În ianuarie 1953, după ani întregi de epurări, procese-spectacol și execuții politice, Iosif Visarionivici Stalin avea nevoie de un nou dușman. Ținta, de data aceasta, nu erau generalii, nici poeții sau economiștii, ci medicii – oamenii care îi salvaseră viața de atâtea ori. Ceea ce istoria avea să numească Complotul doctorilor a fost una dintre cele mai sinistre farse judiciare ale secolului XX, o campanie de ură care a dezvăluit până unde putea merge frica într-un regim totalitar.
În ultimele luni de viață ale lui Stalin, atmosfera de la Kremlin devenise otrăvită de suspiciune. Liderul îmbătrânit, paranoic, vedea peste tot spioni și asasini. Se temea chiar și de cei care îi luau pulsul. După ce doi dintre cei mai importanți oficiali sovietici – Andrei Jdanov și Alexandr Șcerbakov – au murit subit, primul în 1948, la 52 de ani (în urma unui atac de cord), și al doilea în 1945, la 44 de ani (din cauza unei „paralizii a inimii, după o lungă și grea boală”, după cum consemnau ziarele epocii), Stalin ar fi spus sec: „Medicii i-au omorât”, convins că în spatele deceselor premature se ascundea o mână criminală dirijată din Occident.
În 1951, câțiva doctori de la Kremlin au început să fie anchetați. Erau oameni respectați, profesori universitari, specialiști care tratau elita politică sovietică. Sub presiunea anchetatorilor, au fost forțați să semneze mărturisiri care confirmau un așa zis complot „sionist și imperialist” pus la cale pentru a elimina conducerea Partidului Comunist.
Pe 13 ianuarie 1953, ziarul Pravda a publicat un text ce anunța poporului sovietic „descoperirea unei conspirații criminale în rândurile medicilor de la Kremlin” sub titlul: „Asasini în halate albe!”. Era începutul unei noi campanii de teroare, îmbrăcată în hainele antisemitismului de stat.
Presa comunistă de la București a preluat integral articolul propagandei staliniste despre ”medicii-sabotori”:
„Acestei bande de fiare cu chip de om i-au căzut victimă tovarăşii A. A. Jdanov şi A. S. Şcerbakov. Criminalii au recunoscut că, profitând de boala de care suferea tovarăşul Jdanov, ei au ascuns în mod intenţionat că suferea de infarct al miocardului, au prescris un regim contraindicat acestei boli grave şi astfel l-au ucis pe tovarăşul Jdanov. Administrând în mod greşit medicamente cu acţiune puternică şi prescriind un regim vătămător, medicii-asasini au scurtat viaţa tovarăşului Şcerbakov, i-au provocat moartea.
Criminalii se străduiau în primul rând să submineze sănătatea cadrelor militare conducătoare sovietice, să le scoată din activitate şi să slăbească astfel apărarea ţării. Arestarea criminalilor a dejucat planurile lor mişeleşti, i-a împiedicat să-şi atingă scopul lor monstruos.
Cui slujeau aceşti monştri? Cine dirija activitatea criminală, teroristă şi de sabotaj a acestor mârşavi trădători de patrie? Ce scop urmăreau ei prin asasinarea unor oameni de seamă ai Statului Sovietic?” (Scânteia, 14 ianuarie 1953)
Stalin a ordonat o anchetă generalizată. Medicii evrei din spitale au fost demiși, studenții evrei au fost exmatriculați, iar presa repeta zilnic lozinca: „Nu există dușmani mai perfizi decât aceia care ucid sub pretextul vindecării!”
Zvonurile vorbeau chiar despre o deportare în masă a evreilor sovietici în Siberia – lagărele erau pregătite, vagoanele, numerotate, doar ordinul lipsea.
Dar paranoia avea să se prăbușească odată cu cel care o generase.
La începutul lui martie 1953, Stalin s-a prăbușit în biroul său de la Kuntsevo, lovit de un atac cerebral. Nimeni nu a îndrăznit să-l trateze imediat. Teroarea “complotului doctorilor” funcționase perfect: niciun medic nu voia să fie acuzat că i-a „grăbit sfârșitul”.
Câteva zile mai târziu, pe 5 martie, liderul sovietic a murit. După moartea sa, dosarul așa numitei conspirații a doctorilor a fost închis în grabă. Noii conducători – Hrușciov, Beria și Malenkov – aveau nevoie de o imagine mai puțin însângerată.
Pe 3 aprilie, Ministerul de Interne a emis un comunicat sec: „Ancheta a stabilit că acuzațiile nu au avut temei. Cazul este închis.”
Cine au fost medicii considerați „dușmani ai poporului”
Yakov Gilyarievich Etinger a fost prima victimă a ceea ce va deveni celebrul „complot al doctorilor”. Conform arhivelor, în noiembrie 1950 a fost arestat sub acuzația că ar fi comis malpraxis intenționat în cazul lui Andrei Jdanov şi că ar fi făcut parte dintr-o rețea „sionistă” de sabotaj medical. Sub conducerea agentului MGB Mikhail Ryumin, Etinger a fost supus unor interogatorii intense, 37 de audieri doar în prima lună. Pe 2 martie 1951, a murit în detenție, înainte de a fi supus unui proces. Moartea lui, în condiții ambigue, a oferit securiștilor sovietici un pretext pentru a extinde campania împotriva medicilor evrei, transformând cazul într-un simbol al „trădării medicale” invocate de propaganda stalinistă.
Miron Vovsi
Profesor universitar, specialist în medicină internă, erou de război și membru al Academiei de Științe Medicale, a fost unul dintre cei mai respectați interniști ai Uniunii Sovietice. Ca șef al Secției de terapie internă a Spitalului Militar Central, Vovsi a tratat zeci de generali sovietici răniți pe front și a devenit medicul personal al mareșalului Georgi Jukov, care căzuse în dizgrația lui Stalin, acesta fiind probabil motivul pentru care a fost arestat și acuzat de „legături sioniste” (în plus, era văr cu actorul Solomon Mikhoels, liderul Comitetului Evreiesc Antifascist, care a fost asasinat în 1948 de KGB)
Arestat și torturat brutal de MGB (predecesorul KGB), Vovsi a refuzat inițial să semneze declarațiile de vinovăție, dar a cedat în cele din urmă după luni de detenție și presiuni psihice insuportabile. Moartea lui Stalin, în martie 1953, i-a salvat viața, pentru că ancheta a fost oprită, iar el a fost eliberat și complet reabilitat. În anii următori a revenit la catedră, dar nu și-a mai recăpătat niciodată poziția de prestigiu de odinioară.
Profesorul Piotr Ivanovici Egorov, medicul-șef al Kremlinului
Egorov a fost unul dintre cei mai importanți medici ai elitei sovietice de la sfârșitul anilor ’40, un clinician respectat și șef al LECHSANUPR, Direcția specială responsabilă cu îngrijirea sănătății liderilor de partid și de stat ai Uniunii Sovietice. Format în școlile medicale din Petrograd, s-a specializat în terapie internă și fiziologie aplicată, domenii în care a introdus metode moderne de diagnostic și tratament, fiind considerat unul dintre pionierii medicinei aviatice sovietice.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, experiența și loialitatea față de regim i-au adus o poziție de mare încredere: coordonarea serviciilor medicale destinate membrilor Comitetului Central și ai Biroului Politic. În această calitate, Egorov a devenit, practic, medicul-șef al Kremlinului.
În august 1948, la moartea subită a lui Andrei Alexandrovici Jdanov, secretarul Comitetului Central și unul dintre cei mai influenți colaboratori ai lui Stalin, Agenția TASS a publicat ultimul buletin medical al defunctului, semnat personal de Egorov, în calitate de director al serviciului medical al Kremlinului. Documentul, datat 31 august 1948, explica decesul prin „paralizie a inimii însoțită de emfizem acut”, pe fondul unei boli cardiovasculare cronice, o formulare standard, menită să evite suspiciunile într-un moment în care sănătatea liderilor politici devenise un subiect de securitate națională.
Textul, reprodus inclusiv în presa românească prin agenția Rador, poartă semnăturile profesorului Egorov, profesorului Vinogradov, profesorului Vasilenko, doctorilor Fedorov și Mayorov, toți membri ai elitei medicale sovietice. Trei dintre aceștia aveau să fie, peste doar câțiva ani, arestați în „Complotul doctorilor”.
După moartea lui Stalin, în martie 1953, Egorov a fost reabilitat și a revenit la activitatea universitară, fiind ales membru corespondent al Academiei de Științe Medicale a URSS. A publicat lucrări de specialitate despre medicina aeronautică, fiziologia respirației și adaptarea organismului la stres, și a format generații de medici militari. S-a stins din viață la Moscova, în 1967, la vârsta de 68 de ani, fără să fi vorbit vreodată public despre rolul său în acel episod controversat.
Vladimir Vinogradov
A fost unul dintre cei mai reputați cardiologi sovietici, responsabil de tratamentul lui Andrei Jdanov, semnatar, și el, al ultimului buletin medical al liderului sovietic.
Michail Kogan
A fost medic la Kremlin, unul dintre veteranii Revoluției bolșevice, dar, la data la care a început isteria lui Stalin, era deja decedat de doi ani. Numele lui a fost totuși inclus în prima listă publicată de Pravda pentru simplul motiv că era evreu. Fratele lui, Boris Kogan, de asemenea medic, a fost arestat și anchetat.
Leonid H. Kechker
A fost medic internist și cardiolog militar. Absolvent al Facultății de Medicină a Universității din Moscova, a devenit rectorul primului institut medical din Leningrad. În ianuarie 1953, numele lui a apărut pe lista oficială din Pravda a medicilor acuzați în „Complotul doctorilor” (menționat ca „L. H. Kechker, terapeut, profesor). A fost arestat și, după moartea lui Stalin, când dosarul a fost clasat, a redevenit liber. Ulterior, a ocupat poziția de șef de secție la Spitalul Clinic nr. 3 al Ministerului Căilor Ferate și a publicat câteva lucrări de referință în cardiologie.
După prăbușirea regimului sovietic, documentele anchetei din ianuarie 1953 au fost desecretizate. Mărturisirile medicilor, dictate sub tortură, arată absurdul total al sistemului: cei care vindecau au fost acuzați că ucid, iar paranoia unui singur om fusese suficientă pentru a duce o țară întreagă în pragul isteriei.
„Complotul doctorilor” rămâne, până astăzi, un avertisment despre felul în care frica și puterea absolută pot transforma știința în armă politică, iar adevărul – într-un act de curaj.
