George Emil Palade, savantul care nu și-a uitat țara

George Emil Palade s-a născut pe 19 noiembrie 1912 la Iaşi și a fost fiul profesorului de pedagogie și filosofie Emil Palade și al educatoarei Constanţa Cantemir-Palade. Tânărul a urmat o parte din studiile liceale la Buzău, iar în 1930 a început cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii din Bucureşti, devenind student al profesorilor Francisc Rainer şi Andre Boivin, şefii catedrelor de anatomie, respectiv biochimie. În recomandarea pe care avea să i-o facă în 1940, cu prilejul susţinerii tezei de doctorat, profesorul Rainer îl va caracteriza astfel: “Inteligenţă prodigioasă, răbdare de benedictin, întrevăd în el o mare personalitate a medicinii viitoare”.

Palade a lucrat încă din anii facultăţii în laboratorul de anatomie și, deși a făcut şase ani de practică în medicină internă, și-a susținut teza de doctorat în domeniul anatomiei microscopice, cu o temă neobişnuită: “Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”.

După doctoratul din 1940, a urmat o scurtă perioadă în care a practicat medicina (a fost medicul poetului Tudor Arghezi), apoi a revenit la cercetarea anatomică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost mobilizat ca medic militar, iar în 1945, încurajat de profesorul Grigore Popa, a decis să plece în Statele Unite ale Americii pentru a-și continua studiile.

Începând cu anul 1946, Palade a lucrat timp de câteva luni în laboratorul de biologie al lui Robert Chambers de la New York University, unde l-a cunoscut pe profesorul Albert Claude și în scurt timp a acceptat propunerea celui din urmă de a i se alătura la Institutul de Cercetări Medicale Rockefeller.

Cercetătorul s-a implicat într-un proiect care studia procedurile de fracţionare a celulelor şi a dezvoltat, împreună cu Hogeboom and Schneider, o metodă nouă de omogenizare şi fracţionare a ţesutului ficatului. În 1951 a fost numit şef de laborator la Institutul Rockefeller și și-a concentrat activitatea asupra microscopiei electronice. La mijlocul anilor ’50, George Emil Palade a folosit în studiile sale fracţionarea celulelor ca mijloc de definire a compoziţiei chimice şi rolului funcţional al componentelor subcelulare, iar la începutul anilor ’60, datorită muncii sale, s-a ajuns la recunoaşterea biologiei celulare ca domeniu distinct de studiu.

În 1973, savantul a părăsit Rockefeller University în favoarea Facultăţii de Medicină a Universităţii Yale, considerând că venise timpul pentru a dezvolta interacțiunea dintre noua disciplină şi domeniile tradiţionale, ca patologia şi medicina clinică. În 1983 a devenit şeful laboratoarelor universitare şi consilier al decanului de la Yale, iar în 1990 s-a mutat la Universitatea din San Diego, California, unde a devenit profesor şi decan pe probleme ştiinţifice.

Ultimele sale cercetări au fost dedicate interacţiunii dintre membranele diferitelor compartimente ale glandelor secretoare, în special reticulul endoplasmatic, complexul Golgi şi plasmalema.

Savantul de origine română a obținut în 1974 Premiul Nobel pentru Medicină (împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve), iar în 1986 a primit Medalia Naţională pentru Ştiinţă din partea Statelor Unite ale Americii.

Profesorul s-a căsătorit în 1941 cu Irina Malaxa, fiica inginerului Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai importanți industriași ai României interbelice. Cuplul a emigrat împreună în America, cei doi având o fiică, Georgia Palade Van Duzen, şi un fiu, Philip Palade. După moartea prematură a soției, savantul român s-a recăsătorit în 1970 cu colega sa de laborator, Marilyn Gist Farquhar.

“Omul G. E. Palade nu este mai puţin interesant decât savantul. E un bărbat înalt, cu voce sonoră şi privire pătrunzătoare, ştie să asculte pe interlocutor şi să meargă în miezul chestiunilor pe care momentul şi ambianţa le ridică. Iubeşte limpezimea în toate manifestările, este calm şi primeşte doar anevoie să vorbească despre sine. Este, însă, un povestitor de rasă, iar cei ce îi vor cerceta cândva corespondenţa vor avea surpriza să descopere un incontestabil talent literar, o limbă românească desăvârşită, cu plăcute nuanţe moldoveneşti, şi un stil epistolar propriu, de o limpezime şi o frumuseţe atică”, scria medical-scriitor C.D. Zeletin despre savantul de origine română.

De altfel, chiar George Emil Palade mărturisea în 1974: “Limba neamului din care te tragi nu se uită. Cum să uit, când îmi iubesc şi stimez neamul, când sunt mândru că m-am născut în România, când am familia şi rudele în ţară, când mă gândesc cu atâta nostalgie şi drag la patria natală, la meleagurile pe unde mi-am petrecut copilăria, adolescenţa şi studenţia?”.

G. E. Palade a încetat din viață pe 7 octombrie 2008 în California, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 96 de ani. Trupul său a fost incinerat în Statele Unite, iar o parte din cenușă a fost împrăștiată, așa cum și-a dorit, în Munții Bucegi.