“Drumul creator al lui G. Timică a cunoscut multe obstacole. Viaţa a pus mereu în faţa lui piedici, parcă înadins pentru a-l încerca dacă e demn de marele lui talent. Fostul copil de trupă a învăţat din plin la „şcoala vieţii”. Modest corist în compania de operete Grigoriu, dansator (nu de mult îmi arăta, cu un zâmbet melancolic, o fotografie în care făcea un „grand écart”), apoi interpret al unor rolişoare minuscule acordate cu multă parcimonie, din greu a luptat Timică să-şi afirme existenţa artistică”. (Radu Beligan despre G. Timică, mai 1954)