Silly Vasiliu, diva “cu vino-ncoa” de la Alhambra

Tânăra vedetă de la Alhambra a povestit despre fuga din Galațiul natal spre mirajul Bucureștiului artistic, despre primul contact cu lumea scenei, în perioada cât a fost o anonimă coristă la Opera Română, apoi despre întâlnirea cu marele Leonard, care a adus-o în lumina reflectoarelor. Considerată una dintre cele mai îndrăznețe artiste ale Teatrului Alhambra, Silly Vasiliu avea, datorită relației cu un general din anturajul lui Carol al II – lea, foarte mulți bani, motiv pentru care nu ezita să-și etaleze luxul.