Generații de-a rândul au ascultat cântecele lui Ionel Fernic puse pe versurile lui Artur Enășescu, “Cruce albă de mesteacăn” și “Țiganca” (E Rița, fecioara cu ochii sprințari…), intrate în patrimoniul popular fără să știe cui îi aparțineau. Poetul celebru în Bucureștiul interbelic a sfârșit într-o cruntă mizerie, trăind din mila celor care îl cunoscuseră cândva, iar numele lui este astăzi aproape necunoscut.