Născut la Suceava, pe 31 decembrie 1596, Petru Movilă a fost al treilea fiu al lui Simion Movilă, pe atunci hatman și pârcălab al orașului, în vremea domniei fratelui mai mare al acestuia, Ieremia Vodă (1595–1606). Simion avea să devină, la rândul său, domn al Țării Românești (1600–1601, 1601–1602) și al Moldovei (1606–1607).
Cu profesori aduși de la Liov, unde Movileștii patronau un important centru cultural-religios ortodox, „Frăția”, Petru Movilă și-a început învățătura în Moldova, dar și-a continuat-o în Polonia, țară în care a fost nevoit să se refugieze cu mama și frații săi după moartea tatălui și unde avea să rămână până la sfârșitul vieții.
Ajuns la vârsta maturității, a deprins „ucenicia armelor” luptând în Războiul turco-polon din 1621, purtat pe teritoriul Moldovei. În timpul campaniei, a intervenit pe lângă comandanții poloni pentru a opri jaful obișnuit al soldaților în satele răzeșilor. Era considerat „un tânăr cu suflet ales și demn de virtuțile strămoșilor săi”, astfel încât, în 1622, regele Poloniei l-a recomandat marelui vizir pentru domnia Moldovei.
Mai târziu, când pe tron a urcat ruda sa, Miron Barnovschi (1626–1629), Petru a renunțat la pretențiile domnești și s-a orientat către studiile teologice. În 1627, a devenit egumen al marelui așezământ monastic kievean Lavra Pecerska, iar în 1633, a fost ales mitropolit al Kievului (oraș aflat atunci în Regatul Polon). Aici a întemeiat un colegiu umanist, viitoarea Academie kievo-movileană, conceput ca un puternic centru de cultură, cu școli și tipografii răspândite în multe ținuturi ortodoxe.
Influența acestei mari opere culturale s-a resimțit mai ales în spațiul românesc. Cu sprijinul lui Petru Movilă, Matei Basarab a înființat tipografia de la Câmpulung (1634), iar Vasile Lupu a creat colegiul de la Trei Ierarhi după modelul Academiei Movilene, cu profesori aduși de acolo și o tipografie trimisă tot de Movilă, unde a fost tipărită, în 1643, celebra Carte românească de învățătură a lui Varlaam, „adresată cătră toată semenția românească” și prezentată ca „un dar limbii românești”.
În 1631, adresându-i fratelui său, Moise Movilă, ajuns domn al Moldovei, o serie de „învățături”, Petru strecura îndemnul direct și ferm: „Pentru libertatea patriei și a supușilor tăi să lupți bărbătește!”
Movilă s-a socotit permanent fiu al pământului românesc și a rămas fidel originii sale. În 1644, a sprijinit împăcarea lui Matei Basarab cu Vasile Lupu, în vederea unei mari coaliții antiotomane alături de regele Poloniei și de principele Transilvaniei. Tot el a intermediat și căsătoria domniței Maria, fiica lui Vasile Vodă, cu magnatul lituanian Janusz Radziwiłł. Cu acel prilej, în 1645, Petru Movilă a revenit în Moldova după 38 de ani, oficiind căsătoria și rostind, la Biserica Sfinților Trei Ierarhi, un amplu discurs în limbile română și polonă.
Un an mai târziu, pe 22 decembrie 1646, s-a stins din viață și a fost înmormântat la Kiev, la Lavra Pecerska.
Un secol și jumătate mai târziu, în 1883, ierarhul Ghenadie Enăceanu, primul autor român care s-a ocupat de viața și activitatea cărturarului, semnala existența unui „manuscript autograf al lui P. Movilă, care cuprinde un material însemnat, relativ la istoria țării noastre din sec. al XVII-lea”.
Potrivit istoricului P. P. Panaitescu, mitropolitul Kievului pregătea o lucrare „despre minunile sfinților din Biserica Răsăritului”, în paginile respective fiind consemnate întâmplări auzite în Moldova sau relatate de martori. Spre deosebire de memorialistica lui Mihai Viteazul, centrată pe fapte de arme, sau de cronicile care urmăreau evoluțiile politice, notele lui Movilă au introdus elementele acelei la petite histoire ce construia viața zilnică: întâmplări mărunte, ignorate de cronicari, utile pentru reconstituirea epocii. Totodată, ele includeau și informații importante pentru istoria culturii românești.
O astfel de însemnare evocă o mare procesiune la Suceava, de Sfântul Ioan cel Nou: „Aceasta este scrisă și în cărțile mitropoliei Sucevei”, nota autorul, sugerând existența unei cronici mitropolitane. O altă relatare se referă la zidirea mitropoliei românești de la Alba Iulia de către Mihai Viteazul: „Aceasta, menționa Petru Movilă, s-a scris citind-o în cronica muntenească și auzind-o de la mulți martori oculari, demni de credință și mai ales de la domnul vistiernic ce era atunci, iar acum mare logofăt al Țării Ungrovlahiei, și de la Dragomir, marele pitar al aceleiași țări.” Aceasta ar putea fi cea mai veche mențiune despre existența unei „cronici muntenești”, posibil cronica lui Teodosie Rudeanu.
Într-un alt paragraf, Movilă evoca întâlnirea sa cu viitorul mitropolit Varlaam, pe atunci doar ieromonah, „trimis la mine de către Miron Barnovschi voievod, ca să mă vadă”. Varlaam pleca la Moscova, trimis de Barnovschi și de Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei, pentru a aduce icoane, iar la Kiev a solicitat sfatul egumenului Movilă și i-a oferit un manuscris, din care avea să se tipărească, în 1630, un Octoih. Tot atunci pare să fi transmis și dorința lui Barnovschi de a se înființa o tipografie în Moldova.
În 1633, când Petru Movilă a fost consacrat mitropolit al Kievului, soborul care i-a oficiat slujba era condus de Varlaam. Un deceniu mai târziu, aceiași oameni au colaborat la organizarea tipografiei de la Iași.
Aceste legături, scria P.P. Panaitescu, „îl făceau nedespărțit cu sufletul de Moldova în care se născuse”, completând: „ele au fost temelia sufletească a energiei sale”.
