi toți în capitală, într-o reședință cu 28 de camere.
În vara anului 1912, Mihail și Natalia și-au petrecut vacanța în Europa și s-au căsătorit în secret la Viena, într-o biserică ortodoxă sârbă. Au plecat apoi la Cannes, trecând prin Veneția și Milano, unde s-au întâlnit cu cei doi copii veniți din Rusia. Marele Duce i-a scris fratelui său, țarul, pentru a-l informa despre mariaj, dar pentru că Natalia era o femeie divorțată și nu avea sânge regal, Nicolae al II-lea a refuzat să le recunoască uniunea.
Marele Duce a fost îndepărtat din succesiunea la tron, a intrat în dizgrația curții imperiale și i s-a comunicat decizia de exilare din Rusia. Până în septembrie 1913, cuplul a stat prin diverse hoteluri, cei doi s-au întâlnit cu sora lui Mihail, Marea Ducesă Xenia, cu vărul său, Marele Duce Andrei, și chiar cu mama lui Mihail, în speranța că vor reuși astfel să-l înduplece pe țar să-și retragă decizia.
Din septembrie 1913, cuplul a închiriat o casă la țară în apropiere de Londra, unde Natalia a găzduit mai multe recepții, dar, din cauza statutului ei incert, era adesea exclusă de la evenimentele sociale ale curții regale britanice și ocolită de lumea bună din Anglia.
După izbucnirea Primului Război Mondial, Mihail i-a cerut permisiunea țarului Nicolae al II-lea să se întoarce acasă și să-și reia misiunea în armată. De data aceasta, suveranul a cedat și familia s-a întors la Sankt Petersburg, instalându-se într-o casă de pe strada Nikolaevskaia, pentru că Natalia nu avea voie să locuiască în niciunul dintre palatele imperiale.
În această perioadă femeia a fondat două spitale de campanie, unul la Gatchina și unul la Sankt Petersburg, pe proprietățile deținute de Marele Duce, pentru soldații care se întorceau de pe front. În ianuarie 1915, sora ei, Olga, a murit la Moscova și s-a dus la înmormântare, iar o lună mai târziu a murit și sora mai mare, Vera. Aflată din nou din Moscova, Natalia l-a întâlnit pe vărul lui Mihail, Marele Duce Dmitri Pavlovici al Rusiei, care i-a declarat că este îndrăgostit de ea. Deși a fost flatată, l-a refuzat ferm și i-a spus soțului ei despre întâlnire.
În martie 1915, Nicolae al II-lea a fost de acord să-i acorde nepotului său, micuțul George, titlul de conte Brasov, dar femeii nu i-a oferit nicio demnitate, deși tot mai mulți oameni începuseră să o accepte și să îi spună contesa Brasova, în ciuda faptului că țarina Alexandra Feodorovna o detesta.
După Revoluția din Februarie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său, dar acesta a refuzat tronul. Câteva zile mai târziu avea să fie plasat în arest la domiciliu împreuna cu familia sa, la Gatchina.
În septembrie 1917, arestul la domiciliu a fost ridicat, iar la sfârșitul lunii următoare bolșevicii au preluat puterea. Având un permis de călătorie eliberat de Peter Polotsov, un fost coleg de armată, familia Marelui Duce intenționa să se refugieze în Finlanda. Cuplul a împachetat obiectele de valoare, iar copiii au trimiși pe o moșie deținută de Vladimir Dmitrievici Nabokov, tatăl scriitorului Vladimir Nabokov. Bolșevicii au descoperit însă planul, iar evadarea lor a fost blocată. Copiii au fost trimiși înapoi Gatchina, familia fiind din nou plasată în arest la domiciliu.
Pedeapsa a fost ridicată în noiembrie, dar pe 7 martie 1918 Mihail a fost arestat la ordinul lui Moisei Uritsky, șeful poliției secrete din Petrograd, fiind întemnițat în subsolul fostului Institut Smolnîi. Natalia l-a vizitat pe Marele Duce în următoarele două zile, pe 8 și 9 martie 1918, împreună cu prietena lor, Prințesa Putyatina. Pe 9 martie, a dat buzna în biroul lui Lenin, care se afla în aceeași clădire, cerându-i să-i elibereze de îndată soțul. În aceeași seară, Consiliul Comisarilor Poporului a decis să-l trimită pe Mihail în exil intern, iar pe 11 martie a fost mutat în îndepărtatul oraș Perm.
Îngrijorată pentru soarta familiei, Natalia a făcut planuri ca măcar cei doi copii ai săi să fie duși în străinătate. Cu ajutorul ambasadei daneze, micuțul George a fost scos ilegal din țară de bona sa, domnișoara Neame, iar danezii au extins protecția diplomatică asupra vilei Nataliei din Gatchina, pretinzând că o închiriază, și au arborat steagul danez deasupra casei. Perseverentă, contesa a vrut să i se alăture lui Mihail în Perm și a reușit să obțină un permis de călătorie pentru a-l vizita. Cuplul a petrecut aproximativ o săptămână împreună, dar pe 18 mai Natalia a fost nevoită să se întoarcă la Moscova.
Aici a continuat să-i preseze pe comisarii bolșevici, inclusiv pe Lenin, Troțki și Sverdlov pentru eliberarea lui Mihail, însă fără niciun rezultat. În iunie 1918, Marele Duce a fost împușcat la periferia orașului Perm și, pentru a-și acoperi urmele, autoritățile au inventat o poveste conform căreia Mihail ar fi fost răpit de niște bărbați neidentificați și a dispărut. Tot cerând explicații pentru dispariția soțului, Natalia a fost în cele din urmă arestată și ea.
Dezinformarea sovietică despre dispariția Marelui Duce a dus la apariția unor zvonuri nefondate care susțineau că bărbatul ar fi scăpat de execuție și că s-ar afla în fruntea unei mișcări contrarevoluționare. Natalia a auzit informațiile false în perioada în care era în închisoare și le-a crezut, după zece săptămâni, la începutul lunii septembrie s-a prefăcut că e bolnavă și a fost mutată într-un azil de bătrâni și, odată ajunsă aici, a reușit să fugă și s-a refugiat într-un apartament al prietenei ei de familie, Prințesa Vyazemskaya.
Între timp, la Sankt Petersburg începuse Teroarea Roșie. Fiica Nataliei, “Tata”, a fost arestată, dar eliberată după câteva zile pentru că s-a constatat că nu știa nimic despre locul în care era ascunsă mama ei. Rămasă fără bani și fără mâncare, tânăra s-a îndreptat spre apartamentul unui prietene a mamei și astfel s-a reîntâlnit, fără să știe că urma să se întâmple acest lucru, cu aceasta.
Între timp, și germanii auziseră zvonurile conform cărora Mihail era încă în viață și au încercat să o ajute pe Natalia să fugă din Rusia. Prin intermediul consulatului ucrainean controlat de germani, Natalia și fiica ei au primit pașapoarte false. Fata și-a folosit propriul nume, în timp ce pașaportul Nataliei era pe numele unei călugărițe, Frau Tania Klenow. Cele două au călătorit separat spre Kiev, Natalia fiind deghizată în călugăriță. Aici se aflau pe 11 noiembrie 1918, când s-a semnat armistițiul de la Compiegne, iar războiul s-a încheiat cu înfrângerea Germaniei. Natalia și fiica ei, împreună cu prințesa Vyazemskaia și cumnatul văduv al Nataliei, Aleksei Matveev, care ajunseseră și ei la Kiev, au fugit la Odessa, în speranța că vor putea evada din țară pe mare, știind că două nave navale britanice aflate în port, HMS Nereide și HMS Skirmisher, ofereau adăpost tuturor membrilor vechii aristocrații imperiale. Micul grup s-a urcat la bordul navei HMS Nereide și a ajuns la Constantinopol.
De aici au plecat în Malta, au ajuns pe mare la Marsilia și apoi cu trenul la Paris. În cele din urmă, Natalia și fiica ei s-au mutat în Anglia, unde, în primăvara anului 1919, a venit și micuțul George de la Copenhaga, însoțit de bona sa. Băiatul a fost trimis după aceea la un internat britanic, iar fiica Nataliei, Natalia Mamontova, a fost înscrisă la o mănăstire din Franța.
Natalia a plătit școala copiilor folosind bani din conturile bancare ale lui Mihail ce fuseseră deschise înainte de război la diverse bănci din Paris și Copenhaga, apoi a început să-și vândă bijuteriile pentru a se întreține. A reîntâlnit-o la Londra pe mama Marelui Duce, împărăteasa văduvă Maria Feodorovna, care fugise și ea din Rusia, dar nimeni nu mai știa nimic despre soarta lui Mihail, deși continuau să circule zvonuri contradictorii despre locul în care acesta s-ar afla. În 1920, fiica Nataliei a fost trimisă la Cheltenham Ladies’ College, iar George a fost înscris la Harrow School.
Pe 12 august 1921, “Tata”, care împlinise 18 ani, s-a căsătorit cu viitorul prezentator BBC Val Gielgud fără știrea mamei, s-a întors acasă ca și nimic nu s-ar fi întâmplat, dar când Natalia a aflat, a izgonit-o din casă.
Până în 1924 nu a mai apărut niciun semn de la Mihail și nicio veste despre eventuala lui supraviețuire, iar Natalia l-a declarat mort pe 5 iulie 1924. Femeia a moștenit averea Marelui Duce din Marea Britanie, care a fost însă evaluată la doar 95 de lire sterline. Luna următoare vărul lui Mihail, Marele Duce Kiril Vladimirovici, s-a autodeclarat țar al Rusiei în exil, iar în 1928 i-a oferit Nataliei titlul de prințesă și, în 1935, pe cel de Alteță Imperială, numindu-l pe George prinț.
Pentru a economisi bani, în 1927 Natalia s-a mutat la Paris, unde costurile de trai erau mai mici decât la Londra, băiatul i s-a alăturat în Franța, dar a murit în urma unui accident de mașină în 1931.
Natalia a continuat demersurile de a recupera averea Marelui Duce Mihail din Europa, dar niciun tribunal nu i-a dat dreptate, pentru că mariajul ei nu fusese recunoscut niciodată legal, așa că a continuat să vândă tot ce a putut în încercarea disperată de a se întreține. Între timp se împăcase cu fiica ei, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cele două au fost din nou separate. Natalia locuia la Paris, fără niciun ban, într-o mansardă mizerabilă și având statutul de refugiată, iar unica ei fiică se afla în Marea Britanie. Pe 23 ianuarie 1952, contesa Natalia Brasova a murit de cancer la spitalul de caritate Laënnec din Paris, după ce trăise ultimii ani într-o stare de sărăcie cumplită, și a fost înmormântată în cimitirul Passy, alături de fiul ei, George.
