HomeVizionariiMuzicieniNana Mouskouri împlinește 91 de ani

Nana Mouskouri împlinește 91 de ani

DS TW

Nana Mouskouri, al cărei nume real a fost Ioánna Moúschouri, a venit pe lume pe 13 octombrie 1934 în orașul Chania din Creta. Tatăl ei, Constantine, era proiecționist la un mic cinematograf, acolo unde lucra și mama, Alice, care era plasatoare. Familia s-a mutat apoi la Atena, unde cele două fiice ale cuplului, Nana și Eugenia, au fost înscrise la cursuri de muzică.

Viitoarea artistă a fost admisă la Conservator în 1950 și timp de opt ani a studiat muzica clasică, pregătindu-se pentru a deveni soprană. Încurajată de prietenii ei să cânte jazz, a început să participe la diverse spectacole în cluburi. Când profesorii au aflat, au decis să o exmatriculeze, astfel că tânăra a părăsit Conservatorul și a cântat o vreme la clubul Zaki din Atena.

A continuat să participe la spectacole în diverse cluburi de noapte, în repertoriul ei aflându-se în special piesele Ellei Fitzgerald, iar în 1957 a înregistrat prima melodie, „Fascination”, atât în limba ​​greacă, cât și în engleză. În 1958, când încă evolua la Zaki, l-a cunoscut pe compozitorul Manos Hadjidakis, care a fost impresionat de vocea artistei și s-a oferit să compună special pentru ea. În 1959, Nana Mouskouri a obținut premiul I la un festival al cântecului grecesc, iar un an mai târziu a participat la Festivalul Cântecului Mediteranean de la Barcelona, primind apoi oferta să semneze un contract de înregistrare cu Philips-Fontana din Paris.

În 1961, a interpretat coloana sonoră a unui documentar german despre Grecia la Polydor, iar piesa „Trandafirii albi din Corfu” a devenit un succes internațional, vânzându-se în peste un milion de exemplare în Germania. Notorietatea ei a crescut în doar câteva luni, Nana fiind apreciată pentru vocea excepţională, neobişnuit de flexibilă, în ciuda faptului că de la 7 ani are numai un grup de corzi vocale, în partea dreaptă, cele din stânga fiind atrofiate.

Nana Mouskouri

La apariţia primului disc cu cântece greceşti, cu 69 ani în urmă, Nana Mouskouri declara unui ziarist de la un mare cotidian din Atena: „Cântecele pe care le-am ales au o caracteristică comună, sunt poate ceea ce numim convenţional „cântece poetice”. Una dintre nevoile lăuntrice ale omului n-a fost oare din toate timpurile aceea de a exprima ceea ce resimte în adâncul inimii sale?”

Nana a primit Leul de argint, iar în 1962 a înregistrat în Statele Unite, sub coordonarea lui Quincy Jones, mai multe piese de mare succes. A participat la Eurovision în 1963, a apărut pe scena celebrei Săli Olympia din Paris şi a reprezentat Grecia la producția discului „AU Star Festival”, produs de UNESCO în sprijinul refugiaţilor. În 1970, organizatorii au anunțat prezența artistei la Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov, dar Nana a fost nevoită să-și anuleze participarea din motive medicale. Locul ei a fost ocupat de Richard Anthony, un cântăreț celebru în epocă.

Nana Mouskouri

În 1994, a fost numită ambasadoare a UNICEF, în postul pe care îl ocupase înainte regretata actriță Audrey Hepburn. “Am cântat totdeauna viața, spunea atunci, dar eu sunt un copil al războiului”.

Nana Mouskouri a acceptat numirea în amintirea copilăriei ei marcate de ororile celui de-al Doilea Război Mondial, apoi de războiul civil din Grecia, când și-a văzut vecinii cum se masacrau unii pe alții. Ea însăși mărturisea că a rămas stigmatizată pe vecie și că dorește să ajute copiii planetei să trăiască fericiți. Artista a cântat în acel an la Washington cu Harry Belafonte, el însuși ambasador al UNICEF pentru drepturile omului.

Artista s-a căsătorit la vârsta de 25 de ani cu compozitorul și chitaristul Georges Petsilas, care cânta în formaţia ei instrumentală, „Les Atheniens”. Cuplul are doi copii, Nicolas și Hélène, dar s-a despărțit în 1973. Nu după mult timp, Nana a început o relație cu producătorul ei, André Chapelle, dar nu s-a căsătorit la acel moment, pentru că „nu a vrut să aducă un alt tată în familie”. Cei doi au întemeiat o familie în ianuarie 2003 și s-au stabilit în Elveția.

Recent artista și-a anunțat retragerea din activitatea artistică într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând: „Voi mai susţine câteva spectacole, apoi asta va fi tot. Cred că am făcut destul. Nu mă pot preface că sunt o femeie tânără. Nu vreau să fac rău oamenilor. N-am dreptul să urc pe scenă şi să cânt prost, chiar dacă publicul mă aplaudă pentru asta”.

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu