Prințesa Zinaida Nikolayevna Iusupova s-a născut pe 2 septembrie 1861 la Sankt Petersburg și a fost singurul copil al prințului Nicolae Borisovici Iusupov, mareșal al Curții Imperiale, și al contesei Tatiana Alexandrovna de Ribeaupierre. Prințul Iusupov a fost un autentic patron al artelor și a lucrat pentru cancelaria țarului Nicolae I, iar mama Zinaidei era doamnă de onoare a împărătesei și strănepoata prințului Grigori Potemkin.
Singurul frate al prințesei, prințul Boris Nicholaievici Iusupov, murise în copilărie, iar o soră mai mică, prințesa Tatiana Nicholaievna, a murit în 1888. Fiind singura moștenitoare a unui cuplu extrem de bogat și bine văzut la Sankt Petersburg, Zinaida s-a bucurat de mari favoruri la curtea imperială.
Iusupovii, o familie de origine tătară din Crimeea, și-au dobândit averea pe parcursul mai multor generații, proprietățile lor includeau patru palate în Sankt Petersburg, trei palate în Moscova, 37 de moșii în diferite părți ale Rusiei (Kursk, Voronez și Poltava), dețineau peste 100.000 de acri de pământ, iar printre afacerile lor se numărau mai multe fabrici de zahăr, de cărămidă, de cherestea, de textile și de hârtie, mine de fier, mori de cereale, distilerii și câmpuri de petrol în Marea Caspică.
Zinaida a devenit cunoscută nu doar pentru averea ei uriașă, ci și pentru că era inteligentă, bine educată și știa să facă o conversație agreabilă. Tatăl ei, prințul Nikolai Iusupov, spera că va face o căsătorie ilustră, dar, la o recepție organizată pentru a celebra logodna ei cu Prințul de Battenberg, l-a întâlnit și s-a îndrăgostit de contele Felix Felixovici Sumarokov-Elston, fiul contelui Felix Nikolaievici Sumarokov-Elston. Tânărul era locotenent în cavaleria imperială, iar tatăl i-a făcut pe plac iubitei lui fiice și a acceptat acest mariaj. Cei doi s-au căsătorit pe 4 aprilie 1882 la Sankt Petersburg și au locuit într-un conac aflat în oraș, pe Liteyny Avenue, și în palatul Nevsky Prospect.
Prințesa și soțul ei au avut patru fii, dintre care doi au supraviețuit copilăriei: prințul Nicolae și prințul Felix, cel din urmă devenind cunoscut ca asasin al călugărului Grigori Rasputin. După ce socrul său a murit în 1891, soțul Zinaidei, Felix, a primit permisiunea specială a țarului Alexandru al III-lea să poarte titlul de prinț Iusupov și să lase acest rang nobiliar moștenire fiilor lui. Bărbatul a fost numit în 1904 adjutant al Marelui Duce Serghei Alexandrovici și a comandat Cavaleria Gărzilor Imperiale, iar în 1914 a devenit guvernator general al Moscovei, funcție pe care a ocupat-o pentru puțin timp.
În cartea ei de memorii, numită “Doamnele Curții Ruse”, Meriel Buchanan, fiica ambasadorului britanic în Rusia, a descris-o pe prințesa Zinaida: “Avea o înfățișare delicată, era feminină și întotdeauna gata să ofere cu generozitate ajutor oricui apela la ea, sprijinea pe oricine era în suferință, oferea găzduire sau resurse financiare pentru orice cauză demnă, dar s-a ferit toată viața de publicitate”.
Discreta Iusupova a fost doamnă de onoare a împărătesei Maria Feodorovna și a împărătesei Alexandra Feodorovna (pe care o critica însă dur de multe ori) și prietenă apropiată a Marii Ducese Elisabeta Feodorovna, soția Marelui Duce Serghei Alexandrovici. În 1908, fiul ei cel mare, Nicolae, care avea 26 de ani, a fost ucis într-un duel, iar acest eveniment tragic a schimbat tot restul vieții prințesei.
În februarie 1914, mezinul, Felix, s-a căsătorit cu prințesa Irina Alexandrovna, unica nepoată a țarului Nicolae al II-lea. Prințul și prietenii lui, Vladimir Purishkevich și Dmitri Pavlovici, au decis că trebuie să facă ceva pentru a-l înlătura pe Grigori Rasputin din anturajul țarinei și cea mai simplă soluție li s-a părut omorârea lui. După uciderea călugărului, țarul Nicolae al II-lea l-a exilat pe prinț la Rakitnoye, o moșie care era deținută de familia sa încă din 1729, iar Irina a plecat cu el și cu fetița lor, care avea atunci mai puțin de trei luni. Decizia de a-i exila pe Felix și pe Irina s-a dovedit salvatoare pentru cuplu, pentru că au fost printre puținii membri ai familiei Romanov care au scăpat de execuțiile bolșevice.
În calitate de șefă a uneia dintre cele mai importante familii nobiliare din Rusia, Zinaida moștenise o avere fabuloasă și deținea cea mai mare colecție de bijuterii istorice din imperiu, ce era întrecută ca valoare doar de colecția familiei domnitoare. Prințesa avea 21 de tiare, 255 broșe, 42 de brățări, 210 de kilograme de mici obiecte decorative de artă și sute de mii de pietre prețioase. Cea mai renumită piesă a colecției era perla Pelegrina, una dintre cele mai cunoscute din lume, cu o vechime de peste 350 de ani, care supraviețuise Revoluției franceze și avea să supraviețuiască și celei bolșevice. Pelegrina, care fusese în proprietatea mai multot regine europene, a fost moștenită mai târziu de fiul Zinaidei, Felix, care a vândut-o în 1953 unui bijutier din Geneva.
În colecția Zinaidei s-au mai aflat “Diamantul stelei polare”, un diamant de 41,28 de carate, “La Regente Pearl”, a cincea cea mai mare perlă din lume, “Ram’s Head Diamond” , un diamant de 17,47 carate, “Diamantul Sultanului Marocului”, al patrulea cel mai mare diamant albastru din lume, cerceii de diamant ai Mariei Antoaneta, “Safirul Blue Venus Statuette”, o statuetă cu safire a zeiței Venus și “Ruby Buddha”, o statuie de peste 70 de carate.
Când prințesa a fugit din Rusia, în timpul Revoluției bolșevice, întreaga sa colecție de bijuterii a fost ascunsă într-o boltă secretă a Palatului Moika, în speranța că familia se va întoarce cândva acasă, dar toate comorile au fost găsite și vândute de bolșevici. Puținele piese pe care Zinaida a reușit să le ia în exil i le-a oferit fiului său, Felix, și soției acestuia, Irina, însă o parte dintre ele le-a vândut chiar ea în acea perioadă pentru a putea să se întrețină și pentru a-și ajuta rudele fugite din Rusia sovietică.
Ajunsă în Occident, s-a stabilit împreună cu soțul ei la Roma pentru o vreme, iar după moartea acestuia s-a mutat la Paris, unde locuiau deja fiul și nora ei, și unde se afla și o parte importantă a emigrației ruse. Zinaida Iusupova a murit pe 24 noiembrie 1939, la vârsta de 78 de ani, la Sèvres, cu puțin timp înainte ca Franța să fie invadată de armatele naziste, și a fost înmormântată în cavoul familiei din cimitirul rus Sainte Geneviève des Bois din Paris.
