„Credinţa foarte răspândită că matematica este o ştiinţă universală şi că energiile şi sumele cheltuite cu ea nu sunt de folos ţării trebuie înlăturată. Într-o scrisoare adresată lui Laplace, ilustrul autor al ‘Mecanicii cereşti’, Napoleon I spunea că progresele pe care le fac matematicile contribuie la strălucirea naţiunii şi adăuga: ‘Înaintarea şi perfecţionarea matematicilor sunt intim legate de prosperitatea statului’.
Tinerii nu trebuie să uite că şi Gazeta Matematica este una din pârghiile pentru ridicarea culturii ştiinţifice a neamului românesc”. Cuvintele îi aparțin profesorului Ion Ionescu, unul dintre fondatorii publicației, a cărui viață a fost un exemplu de muncă și de sacrificiu.
Născut pe 22 noiembrie 1870 în cătunul cătunul Stoianoaia, comuna Creața-Leșile din Ilfov, și-a început viața în condiții grele. Nu împlinise încă vârsta de 10 ani când tatăl său, slujbaș modest, s-a stins din viață la Spitalul Colțea din București, cerându-i pe patul de moarte să fie cuminte, să învețe bine și să aibă grijă de mama și de frații lui mai mici. Singura avere pe care o lăsa tatăl său era suma de 5 lei numerar și 16 kilograme de orz. De atunci a început pentru viitorul savant o luptă grea pentru existență și pentru învățătură.
“Îmi sunt și acum neuitate nopțile lungi în care îmi pregăteam lecțiile și examenele sau îmi făceam unele lucrări, nopți în care mama mea stătea lucrând alături de mine”, își amintea mai târziu.
Ambiția l-a făcut să învingă toate greutățile. Ion Ionescu a terminat cursul primar, apoi școala comercială, dragostea pentru matematică începând în acea perioadă a vieții sale. Iată ce spunea despre primul contact cu logaritmii: „Logaritmii mi-au arătat frumusețile pe care le ascunde matematica; am aruncat atunci cărțile de basme căutând să mă apropii de știință…”
Viitorul savant a urmat Școala Națională de Poduri și Șosele, primind, la absolvire, aprecierea unanimă a profesorilor și admirația colegilor. Tânăr inginer, Ion Ionescu a fost angajat la Direcția Generală a Căilor Ferate, unde a lucrat sub conducerea marelui inginer Anghel Saligny la construirea podului de peste Dunăre de la Cernavodă, cea mai îndrăzneață lucrare de acest fel din Europa la acel timp.
Învingând greutățile întâmpinate la calculul și execuția acestui pod, și-a desăvârșit cunoștințele tehnice ajungând printre cei mai mari specialiști ai țării în construcții de poduri. Principala sa activitate a fost însă aceea de profesor la Școala Națională de Poduri și Șosele, apoi la Politehnica din București, activitate care a durat 37 de ani.
Studenții l-au apreciat ca pe un mare dascăl; era foarte exigent față de toți, dar mai ales față el însuși, drept, neclintit de la datorie și muncă, modest, adversar al oricărui compromis.
„Îmi reamintesc cum înaintea primei ore de curs la prof. Ion Ionescu am venit la școală cu câteva ore mai devreme și am făcut coadă la ușa sălii de curs pentru a intra printre primii și a ocupa un loc bun mai aproape de catedră. Această primă lecție am ascultat-o toți cu emoție, într-o tăcere desăvârșită. Profesorul ne-a cucerit prin expunerea lui clară, logică, concisă. Și așa au fost toate lecțiile ținute de Ion Ionescu. Din ele s-au desprins calitățile caracteristice ale acestui mare profesor: punctualitate desăvârșită, grijă deosebită pentru predare; lecțiile sale erau totdeauna minuțios pregătite, în continuu refăcute, în pas cu progresele tehnicii. Examenul și proiectul dat la Ion Ionescu trebuiau pregătite temeinic, era cunoscută exigența mare a profesorului. La examene se interesa de toate detaliile, cerințele sale față de studenți la prezentarea memoriului de calcul, a planșelor cu piesele de lemn desenate cu fibre, cu bolțile în laviu, cu secțiunile metalice, cu fileuri de lumină, etc. erau excesive.
Îmi amintesc că la proiectul de pod metalic, numai la trasul în tuș și la cotat, am lucrat trei săptămâni câte 14 ore pe zi. Pe atunci această muncă migăloasă mi se părea inutilă; astăzi, însă, știu că numai ea poate forma la student caracterul ferm, voința de a termina o lucrare cu orice sacrificiu, puterea de a atinge scopul propus. Desigur, niciunul din foștii săi elevi nu poate uita clipa solemnă în care, după susținerea ultimului proiect, Ion Ionescu îl felicita strângându-i mâna și urându-i succes în carieră.
Ion Ionescu a știut să formeze din elevii săi nu numai ingineri de specialitate, dar și oameni adevărați care știu să lupte, să muncească fără preget și să se mulțumească cu un trai modest, dar demn.
Nu pot termina această evocare a figurii lui Ion Ionescu fără a sublinia extrema sa modestie, precum și spiritul său de disciplină și ordine. L-am vizitat adesea în locuința sa din str. Călușei 13 și în aceea din str. Răsari 25, locuințe simple, fără lux, mobilate doar cu strictul necesar.
Îmi reamintesc și acum clasoarele și fișierele cu plicuri înțesate cu probleme păstrate cu multă grijă într-o ordine desăvârșită. Profesorul Ion Ionescu moare la 17 septembrie 1946, după o boală grea, în vârstă de 76 ani.
Închei cu cuvintele spuse de marele și regretatul Gheorghe Țițeica despre Ion Ionescu: „Prin munca sa, prin caracterul său, prin linia dreaptă a vieții sale, el va rămâne legendar. Peste zeci de ani, când amănuntele se vor uita, unii vor mai spune: am cunoscut un eminent inginer, un om de granit cu inimă de aur, un om de ispravă, pe profesorul Ion Ionescu”.
Evocarea îi aparține profesorului Alexandru Stoenescu și a fost publicată în Gazeta Matematica și Fizică din iunie 1955.
„Nu am lipsit nicio zi de la cursul meu, nu-mi las lecțiile nepregătite, nu las cursul să se învechească”, spunea însuși Ion Ionescu într-o mărturisire.
Pe lângă cariera didactică neobosită și implicarea permanentă în editarea prestigioasei reviste Gazeta Matematica, al cărei fondator a fost, Ion Ionescu a avut o contribuție unică la studiul istoriei matematicii în România.
Dintre lucrările sale în acest domeniu menționăm „Aritmetica și Geometria lui Gheorghe Lazăr”, „Aritmeticile lui Lazarini”, „Algebra lui Petrache Poenaru”, studiul primelor cărți românești de aritmetică, geometrie și trigonometrie, „Matematica în Regulamentul Organic”, „Istoricul învățământului ingineresc în România”, „Asupra Studiilor lui Asachi”, „Aritmetica Spătarului Nicolae Milescu Cârnu”. În alte lucrări, Ion Ionescu a evocat figuri importante legate de istoria și progresul național, precum Antioh Cantemir, doctorul C. Istrati, profesorul Gh. Kirilov, dar s-a ocupat și de biografia marilor matematicieni ai lumii, publicând biografii ale lui Pitagora, Isaac Newton sau André-Marie Ampère.
