Teodora, sfânta din Carpați

Teodora

Teodora s-a născut în anul 1650 în satul Vânători din Neamț, în timpul domniei lui Vasile Lupu și a mitropolitului cărturar Varlaam Moțoc, fiind fiica armașului cetății Neamț, Ștefan Joldea, un boier cu rang de comis.

Fata a fost căsătorită împotriva voinței ei cu un tânăr evlavios din Ismail, localitate aflată în regiunea Odesa, dar, neavând copii, cei doi soți hotărăsc să se călugărească. Bărbatul s-a retras la Mănăstirea Poiana Mărului, iar Teodora, ajunsă la vârsta de aproape 30 de ani, la Schitul Vărzărești, aflat în Vrancea.

După un timp Teodora s-a refugiat, din cauza frecventelor năvăliri otomane, la Schitul rupestru Fundătura din Munții Buzăului, unde a stat aproape zece ani. De aici s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamț, dar a fost îndrumată să meargă la schitul Sihăstria, care era înființat în 1655 și, cu îndrumarea starețului, a urcat munții pentru a sihăstri în pustia Sihlei, aflată într-o zonă stâncoasă din Munții Stânișoarei, pe drumul forestier care leagă satul Agapia de mănăstirile Sihăstria si Secu. Calistrat Hogaș scria în volumul “Pe drumuri de munte” că inițial Teodora a locuit într-o chilie aflată sub stâncile Sihlei, cedată de un sihastru bătrân, iar legendele locale spun că, în timpul altor năvăliri otomane, câteva călugărițe au ajuns la chilia cuvioasei Teodora, iar aceasta le-a cedat locul și s-a mutat într-o peșteră, unde era și mai greu de ajuns, și unde ar fi trăit pentru tot restul vieții sale.

teodora
Teodora

Teodora a murit la vârsta de 50 de ani, în anul 1700, și după moartea sa, trupul celei supranumite “Floare duhovnicească a Moldovei” a rămas pentru un timp în pesteră, dar vestea morții ei ar fi ajuns și la fostul ei soț, călugărit sub numele de Elefterie sau Eleodor, iar acesta a plecat de la Poiana Mărului și a decis să-și petreacă ultimii ani ail vieții la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al soției sale. Bărbatul a întemeiat schitul Sihla în amintirea ei în jurul anului 1725.

După anul 1830, când familia marelui logofăt Dimitrie Sturdza a refăcut Schitul Sihla, a așezat moaștele Teodorei într-o raclă frumoasă în biserica schitului, apoi, după ce a zidit o biserică nouă la moșia din satul Miclăușeni din Iași, a adus aici racla, alături de icoana Maicii Domnului dăruită de soborul Mănăstirii Neamț  și de o cruce din argint, lucrată în filigran, ce a fost dăruită lăcașului de cult de către vornicul Alecu Sturza-Miclăușanu și de soția sa, Ecaterina, în anul 1841.

În anul 1856, în timpul ocupației rusești a Țărilor Române, familia Sturdza a convenit cu starețul Lavrei Peșterilor din Kiev să cedeze sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești și astfel moaștele Teodorei au ajuns în Ucraina, în cel mai mare centru al creștinismului ortodox al Europei de Est, unde se află și astăzi, fiind așezate într-o raclă ce are o inscripție în limba română: Sfânta Teodora din Carpați.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a decis canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla pe 20 iunie 1992, ziua sa de prăznuire fiind 7 august.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu