Într-o noapte din 1946, mai mulți hoți au pătruns în sediul companiei aeriene LARES de pe Bulevardul Magheru și au încercat să transporte un seif uriaș, plin cu bani, într-un camion parcat în stradă. Au aprins luminile, au făcut zgomot și au lucrat sub ochii gardienilor aflați la numai câțiva metri. Când și-au dat seama că nu pot ridica singuri casa de bani, le-au cerut ajutorul oamenilor legii. Iar aceștia au pus mâna și au împins, fără să bănuiască nicio clipă că participau la o spargere. Cazul avea să fie elucidat de un tânăr polițist care visa încă din adolescență să devină detectiv: Dumitru Ceacanica, unul dintre cei mai cunoscuți criminaliști români ai secolului XX.
Povestea lui, relatată într-un amplu foileton publicat în revista Flacăra în anii ’70, pare desprinsă dintr-un roman polițist. Personajele, străzile și întâmplările aparțineau Bucureștiului de după război, un oraș în care hoții de buzunare, escrocii și tâlharii le dădeau serios de lucru anchetatorilor.
Dumitru Ceacanica s-a născut pe 27 octombrie 1918, la Cernavodă. Avea numai 13 ani când și-a pierdut tatăl și, fiind cel mai mare dintre frați, a trebuit să ajute la întreținerea familiei. În vacanțele de vară, începând din clasa a treia de liceu, a lucrat ca muncitor necalificat.
Își dorea însă o cu totul altă profesie. „Așa cum alți tineri doresc să ajungă aviatori, marinari, exploratori, eu visam să devin detectiv, criminalist”, avea să mărturisească după aproape trei decenii.
În primăvara anului 1945, după încheierea serviciului militar, a intrat în Prefectura Poliției Capitalei, ca ajutor de comisar la Secția I, aflată în centrul orașului. Avea 26 de ani și foarte puțină experiență, dar era motivat de o curiozitate neobișnuită pentru tot ceea ce ținea de comportamentul infractorilor. A început să studieze criminalistica, psihologia judiciară și medicina legală, convins că rezolvarea unui caz nu depinde numai de probele materiale, ci și de capacitatea anchetatorului de a înțelege oamenii.
Prima lecție importantă a primit-o însă de la doi studenți flămânzi. În 1946, un general în rezervă s-a prezentat la poliție cu doi tineri pe care îi surprinsese furând alimente din locuința sa. Unul dintre ei era student la Drept și locuia cu chirie în casa generalului. Nu mai avea bani nici pentru chirie, nici pentru mâncare.
Într-o seară, în timp ce învăța împreună cu un coleg pentru examene, a observat o bucată de slănină pe verandă. Foamea i-a împins pe cei doi să taie din ea, apoi au încercat să mascheze furtul făcând mici găuri cu o forfecuță, pentru ca proprietarul să creadă că slănina fusese ciugulită de păsări. Generalul, care suferea de insomnie, i-a surprins și i-a dus la comisariat.
Ceacanica era ofițer de serviciu și tocmai în acea noapte urma să fie evaluat pentru a se stabili dacă avea calitățile necesare unei cariere în poliție. Tânărul comisar a hotărât să-i pună în libertate și le-a permis să mănânce bucata de slănină adusă drept corp delict. A doua zi, a fost sancționat pentru favorizarea infractorilor.
Peste aproximativ 15 ani, aflat într-un oraș din nordul țării, Ceacanica a fost abordat de un necunoscut care l-a îmbrățișat și i-a amintit întâmplarea. Era unul dintre cei doi studenți. „Sunt judecător”, i-a spus acesta, povestindu-i că, la rândul său, achitase un tânăr într-un proces în care considera că fapta nu prezenta pericol social.
Pentru Ceacanica, întâlnirea a rămas una dintre cele mai emoționante amintiri ale începuturilor sale. Nu toate cazurile lui au fost însă atât de simple.
Într-una dintre primele anchete de omor la care a participat, în 1945, victima era soția unui medic bucureștean, găsită sugrumată în locuință. Cercetările păreau blocate, iar zvonurile din presă îl indicau pe doctor drept posibil autor, pe fondul unei presupuse relații cu o tânără servitoare. Un student i-a atras atenția lui Ceacanica asupra comportamentului suspect al portarului unui cămin studențesc, fratele amantei. Pornind de la acel detaliu, anchetatorul a început verificările. Potrivit propriei relatări, portarul a mărturisit că o ucisese pe soție, pentru a-i deschide surorii sale perspectiva unei căsătorii cu doctorul. Medicul și cei doi frați au fost trimiși în judecată.
Ancheta care avea să-i rămână întipărită în memorie legendarului colonel a început într-o dimineață de iarnă, când polițiștii au descoperit că din sediul companiei aeriene LARES, aflat pe Bulevardul Magheru, dispăruse o casă de bani în care se găseau zeci de milioane de lei. Seiful fusese scos din clădire și încărcat într-un camion, deși în apropiere se afla un post permanent de pază. Presa a criticat dur poliția, iar gardienii au susținut că infractorii acționaseră în intervalele în care ei patrulau pe bulevard. La scurt timp, casa de bani a fost descoperită pe malul lacului Floreasca, spartă cu târnăcopul și abandonată.
Anchetatorii au început să verifice infractorii cunoscuți pentru spargeri îndrăznețe și persoanele care aveau acces la autocamioane. Suspiciunile s-au îndreptat spre un fost campion de ciclism, I.T., și spre cumnații săi. Unul dintre aceștia deținea chiar un camion. Grupul a fost identificat și o parte importantă din bani a fost recuperată. Totuși, Ceacanica nu era mulțumit. Hoții fuseseră prinși, dar nimeni nu explicase cum putuseră acționa sub ochii gardienilor. A decis să-i interogheze din nou și a aflat adevărul uluitor.
În noaptea spargerii, infractorii nu încercaseră să se ascundă. Dimpotrivă, aprinseseră luminile și se prefăcuseră că efectuează o mutare. Șeful grupului, îmbrăcat elegant și purtând o servietă, jucase rolul directorului companiei. Pentru că oamenii săi nu au reușit să urce seiful în camion, falsul director le-a cerut ajutorul celor doi gardieni, iar aceștia au acceptat. Abia a doua zi, după ce furtul a fost descoperit, au înțeles că fuseseră păcăliți. De teamă să nu fie sancționați, au ascuns întâmplarea. Era o lecție de psihologie pe care Ceacanica nu avea s-o uite: uneori, cea mai bună deghizare a unui infractor este comportamentul perfect firesc.
După aproximativ trei ani petrecuți în secțiile Capitalei, Dumitru Ceacanica a ajuns la conducerea Brigăzii volante, o formațiune specializată în combaterea furturilor din buzunare, a escrocheriilor și a altor infracțiuni frecvente în marile aglomerații, din cadrul nou înființate Miliții Populare. Postul era considerat deosebit de vulnerabil la corupție. Potrivit amintirilor lui, mai mulți dintre predecesorii săi ajunseseră ei înșiși în arest, iar Ceacanica și-a propus să schimbe această situație.
Una dintre operațiunile spectaculoase ale brigăzii s-a desfășurat în Gara de Nord. Milițienii aflaseră că aproximativ 25 de hoți de buzunare urmau să se întoarcă în București cu același tren, după o serie de furturi comise în stațiunile de pe litoral. La sosirea garniturii, circa 40 de agenți îi așteptau pe peron, repartizați de-a lungul vagoanelor și la ieșire. Hoții au fost surprinși înainte să se poată împrăștia. Unul dintre ei avea să povestească ulterior că, văzând atâția milițieni aliniați, sperase pentru o clipă că în tren se afla vreo delegație străină, întâmpinată oficial. Un complice i-a spulberat însă speranța: delegațiile străine nu erau primite de Brigada volantă.
În urma perchezițiilor, milițienii au descoperit două valize pline cu bani și obiecte furate. Problema era că, deși îi cunoșteau pe hoți, nu știau cine erau proprietarii bunurilor.
Și mai surprinzătoare a fost povestea unui infractor care furase valiza altui hoț, acesta din urmă însușindu-și-o de la un cetățean străin. Hoțul păgubit reclamase furtul la Miliție și se declarase profund indignat că oamenii legii nu reușiseră să-i recupereze bunurile.
Un alt caz a dezvăluit o formă mult mai gravă de corupție. Totul a început cu o femeie căreia i se furase ceva din poșetă. Victima a identificat fără ezitare autorul într-un album cu fotografii ale recidiviștilor. Verificând situația, milițienii au descoperit ceva imposibil: omul figura încarcerat la penitenciarul Plătărești. Ceacanica a presupus inițial că femeia se înșelase, numai că, după câteva zile, agenții l-au găsit pe acel individ circulând liber prin București, cu un bidon de petrol. Avea asupra lui un bilet de voie semnat chiar de directorul penitenciarului.
În timpul cercetărilor, deținutul a declarat că fusese lăsat să plece pentru cinci zile, timp în care trebuia să procure bani și petrol. A relatat și despre alte învoiri acordate unor deținuți care puteau comite furturi în oraș, în timp ce în evidențele oficiale figurau după gratii.
Ceacanica a organizat o operațiune de amploare la Plătărești. În timpul nopții, echipele sale au înlocuit personalul de pază și au reținut angajații suspectați de complicitate. La domiciliul directorului penitenciarului au fost găsite ceasuri, stilouri, bijuterii și sume de bani a căror proveniență nu putea fi justificată. Ancheta s-a încheiat cu trimiterea în judecată a celor considerați vinovați.
În ianuarie 1951, Ceacanica a fost avansat la gradul de căpitan și promovat în funcția de director adjunct al Miliției judiciare. Aici avea să se confrunte cu infracțiuni îndrăznețe, inclusiv jafuri armate comise în plină zi. Într-o dimineață, pe strada Delea Veche, cinci indivizi au atacat un casier care transporta bani spre Administrația financiară și pe gardianul care îl însoțea. I-au lovit cu tocurile pistoalelor, au smuls servieta cu bani și au fugit cu un automobil.
Deși atacul se desfășurase în fața mai multor martori, declarațiile acestora s-au dovedit contradictorii. Unii nu reținuseră nici măcar culoarea mașinii.
Ceacanica a înțeles că oamenii fuseseră atât de concentrați asupra violenței evenimentului, încât nu observaseră detaliile care i-ar fi putut ajuta pe anchetatori. După șase luni, un alt jaf a fost comis la un magazin alimentar din apropiere de Piața Națiunii. De data aceasta, martorii au reușit să descrie mai bine atacatorii și automobilul folosit. În mai puțin de zece ore, doi dintre suspecți au fost identificați și capturați, unul într-o stație de tramvai, celălalt la intrarea într-un cinematograf. Cercetările au condus și la ceilalți complici. Anchetatorii au stabilit că același grup participase și la furtul din Delea Veche.
Poate cea mai neobișnuită dintre metodele lui Ceacanica era însă aceea de a păstra o relație corectă chiar și cu infractorii pe care îi anchetase. Într-o împrejurare, unui diplomat străin i-au fost furate în Gara de Nord portofelul, pașaportul și documente importante. Diplomatul urma să părăsească România în numai două zile, iar Miliția trebuia să acționeze rapid. Colonelul a mers la penitenciarul Văcărești și a cerut să vorbească cu un deținut pe care îl anchetase în trecut. Acesta i-a solicitat să-i trimită soția la vorbitor. După întâlnirea celor doi, un zvon s-a răspândit, pe căi necunoscute, în lumea interlopă bucureșteană. A doua zi, a primit un telefon anonim: documentele diplomatului se aflau în cutia de scrisori de la domiciliul său.
O altă întâmplare pe care a povestit-o în memorii se referea la fratele său vitreg, Victor Ceacanica (Victor Mono Ceacanica, decedat în ianuarie 1969), un clovn cunoscut și îndrăgit de publicul bucureștean. Într-o noapte de iarnă, în jurul anului 1950, bătrânul artist a suferit un atac de inimă și s-a prăbușit pe Calea Rahovei. Doi bărbați l-au găsit și l-au transportat acasă. Un vecin i-a recunoscut: erau hoți de buzunare. Cei doi nu îi luaseră niciun ban, deși artistul avea asupra lui pensia. Ceacanica s-a întrebat dacă gestul fusese determinat de respectul față de el sau de recunoștința pentru clovnul care îi amuzase când erau copii.
În 1974, la momentul publicării faptelor relatate mai sus în revista Flacăra, Dumitru Ceacanica avea o experiență de trei decenii de activitate și participase la instrumentarea a circa 1.200 de cazuri, dintre care 54 considerate de o gravitate sau complexitate deosebită. Nu s-a limitat însă la anchetele de teren, ci a publicase lucrări de specialitate, a susținut prelegeri pentru pregătirea criminaliștilor și a participat la reuniuni internaționale de profil. În 1968, a făcut parte din delegația României la o conferință a Organizației Națiunilor Unite, desfășurată la Geneva, consacrată prevenirii criminalității și tratamentului delincvenților.
Dumitru Ceacanica s-a stins din viață pe 13 mai 1987, la vârsta de 69 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar.
Surse:
“Lupta cu necunoscutul”, Dumitru Ceacanica și Lionel Nițescu, Revista Flacăra, februarie – martie 1974
„Însemnările unui criminalist”, Dumitru Ceacanica, Editura Militară, 1980
Puteți citi și:
„Pistruiatul” lui Francisc Munteanu – influencerul anilor ’70
