Alexandra, regina neîncoronată a Iugoslaviei

Alexandra a Iugoslaviei s-a născut pe 25 martie 1921 la Atena și a fost fiica tânărului rege Alexandru, care a murit de sepsis în urma unei mușcături de maimuță, cu cinci luni înainte de nașterea fetiței. Dispariția neașteptată a suveranului a provocat o gravă criză politică în Grecia, într-un moment în care opinia publică era deja împărțită de evenimentele din Primul Război Mondial și războiul greco-turc.

Mama copilei era Aspasia Manos, o tânără grecoaică de origine nobilă, dar căsătoria nu a fost bine văzută de familia regală, pentru că a fost înfăptuită fără permisiunea tatălui acestuia, astfel că mariajul a fost considerat nul, iar copilul postum a fost declarat nelegitim.

Ultimele luni de sarcină ale tinerei văduve au fost înconjurate de intrigi, dar nașterea unei fete a fost o mare ușurare pentru  dinastie, pentru că era astfel exclusă posibilitatea succesiunii la tron și, în aceste condiții, atât regele Constantin I, cât și regina-mamă Olga au fost de acord să fie nașii nou-născutei. Cu toate acestea, nici Alexandra, nici Aspasia nu au primit recunoaștere oficială pentru că, din punct de vedere juridic, nu aveau niciun drept în familia regală.

Lucrurile s-au schimbat din iulie 1922, când, la intervenția reginei Sofia, a fost adoptată o lege care a recunoscut retroactiv căsătoriile membrilor familiei regale, deși pe o bază non-dinastică. Datorită acestui subterfugiu, mica prințesă a obținut titlul de Alteță Regală și de Prințesă a Greciei și Danemarcei, iar recunoașterea, deși tardivă, i-a dat posibilitatea mai târziu să facă o căsătorie avantajoasă.

După o lovitură de stat în urma căreia regele Constantin I a abdicat din nou, de data aceasta în favoarea fiului George, în septembrie 1922, urmată de proclamărea celei de-a doua Republici Elene, familia regală a plecat din țară, dar Aspasiei și Alexandrei li s-a permis să rămână în Grecia.

În 1924, rămasă fără bani, văduva și-a luat fiica și au luat și ele calea exilului. Cele două prințese s-au refugiat la regina Sofia, care se stabilise la Villa Bobolina de lângă Florența, la scurt timp după moartea soțului ei, pe 11 ianuarie 1923. Regina, care era acum văduvă, o iubea mult pe micuța Alexandra și a fost încântată de venirea celor două, chiar dacă situația ei financiară era precară. Alături de bunica paternă, de mătușile ei, Elena a României, Irene și Caterina a Greciei, de verișori, Filip al Greciei (viitorul Duce de Edinburgh) și Mihai al României, care i-au fost prieteni de joacă în timpul vacanțelor, prințesa s-a bucurat de o copilărie fericită.

În 1927, Alexandra și mama ei s-au mutat la Ascot, în Anglia, locuind la Sir James Horlick, al 4-lea Baronet, și la familia sa, care le-au găzduit în castelul lor de lângă hipodrom. Ajunsă la vârsta de șapte ani, Alexandra a fost înscrisă la internatele din Westfield și Heathfield, dar, fiind separată de mama ei, a suferit mult, a încetat să mai mănânce și în cele din urmă s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Alarmată, Aspasia și-a mutat fiica în Elveția pentru tratament, iar mai târziu a fost educată într-o școală din Paris, timp în care au locuit la Hotelul Crillon.

În cele din urmă, cele două prințese s-au stabilit pe insula Giudecca din Veneția, unde Aspasia a cumpărat o mică proprietate din economiile sale și cu sprijinul financiar al lui Sir Horlick.

În 1935, cea de-a doua Republică Elenă a fost desființată, regele George al II-lea a ajuns pe tron în urma unui referendum, iar fetița a fost lăsată să se întoarcă în Grecia, țară pe care nu o mai văzuse din 1924. Deși a continuat să locuiască în Veneția cu mama ei, a fost invitată la toate marile ceremonii ale familiei regale. În 1936, a participat la ceremonia oficială care a marcat reînhumarea la  Tatoi a rămășițelor regelui Constantin I, reginei Sofia și reginei-mamă Olga, care muriseră în exil, în Italia. Doi ani mai târziu, în 1938, a fost invitată la nunta unchiului ei,  Diadochos Paul, cu Prințesa Frederica de Hanovra.

Devenită adolescentă, Alexandra a început să atragă privirile bărbaților. Prințesa de 15 ani a primit o primă cerere în căsătorie de la regele Zog  I al Albaniei, care dorea să-și găsească o soție din rândurile monarhiei europene pentru a-și consolida poziția. Diplomația greacă a respins această propunere, iar regele  Zog  I s-a căsătorit în cele din urmă cu contesa maghiară  Géraldine  Apponyi  de Nagy-Appony.

Izbucnirea războiului greco-italian pe 28 octombrie 1940 a forțat-o pe Alexandra și pe mama ei să părăsească brusc Veneția și cele două s-au stabilit la Atena. Dornice să-și servească țara în acest moment dificil, ambele au devenit asistente medicale, alături de celelalte mătuși și verișoare. La câteva zile după de Grecia a fost invadată de armata Germaniei naziste, în aprilie 1941, Alexandra și-a părăsit din nou țara.

În timp ce mai mulți membri ai familiei regale au locuit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Africa de Sud, Alexandra și mama ei au obținut permisiunea guvernului britanic de a se muta în Anglia.  În toamna anului 1941, cele două s-au stabilit în cartierul Mayfair din Londra și și-au reluat activitățile la Crucea Roșie. Mai bine văzute decât în țara lor, prințesele au fost invitatele obișnuite ale Ducesei de Kent (născută prințesa Marina a Greciei) și ale viitorului Duce de Edinburgh (născut prințul Filip al Greciei), despre care se zvonea că s-a logodit cu Alexandra.

Cu toate acestea, nu vărul ei, Filip, a fost cel cu care Alexandra s-a căsătorit în cele din urmă. În 1942, prințesa și-a întâlnit un văr de-al treilea,regele Petru al II-lea al Iugoslaviei, la o gală a ofițerilor de la Casa Grosvenor. Suveranul în vârstă de 19 ani trăia în exil la Londra de la invazia țării sale de către puterile Axei, din 6 aprilie 1941. Foarte repede cei doi tineri s-au îndrăgostit și au început să se gândească la căsătorie, dar s-au lovit de opoziția puternică a reginei Maria a Iugoslaviei (principesa Mignon a României), mama lui Petru al II-lea, și a guvernului iugoslav în exil, care au considerat indecent să sărbătorească o nuntă în timp ce țara era dezmembrată și ocupată. Proiectul conjugal a fost amânat, dar tinerii au continuat să se întâlnească timp de doi ani la reședința Ducesei de Kent.

Cuplul s-a căsătorit în cele din urmă pe 20 martie 1944. Ceremonia, la care mama regelui a refuzat să participe, a avut loc la ambasada iugoslavă din Londra. Marcată de restricții din cauza războiului, Alexandra a purtat o rochie de mireasă care i-a fost împrumutată de Lady Mary Lygon, soția prințului Vsevolod  Ivanovici al Rusiei. Printre invitații la ceremonie s-au numărat patru monarhi: George al VI-lea al Regatului Unit, George al II-lea al Greciei, Haakon al VII-lea al Norvegiei și regina Wilhelmina a Țărilor de Jos și alți câțiva membri ai monarhiei europene, inclusiv cei doi frați ai mirelui, prințul Tomislav și prințul Andrew, mama miresei, Aspasia Manos, prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld, regina-mamă Elisabeta, prințul Henry, Duce de Gloucester și prințesa Marina, Ducesa de Kent.

Devenită acum regină în exil, Alexandra nu a avut legături cu noua ei țară, care se afla sub ocupație nazistă. În octombrie 1944, Churchill și Stalin au încheiat un acord pentru împărțirea Iugoslaviei în două zone de ocupație, dar după eliberarea Belgradului de către Armata Roșie și partizani, a devenit clar că forțele comuniste dominau scena politică. În acest context tulbure, Alexandra a dat naștere unui fiu pe care l-a numit Alexandru, după numele celor doi bunici ai lui, Alexandru al Iugoslaviei și Alexandru al Greciei. Nașterea bebelușului a avut loc în Suita 212 a Hotelului Claridge din Brook Street pe 17 iulie 1945 și, pentru a permite copilului să se nască pe pământ iugoslav, premierul britanic Winston Churchill i-a cerut regelui George al VI-lea să emită un decret prin care să transforme, pentru o zi, apartamentul respectiv în teritoriu iugoslav. Prințul moștenitor nou-născut a fost botezat de patriarhul sârb Gavrilo al V-lea la Westminster Abbey, iar regele George al VI-lea și fiica sa cea mare, viitoarea regină Elisabeta a II-a, i-au fost nași.

Festivitățile care au marcat nașterea prințului moștenitor au fost însă de scurtă durată. Pe 29 noiembrie 1945, Adunarea Constituantă de la Belgrad a votat abolirea monarhiei și a proclamat Republica Socialistă Federală Iugoslavia. Rămași fără venituri și fără nicio perspectivă de a se întoarce în țară, Petru al II-lea și Alexandra au decis să părăsească Hotelul Claridge și s-au mutat într-un conac din cartierul Runnymede. Abandonați de guvernul britanic, s-au stabilit apoi pentru o vreme în Franța, la Paris, în Monaco, la Monte Carlo, apoi în Elveția, la St. Moritz. Din ce în ce mai săraci, au fost nevoiți să părăsească Europa, iar în 1949 s-au stabilit la New York, unde fostul rege spera să finalizeze un proiect financiar. Aici au fost nevoiți să vândă lănțișorul de smaralde al Alexandrei și alte piese din bijuteriile ei pentru a-și plăti datoriile acumulate.

În Statele Unite, Petru al II-lea a început să se îndepărteze de familie. După ce a făcut câteva investiții financiare proaste, a pierdut puținii bani care îi mai rămăseseră și, incapabil să se adapteze la viața unui cetățean normal, a apelat la alcool și la aventuri cu diverse femei. În același timp, dragostea Alexandrei pentru soțul ei se transformase în obsesie, a devenit anorexică, instabilă emoțional și, în timpul unei vizite la mama ei, la Veneția, a avut o primă tentativă de sinucidere.

Relațiile cuplului au mers din rău în mai rău. Alexandra s-a folosit de fiul lor pentru a pune presiune pe Petru, iar copilul a fost martor la scene foarte violente între părinți. Datorită intervenției bunicii materne, prințul moștenitor Alexandru, în vârstă de 4 ani, a fost trimis în Italia și astfel a fost crescut într-o atmosferă mult mai stabilă și iubitoare.

Anul 1952 a fost marcat de noi probleme financiare din cauza investițiilor proaste ale lui Petru al II-lea, Alexandra a suferit un avort spontan, apoi cuplul s-a întors în Franța, dar situația nu li s-a îmbunătățit. În 1953, tânăra a mai avut o tentativă de sinucidere la Paris, dar a supraviețuit datorită unui telefon pe care l-a primit de la mătușa ei, regina Frederica a Greciei. Obosit de instabilitatea mentală a soției, Petru al II-lea a vrut să intenteze divorț, dar, la rugămintea micului său fiu și a unchilor Alexandrei, a renunțat.

Cei doi s-au împăcat și pentru o vreme au trăit o a doua lună de miere. Cu toate acestea, nevoia de bani a continuat să fie acută. Alexandra a fost convinsă de un editor britanic să-și scrie autobiografia, care s-a vândut relativ bine și le-a asigurat o sursă de venit timp de câteva luni, iar în 1959 a scris o a doua carte, de data aceasta despre vărul ei, Ducele de Edinburgh. Deși nu a dezvăluit nimic compromițător despre Filip, cartea a determinat familia regală britanică să se distanțeze de ea.

După un timp cuplul s-a mutat la Cannes, iar Petru al II-lea a avut un birou la Monte Carlo. Considerându-se încă rege al Iugoslaviei, fostul suveran a continuat să acorde titluri și decorații și a menținut chiar o ambasadă la Madrid. Relațiile din familie s-au înrăutățit însă și mai tare și în cele din urmă el s-a întors în Statele Unite, în timp ce Alexandra s-a mutat cu mama ei.

În septembrie 1963, a mai avut o tentativă de sinucidere la Veneția. Salvată la limită de fiul ei, a petrecut o lungă perioadă de convalescență sub îngrijirea cumnatei, Prințesa Margarita de Baden (soția fratelui lui Petru al II-lea, Tomislav al Iugoslaviei).

Petru al II-lea a murit pe 3 noiembrie 1970 la Denver, Statele Unite, în timpul unei intervenții nereușite de transplant hepatic. Rămășițele lui au fost înmormântate în cimitirul Mănăstirii Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, pentru că familia nu a avut bani pentru repatriere, devenind astfel singurul monarh european care a fost îngropat temporar în America. Încă instabilă emoțional și săracă, Alexandra nu a participat la ceremonie.

Doi ani mai târziu, pe 1 iulie 1972, prințul moștenitor Alexandru al Iugoslaviei, s-a căsătorit la Sevilla cu Maria da Glória de Orléans-Braganza, verișoara primară a regelui Juan Carlos I al Spaniei. Prea fragilă din punct de vedere psihic, Alexandra nu a participat nici la nunta fiului ei, fiind înlocuită de verișoara tatălui ei, prințesa Olga a Greciei (soția prințului-regent Paul al Iugoslaviei), care l-a condus pe mire la altar.

O lună mai târziu, pe 7 august 1972, Aspasia Manos a murit. Rămasă singură, Alexandra a vândut casa din insula Giudecca din Veneția și s-a întors în Anglia. Avea să moară de cancer pe 30 ianuarie 1993, la vârsta de 71 de ani.

Înmormântarea prințesei nelegitime care a devenit regina neîncoronată a Iugoslaviei a avut loc la Londra, în prezența fiului ei, a celor trei nepoți și a mai multor membri ai familiei regale a Greciei, inclusiv a fostului rege Constantin al II-lea și a reginei Anne-Marie. Pe 26 mai 2013, rămășițele Alexandrei au fost transferate în Serbia pentru a fi reînhumate în Mausoleul Regal de la Oplenac, alături de cele ale soțului ei, regele Petru al II-lea, ale soacrei, regina Maria a Iugoslaviei, și ale cumnatului, prințul Andrew.