George Emil Palade, savantul care nu și-a uitat țara

George Emil Palade mărturisea în 1974: “Limba neamului din care te tragi nu se uită. Cum să uit, când îmi iubesc şi stimez neamul, când sunt mândru că m-am născut în România, când am familia şi rudele în ţară, când mă gândesc cu atâta nostalgie şi drag la patria natală, la meleagurile pe unde mi-am petrecut copilăria, adolescenţa şi studenţia?”. Savantul a încetat din viață pe 7 octombrie 2008 în California, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 96 de ani. Trupul său a fost incinerat în Statele Unite, iar o parte din cenușă a fost împrăștiată, așa cum și-a dorit, în Munții Bucegi.