Napoleon al III-lea s-a născut pe 20 aprilie 1808 și a fost fiul lui Louis, fratele lui Napoleon Bonaparte, şi al Hortensei de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a primei soții a lui Napoleon, Joséphine de Beauharnais.
După înfrângerea lui Napoleon I, deportarea sa din 1815 și restaurarea monarhiei Bourbonilor în Franța, toți membrii familiei Bonaparte au fost forțați să plece în exil. Louis-Napoléon a ajuns în Elveția, stabilindu-se cu mama sa la Castelul Arenenberg, apoi în Germania, unde a frecventat gimnaziul în Bavaria. Mai târziu s-a stabilit, împreună cu fratele său, în Italia şi s-a implicat în activitatea revoluţionară.
Pe 17 martie 1831, în timp ce încerca să fugă din Italia din cauza unei represiuni privind activitatea revoluționară, fratele lui Louis-Napoléon s-a îmbolăvit de rujeolă și a murit în brațele sale, la doar 26 de ani. Viitorul împărar s-a îndreptat apoi în Franța, dar a fost arestat și trimis ulterior în Anglia.
În acest timp, Franța a devenit din nou monarhie. Conform regulilor stabilite de Napoleon Bonaparte, coroana urma să treacă la fiul său, Napoleon al II-lea, care trăia la Viena, dar tânărul nu a fost chemat la tron niciodată și avea să moară în 1832, la vârsta de 21 de ani, de tuberculoză. Următorul în linia succesorală era Joseph Bonaparte, urmat de Louis Bonaparte și de fiii lui. Pentru că Joseph nu avea moștenitori de sex masculin și fratele mai mare a lui Louis-Napoléon murise în 1831, tânărul a devenit oficial moștenitor al tronului.
S-a întors în Franța în octombrie 1836 într-o primă tentativă de a reinstaura imperiul, a fost însă arestat și trimis în exil în Elveția dar, când regele Franței, Ludovic-Filip, i-a cerut extrădarea, Elveția a refuzat. Totuşi, pentru a evita declanşarea unui conflict diplomatic, Louis-Napoléon a părăsit țara şi a plecat în America Centrală, apoi, între 1838 și 1839, a locuit la Londra.
Revenit în secret în Franța pentru a încerca să dea o nouă lovitură de stat în august 1840, viitorul suveran a fost condamnat la închisoare pe viață, dar pe 25 mai 1846 a evadat din fortăreața în care era deținut și s-a refugiat din nou în Anglia, unde a trăit până la Revoluția din februarie 1848, când Ludovic-Filip a fost detronat și Franţa s-a proclamat republica.
În sfârșit, Louis Bonaparte se putea întoarce ţară și a făcut acest lucru imediat. Pe 20 decembrie 1848 a fost ales președinte al Republicii Franceze, iar prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 a primit titlul de “principe-președinte”. Exact la un an de la lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său, Napoleon al III-lea a fost numit împărat al francezilor.
Suveranul s-a căsătorit pe 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, pe care o cunoscuse la un bal la Palatul Elysée cu patru ani în urmă. Frumusețea ei l-a atras pe suveran, care a încercat să o seducă și să și-o facă iubită, însă Eugénie i-a spus ferm să aștepte căsătoria. “Cum să ajung până la tine?” a vrut Napoleon să știe. “Prin capelă” a fost răspunsul contesei.
Într-un discurs ținut pe 22 ianuarie 1853, Napoleon al III-lea și-a anunțat oficial logodna, spunând: “Prefer o femeie pe care o iubesc și o respect unei necunoscute, alianță ale cărei avantaje ar păli în fața sacrificiilor”. Cei doi s-au căsătorit pe 29 ianuarie 1853 printr-o ceremonie civilă la Palatul Tuileries și pe 30 ianuarie printr-o fastuoasă ceremonie religioasă la Catedrala Notre-Dame.
Pierderea unei sarcini la trei luni, în 1853, a speriat-o pe împărăteasa Eugenie. După trei ani, pe 16 martie 1856, în urma unui travaliu care a durat două zile și care a pus în pericol viața mamei și a copilului, împărăteasa a dat naștere singurului ei copil, Prințul Napoléon Eugène Louis Jean Joseph Bonaparte.
După modelul regilor Franței și al unchiului său, Napoleon Bonaparte, Napoleon al III-lea și-a mutat reședința oficială la Palatul Tuileries, unde avea câteva apartamente în aripa de sud.
Dormitorul lui Napoleon al III-lea a fost decorat cu un talisman provenit de la Carol cel Mare, simbol al norocului pentru familia Bonaparte. În biroul său se afla un portret al lui Iulius Cezar realizat de Ingres și o hartă mare a Parisului pe care o folosea atunci când făcea planurile pentru reconstrucția orașului împreună cu prefectul departamentului Sena, baronul Georges-Eugène Haussmann.
Împărăteasa Eugenie ocupa o suită de camere chiar deasupra apartamentelor lui, iar acestea erau decorate în stilul lui Ludovic al XVI-lea, cu un salon roz, un salon verde și un salon albastru.
La începutul lunii mai, împăratul și curtea se mutau la Castelul de Saint-Cloud pentru a participa la activități în aer liber în superbul parc al domeniului. În lunile iunie și începutul lui iulie, Napoleon al III-lea avea reședința la Palatul Fontainebleau pentru a se relaxa făcând plimbări în pădure sau cu barca pe lac. În iulie, toți mergeau la băi termale, mai întâi la Plombières, apoi la Vichy. Începând cu 1856, împăratul și împărăteasa petreceau fiecare septembrie la Biarritz, la Vila Eugénie, într-un conac cu vedere la mare. Ziua mergeau pe plajă sau în drumeții, iar seara dansau, cântau și jucau cărți, participau la spectacole de teatru sau petreceau cu invitații lor. În noiembrie, curtea se muta din nou la Castelul Compiègne pentru excursii în pădure, dans și jocuri de societate, iar aici aveau deseori musafiri celebri precum Louis Pasteur, Gustave Flaubert, Eugène Delacroix și Giuseppe Verdi.
La sfârșitul anului, împăratul și curtea se întorceau la Palatul Tuileries, unde ofereau recepții grandioase, cu câte șase sute de invitați. Carnavalul de Revelion era așteptat de toată înalta societate și era un eveniment foarte elaborat, pregătit cu teme diferite în fiecare an, la care invitații trebuiau să poarte costume pe care cheltuiau adesea mici averi.
În timpul domniei sale, Napoleon al III-lea a început sau a finalizat restaurarea mai multor repere istorice importante, fiind susținut în proiectele sale de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc. Suveranul a refăcut Catedrala Notre-Dame de Paris, care fusese parțial distrusă și profanată în timpul Revoluției franceze. În 1855, a finalizat restaurarea vitraliilor de la Sainte-Chapelle, unul dintre vechile vestigii ale palatului regal din Île de la Cité care se întindea pe locul unde se află acum Palatul Justiției din Paris, iar în 1862 a declarat-o monument național.
În 1853, împăratul a aprobat finanțarea restaurării orașului medieval Carcassonne, a castelului Vincennes și a castelului Pierrefonds și în 1862 a închis pușcăria de la Abația Mont-Saint-Michel unde, în timpul Revoluției Franceze, fuseseră încarcerați mulți prizonieri celebri, astfel încât să poată fi restaurată și deschisă publicului.
După războiul din Crimeea și implicarea în unificarea Italiei, Franța a redevenit o mare putere europeană datorită lui. Cum Rusia fusese înfrântă și fusese nevoită să retrocedeze, în 1856, Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei, pierzând controlul gurilor Dunării, marile puteri europene s-au întrunit la Conferința de Pace de la Paris căutând o soluție pentru a preîntâmpina noi conflicte provocate de Imperiul Țarist.
Napoleon al III-lea a propus crearea unui stat-tampon, format din principatele Moldovei și Valahiei, dar soluția sa a stârnit opoziția Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Otoman, de aceea a fost găsită o soluție de compromis: cele două principate urmau să alcătuiască un fel de uniune, cu legi și cu unele instituții comune, dar conduse fiecare de câte un principe și având parlamentul propriu. Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamant principe al Moldovei, iar 19 zile mai târziu deputații de la București au votat propunerea ca Alexandru Ioan Cuza să fie și domn al Țării Românești. Astfel, Unirea a fost înfăptuită peste voința marilor puteri, iar împăratul Napoleon al III-lea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a susține actul decis la Iași și București.
După detronarea lui Cuza, în 1866, Napoleon al III-lea a militat pentru menținerea Unirii Principatelor Române și l-a recomandat drept domnitor pe cel care avea să devină Carol I al României, principala susţinătoare a lui Carol fiind Hortense Cornu, sora de lapte a împăratului Napoleon al III-lea.
Curând suveranul s-a confruntat cu eșecul expediției militare din Mexic și cu incapacitatea de a evita conflictul cu Prusia, ambele evenimente ducând la eşecul său politic. În urma înfrângerii de la Sedan, pe 1 septembrie 1870 împăratul a fost luat prizonier, fiind încarcerat în castelul Wilhelmshöhe din Kassel.
Scrisoarea lui Napoleon al III-lea prin care anunța regentului Prusiei capitularea armatelor franceze după înfrângerea de la Sedan a fost remisă regelui Prusiei de generalul Reille:
Neputând să mor în mijlocul trupelor mele, nu-mi rămâne decât să predau sabia mea în mâinile Majestăţii Voastre. Sunt al Majestăţii Voastre bun frate. Sedan, 1 Septembrie 1870.
Napoleon
După eliberarea din detenție, în martie 1871, Napoleon al III-lea s-a stabilit la Chislehurst, în Anglia, unde a murit pe 9 ianuarie 1873, la vârsta de 64 de ani.
Galerie foto:
