Într-o cameră slab luminată a catedralei din Torino, o pânză veche de secole stă tăcută în spatele unui geam antiglonț. Chipul imprimat pe ea, o față de bărbat cu ochii închiși, stânește fiori în inimile tuturor celor care o privesc.
La granița dintre credință, știință și mister, Giulgiul din Torino este una dintre cele mai controversate și venerate relicve ale creștinătății. Socotită de milioane de oameni drept pânza care a înfășurat trupul lui Iisus Hristos după crucificare, valoroasa piesă a parcurs un drum plin de enigme înainte de a fi găzduită în capela regală a Catedralei din Torino.
Primele atestări documentare ale giulgiului au apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În jurul anului 1354, cavalerul Geoffroi de Charny a prezentat o pânză cu imaginea unui bărbat crucificat într-o biserică din Lirey, regiunea Champagne. Cum a intrat cavalerul în posesia ei rămâne neclar, însă evenimentul a stârnit curiozitate, dar și scepticism. Biserica nu a recunoscut oficial autenticitatea relicvei, iar un episcop local chiar a susținut că ar fi fost o falsificare ingenioasă.
În secolul al XV-lea, giulgiul a ajuns în proprietatea casei de Savoia, una dintre cele mai influente familii nobiliare din Europa. Margareta de Charny, nepoata cavalerului Geoffroi, este cea care l-a cedat ducilor de Savoia, care o vor proteja și promova ca pe o comoară spirituală de mare valoare. În anul 1453, giulgiul a fost dus la Chambéry, pe teritoriul actual al Franței, și este adăpostit într-o capelă special construită.
Un incendiu devastator din 1532 a afectat grav giulgiul, provocând arsuri vizibile, dar acesta a fost restaurat de călugărițele clarise, care au cusut întărituri triunghiulare de pânză pentru a-i stabiliza marginile deteriorate. Ulterior, zona arsă a devenit parte integrantă a misterului.
În 1578, ducele Emanuele Filiberto de Savoia a mutat giulgiul la Torino, sediul nou al casei ducale. Motivul oficial a fost apropierea de Sfântul Carol Borromeo, arhiepiscop de Milano, care dorea să se roage în fața lui, dar decizia a avut și o motivație politică – ducele dorea să consolideze prestigiul noii capitale, atrăgând pelerini și autorități religioase.
Relicva a fost găzduită în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, într-o capelă proiectată special pentru ea de arhitectul Guarino Guarini și aici a rămas până astăzi, protejată de vitrine speciale și expusă publicului doar cu ocazii rare.
Autenticitatea giulgiului a fost intens dezbătută de-a lungul timpului. În 1988, teste cu carbon radioactiv efectuate de trei laboratoare independente au datat pânza între 1260 și 1390, sugerând că este un obiect medieval. Cu toate acestea, criticii acestor teste au invocat posibila contaminare a materialului, porțiunea selectată pentru analiză fiind afectată de restaurările anterioare.
Pe lângă datare, numeroși cercetători au încercat să înțeleagă modul în care imaginea a fost imprimată pe pânză, pentru că nu este nici pictură, nici desen, ci un tip de amprentă foarte superficială, care nu pătrunde în fibrele țesăturii.
O nouă analiză tridimensională a readus în prim-plan controversa din jurul giulgiului. Potrivit unei simulări publicate recent în prestigioasa revistă Archaeometry, imaginea imprimată pe faimoasa pânză ar fi fost generată nu de un trup uman, ci de o sculptură în basorelief.
Studiul, realizat de expertul brazilian în reconstrucții 3D Cicero Moraes, sugerează că imaginea corespunde aproape perfect cu o amprentă lăsată de un obiect tridimensional cu relief scăzut – precum o sculptură din lemn, piatră sau metal. Potrivit cercetătoruui, această matrice ar fi putut fi pigmentată sau chiar încălzită doar în zonele de contact, generând forma vizibilă pe țesătură.
Pentru a testa ipoteza, Moraes a folosit două scenarii într-un program de simulare 3D: în primul, o foaie virtuală a fost așezată peste o reconstrucție digitală a unui corp uman; în cel de-al doilea, peste o sculptură în relief. Doar al doilea experiment a reprodus fidel imaginea Giulgiului, în timp ce simularea cu un corp uman a dus la o proiecție semnificativ distorsionată.
Rezultatele se aliniază cu analiza cu carbon radioactiv, care data pânza între anii 1260 și 1390. Deși descoperirea va stârni, fără îndoială, noi dezbateri, cercetarea contribuie la conturarea unei ipoteze științifice tot mai solide privind originea Giulgiului.
Cicero Moraes este cunoscut pentru reconstituirile 3D ale unor personalități istorice precum Sfântul Anton de Padova sau Francesco Petrarca. În iunie 2024, savantul a atras atenția comunității științifice prin reconstrucția facială a celui mai vechi Homo sapiens cunoscut, „Irhoud”, care a trăit acum peste 300.000 de ani.
Curiozități mai puțin cunoscute despre Giulgiul din Torino
- În 1898, când giulgiul a fost fotografiat pentru prima oară de Secondo Pia (avocat și fotograf amator), imaginea de pe negativ a relevat detalii uimitoare, de neperceput cu ochiul liber.
- Pânza este de tip „herringbone” (cu țesătură în formă de os de hering), specifică Orientului Apropiat, ceea ce alimentează ipotezele unei origini antice.
- Deși relicva este cunoscută ca „Giulgiul din Torino”, ea a fost expusă și în alte orașe din Europa de-a lungul istoriei, inclusiv la Paris și Roma.
- În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pânza a fost ascunsă într-o mănăstire benedictină din sudul Italiei, pentru a nu fi capturată de naziști.
Giulgiul din Torino nu este expus permanent, fiind prezentat publicului doar la ocazii excepționale, decise de Arhiepiscopia de Torino. Ultima expunere publică importantă a avut loc în 2015, iar în 2020, a fost transmisă online o filmare a sa.
Când relicva este expusă, este așezată într-un relicvar special, cu temperatură controlată și protecție anti-radiații, iar vizitarea este gratuită, dar presupune rezervare din timp. În muzeul catedraleu este expusă însă o replică fidelă, însoțită de o prezentare detaliată a istoriei sale.
Poziția oficială a Bisericii Catolice este prudentă: nu declară giulgiul ca fiind autentic, dar nici nu neagă posibilitatea ca el să fie pânza care a acoperit trupul lui Hristos. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit „oglinda Evangheliei”, iar Papa Francisc a vorbit despre el ca despre „o imagine ce invită la rugăciune și contemplație, indiferent de explicația științifică”.
Pentru Biserică, spun teologii, importanța giulgiului nu stă doar în autenticitatea sa materială, ci în puterea de a trezi emoție religioasă și de a încuraja reflecția asupra patimii și suferinței lui Iisus.
