În seara de 10 februarie 2006, pe stadionul olimpic din Torino, Luciano Pavarotti a apărut în fața publicului în mantia neagră și cu nelipsita batistă albă în mână. În acordurile ariei „Nessun dorma” din „Turandot”, vocea lui a răsunat pentru ultima oară la un eveniment public, încheind ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă cu acel „Vincerò!” pe care milioane de oameni îl asociau de multă vreme cu numele lui. Mai târziu s-a aflat că momentul fusese înregistrat în prealabil, deoarece starea de sănătate a tenorului făcea imposibilă interpretarea în direct.
Luciano Pavarotti a venit pe lume pe 12 octombrie 1935, la Modena, într-un mediu modest. Tatăl lui, Fernando, era brutar și cântăreț amator, iar mama, Adele Venturi, lucra într-o fabrică de țigări. Viitorul tenor a avut o soră mai mică, Gabriella, care a fost voleibalistă de performanță și profesoară de educație fizică. Cei patru membri ai familiei locuiu într-un apartament cu două camere de la periferia orașului, dar în 1943, în timpul războiului, bombardamentele i-au obligat să se refugieze pentru o vreme la țară.
În casă se ascultau discurile marilor tenori ai epocii, Enrico Caruso, Beniamino Gigli, Tito Schipa și Giuseppe Di Stefano, iar în copilărie Luciano a început să cânte împreună cu tatăl său în corul bisericii. Muzica nu era însă singura lui pasiune. Visa să devină portar de fotbal și, după terminarea școlii, a ezitat între sport și o meserie “serioasă”. La îndemnul mamei, s-a pregătit pentru învățământ și a lucrat aproape doi ani ca profesor într-o școală elementară, în acea perioadă fiind și agent de asigurări pentru a-și îmbunătăți veniturile.
Hotărârea de a se dedica muzicii s-a conturat în 1955, când Corala Rossini din Modena, în care cântau atât el, cât și tatăl său, a câștigat premiul întâi la un concurs coral desfășurat la Llangollen, în Țara Galilor. Pavarotti avea să considere acel succes unul dintre momentele decisive ale vieții sale. A început să studieze serios canto cu tenorul Arrigo Pola, care, convins de talentul nativ al tânărului, i-a oferit lecții fără să-i ceară bani. După plecarea profesorului în Japonia, și-a continuat pregătirea sub îndrumarea lui Ettore Campogalliani.
Anii de studiu nu i-au adus imediat succesul. Pavarotti cânta în orașe mici, adesea fără să fie plătit, și se confrunta cu nesiguranța artiștilor aflați la început. La un moment dat, apariția unui nodul pe corzile vocale și un recital nereușit l-au făcut să se gândească să abandoneze muzica, însă după o perioadă de repaus problema medicală a dispărut, iar vocea sa și-a revenit spectaculos.
Pe 29 aprilie 1961, Luciano Pavarotti și-a făcut debutul profesionist în rolul Rodolfo din „Boema” de Giacomo Puccini, la Teatro Municipale din Reggio Emilia. Era personajul care avea să-i însoțească primele etape ale ascensiunii pe scenele marilor teatre de operă. În același an s-a căsătorit cu Adua Veroni, pe care o cunoscuse încă din tinerețe și care îi fusese alături în anii dificili ai formării, cuplul având trei fiice: Lorenza, Cristina și Giuliana.
După succesele în Italia, Pavarotti a început să fie invitat în străinătate. A cântat la Belgrad, Viena și Dublin, iar în 1963 a ajuns la Royal Opera House din Londra, unde l-a înlocuit într-un concert pe Giuseppe Di Stefano în rolul Rodolfo. Întâlnirea cu soprana australiană Joan Sutherland a avut o importanță esențială pentru evoluția lui. Cei doi au cântat împreună în „Lucia di Lammermoor”, iar în 1965 Pavarotti a însoțit-o într-un lung turneu în Australia. Repetițiile și spectacolele alături de Sutherland l-au ajutat să-și perfecționeze respirația și tehnica belcantoului. Tot în 1965, și-a făcut debutul la Teatro alla Scala din Milano, în „Boema”, sub bagheta lui Herbert von Karajan și alături de Mirella Freni, care îi era prietenă din copilărie.
Repertoriul lui s-a concentrat mai ales asupra operelor italiene. A fost Rodolfo în „Boema”, ducele de Mantova în „Rigoletto”, Nemorino în „Elixirul dragostei”, Edgardo în „Lucia di Lammermoor”, Riccardo în „Bal mascat”, Cavaradossi în „Tosca” și Tonio în „Fiica regimentului”.
În noiembrie 1968, a debutat la Metropolitan Opera din New York, tot în rolul Rodolfo, iar triumful decisiv a venit în 1972, în „Fiica regimentului” de Gaetano Donizetti. Aria lui Tonio îi cerea tenorului să emită nouă note de do acut într-o singură succesiune, iar Pavarotti le-a cântat cu o siguranță care a entuziasmat sala. A fost chemat de 17 ori la rampă și a primit atunci supranumele de „Regele do-urilor acute”. În următoarele decenii a apărut de 379 de ori pe scena Metropolitanului, devenind una dintre figurile emblematice ale Operei din New York.
Faima lui a fost consolidată de înregistrările realizate pentru Decca, pentru că astfel discurile cu opere complete, recitalurile de arii și cântecele napolitane au ajuns în casele oamenilor care nu frecventau teatrele lirice. În plus, Pavarotti a înțeles puterea televiziunii, a apărut deseori în emisiuni și, a mărturisit mai târziu, a decis să transforme batista albă, pe care o ținea în mână la începutul carierei pentru a-și controla emoțiile, într-un semn personal ușor de recunoscut.
Tenorul avea deseori probleme de sănătate provocate de greutate, iar anulările repetate a spectacolelor i-au creat reputația de artist imprevizibil. În 1989, conducerea Lyric Opera din Chicago a întrerupt colaborarea cu el după ce, într-un interval de opt ani, renunțase la 26 dintre cele 41 de apariții programate.
Transformarea lui Pavarotti dintr-un mare tenor într-o celebritate mondială s-a produs în 1990. BBC a ales interpretarea lui din „Nessun dorma”, aria lui Calaf din „Turandot”, ca temă muzicală a Campionatului Mondial de Fotbal din Italia. Milioane de oameni care nu fuseseră niciodată la operă au descoperit astfel vocea italianului din Modena.
În ajunul finalei campionatului, Pavarotti a cântat la Termele lui Caracalla din Roma împreună cu Plácido Domingo și José Carreras, sub conducerea dirijorului Zubin Mehta. Concertul celor Trei Tenori fusese gândit și ca o celebrare a revenirii lui Carreras după lupta cu leucemia, iar succesul a depășit toate așteptările: înregistrarea a devenit cel mai bine vândut album de muzică clasică, astfel că formula a fost reluată la următoarele trei campionate mondiale, la Los Angeles, Paris și Yokohama.
Pavarotti credea cu tărie că muzica trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni și din acest motiv a cântat în parcuri, în piețe și pe stadioane. În 1991, concertul său din Hyde Park s-a desfășurat sub o ploaie torențială, în fața unei mulțimi în care se afla și prințesa Diana. Doi ani mai târziu, sute de mii de spectatori l-au ascultat în Central Park din New York, apoi în fața Turnului Eiffel de la Paris.
Criticii au privit uneori cu scepticism această apropiere dintre operă și cultura de masă. Unii considerau că ariile celebre erau transformate astfel în produse comerciale, dar tenorul a susținut că muzica nu devenea inferioară numai pentru că era populară.
Aceeași viziune s-a regăsit în seria concertelor „Pavarotti & Friends”, organizate la Modena între 1992 și 2003. Alături de marele tenor au apărut artiști din lumi muzicale foarte diferite: Bono, Elton John, Sting, Eric Clapton, Céline Dion, Mariah Carey, Stevie Wonder, Bryan Adams, Dolores O’Riordan și membrele formației Spice Girls, fondurile strânse fiind destinate copiilor și refugiaților afectați de războaiele din Bosnia, Kosovo, Liberia, Guatemala, Afganistan și Irak.
Impresionat de tragedia din Bosnia, Pavarotti a contribuit la înființarea unui centru muzical la Mostar, inaugurat în 1997, menit să ofere tinerilor un spațiu de educație după război. Pentru activitatea desfășurată în sprijinul refugiaților, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite i-a acordat în 2001 Premiul Nansen, iar artistul a devenit Mesager al Păcii al ONU.
În acea perioadă, Pavarotti a ajuns și în țara noastră. Pe 11 august 1999, în ziua eclipsei totale de Soare, tenorul a susținut în Piața Constituției din București singurul său concert din România, întrerupându-și vacanța pentru a participa la evenimentul organizat de ARTEXIM și Ministerul Culturii. „Motivul pentru care am acceptat, cu plăcere de altfel, să cânt în țara dumneavoastră odată cu eclipsa este faptul că organizatorii au programat concertul în această zi”, a explicat la conferința de presă de la Hotelul Intercontinental, glumind apoi pe seama profețiilor atribuite lui Nostradamus: dacă avea să fie sfârșitul lumii, concertul trebuia să fie cel mai bun.
Înaintea spectacolului, Pavarotti a vizitat un cămin pentru copii bolnavi de SIDA, s-a întâlnit cu familia lui Emil Constantinescu, președintele de la acea vreme, și a primit cheia orașului București, dar darul care l-a emoționat cel mai mult a fost un pui de ciobănesc în vârstă de o lună și jumătate, oferit de Clubul Național de Câini Ciobănești, care a fost botezat „Roman de România”.
Concertul s-a desfășurat în fața a peste 50.000 de oameni, un public de două ori mai numeros decât estimaseră inițial organizatorii. La cererea lui Pavarotti, admiratorii sosiți în ultimul moment au fost lăsați să urmărească gratuit spectacolul de pe dealul din fața Palatului Parlamentului, iar persoanele cu dizabilități au beneficiat, tot la insistențele sale, de acces liber. Orchestra Națională Radio, condusă de Leone Magiera, a deschis seara cu uvertura operei „Nunta lui Figaro” de Mozart, după care Pavarotti și soprana Carmela Remigio au interpretat un program de 21 de piese, alcătuit din arii și cântece accesibile și spectatorilor mai puțin familiarizați cu opera.
Viața personală a tenorului a fost urmărită cu multă atenție de presă după ce a devenit celebru. Căsnicia cu Adua Veroni s-a destrămat după mai bine de trei decenii, în urma relației tenorului cu Nicoletta Mantovani, care îi era asistentă. Divorțul a fost pronunțat în 2000, iar Pavarotti și Nicoletta s-au căsătorit în decembrie 2003. Fiica lor, Alice, se născuse la începutul aceluiași an, dar fratele geamăn, Riccardo, murise la naștere.
Numele lui Luciano Pavarotti a apărut și într-un dosar fiscal. Autoritățile italiene au contestat afirmația lui că are reședința principală la Monte Carlo, iar în 2000 artistul a acceptat să achite statului italian o sumă considerabilă, reprezentând impozite și penalități. În anul următor a fost achitat în procesul penal referitor la presupuse declarații fiscale false.
Pe 13 martie 2004, Pavarotti a urcat pentru ultima dată pe scena Metropolitan Opera, în rolul lui Cavaradossi din „Tosca”. Spectacolul fusese adaptat limitărilor sale fizice, dar publicul l-a întâmpinat cu lungi ovații. A început apoi un turneu mondial de adio, întrerupt însă de probleme de sănătate și de mai multe intervenții chirurgicale.
Apariția de la Jocurile Olimpice din Torino, din februarie 2006, a fost ultimul său salut adresat publicului. Faptul că interpretarea fusese înregistrată anterior a fost dezvăluit după moartea artistului de dirijorul Leone Magiera.
În vara aceluiași an, în timp ce se pregătea să-și continue turneul de rămas-bun, Pavarotti a fost diagnosticat cu cancer pancreatic. A fost operat și spera să revină pe scenă, însă boala a continuat să avanseze. Luciano Pavarotti a murit în dimineața zilei de 6 septembrie 2007, în locuința sa din Modena, la vârsta de 71 de ani.
Sicriul a fost depus în catedrala orașului, mii de oameni venind să-și ia rămas-bun. La funeralii au participat personalități ale vieții politice și culturale din întreaga lume, iar avioanele formației Frecce Tricolori au desenat pe cer culorile drapelului italian. Teatrele de operă din Viena, Londra și alte mari capitale au arborat steaguri negre. Pavarotti a fost înmormântat în cripta familiei, lângă părinții săi.
Surse:
Luciano Pavarotti Foundation
United Nations – Messengers of Peace: Luciano Pavarotti
Puteți citi și:
Adelina Patti, privighetoarea lumii, la București
