Născut pe 22 februarie 1921 la Bobangui, în Oubangui-Chari (actuala Republică Centrafricană), Jean-Bédel Bokassa a crescut sub semnul violenței coloniale: tatăl lui a murit în condiții neclare, în arest, iar mama s-a sinucis la scurt timp după aceea, orfanul fiind preluat de rude și educat de misionari, într-un mediu care i-a imprimat disciplina, dar și resentimentele față de autorități.
Cariera militară i-a deschis porțile unei vieți mai bune: s-a înrolat în armata colonială franceză în 1939, a luptat în cadrul Forțelor Franceze Libere, apoi în Indochina și Algeria, încheind cu gradul de căpitan, un palmares care îi va susține, mai târziu, pretențiile de lider providențial.
În 1966, sprijinit de câțiva ofițeri formați în armata franceză, Bokassa și-a înlăturat printr-o lovitură de stat vărul, pe președintele David Dacko, și s-a instalat la putere la Bangui. Regimul său a fost, chiar de la început, un amestec de populism autoritar și represiune sângeroasă.
Viața privată: poligamie, mulți urmași și numeroase scandaluri
Bokassa a întreținut deliberat o imagine de „patriarh” poligam: presa franceză a avansat în epocă cifre diferite – „aproape douăzeci de soții” și „circa cincizeci de copii”, recunoscuți oficial de diverse ramuri ale familiei. Dincolo de aritmetică, fotografiile și mărturiile publicate în acei ani conturează o familie ce avea multe privilegii, dar era marcată de rivalități aprige.
În Franța, cazul Bokassa a devenit un reflector pentru ambiguitățile politicii Parisului cu privire la Africa. Mai multe articole din Le Monde și Le Figaro și reportaje transmise de televiziune au documentat relația personală a excentricului împărat cu președintele Valery Giscard d’Estaing și, în contrapunct, decizia pusă la cale la Paris, în 1979, de a-l înlătura de la putere.
Relațiile „împăratului” cu dictarorul român
În contextul „turneelor” sale europene, Bokassa a fost primit de mai multe ori cu onoruri în România, în anii ’70, într-o perioadă în care regimul Ceaușescu căuta să-și intensifice relațiile în Africa. De asemenea, liderul comunist de la București a făcut o vizită în Africa Centrală, în martie 1972.
“Soții Ceaușescu erau atât de fascinați de diamante, încât au pus la cale o acțiune clasică de influență asupra lui Bokassa, bazată pe pasiunea acestuia pentru sexul slab”, nota Ion Mihai Pacepa, fostul șef al Securității, în volumul său, „Orizonturi roșii”:
“L-au invitat pe Bokassa într-o vizită oficială la București și au avut grijă ca acesta să-și petreacă în mod plăcut timpul în compania unei fete superbe, Gabriela, care a fost aleasă special în acest scop. Câteva săptămâni mai târziu, Gabriela a fost trimisă la Bangui, cu unul dintre avioanele personale ale lui Ceaușescu, la cererea lui Bokassa. Ea a fost însoțită de Vasile Pungan, consilierul principal al lui Ceaușescu. Gabriela, soția de origine română a lui Bokassa I, împăratul Africii Centrale, ajunsese cel mai îndrăgit exemplu al lui Ceaușescu, menit să ilustreze modul în care se poate infiltra în țara de țintă un agent, în chiar cele mai înalte cercuri.
Din cauza femeii, Bokassa a fost de acord ca, prin intermediul unei bănci elvețiene, România să beneficieze de zece procente din profitul pe care îl realizau minele de diamante. Astfel, România acționa pe niște teritorii care ofereau cel mai mare profit. Gabriela s-a dovedit mai mulți ani de-a rândul o agentă care a avut succes, până în momentul în care s-a speriat atât de tare de Bokassa, încât s-a refugiat din preajma acestuia la Paris. Geamantanele pline cu bijuterii pe care le-a luat cu sine o ajutau să înceapă în Franța o viață nouă, acoperită de vălul anonimatului.
Când, în Franța, începură să circule însă anumite zvonuri despre dispariția Gabrielei din Bangui, Ceaușescu dădu ordin Departamentului de Informații Externe să răspândească vestea precum că însuși împăratul o trimisese înapoi în România. Ceaușescu voia să curme pofta ziariștilor francezi de a scormoni pe urmele ei. Acțiunea aceasta de dezinformare se dovedi o reușită. În noiembrie 1977, într-un ziar francez apăru următoarea știre:
„Nevasta din România, pe care, odinioară, Bokassa I și-o luase de la baletul din București pentru a-i împodobi haremul, l-a înșelat pe excelența sa și, ce oroare!, cu ajutorul șoferului-paznic, l-a omorât pe grădinar. Prin contribuția Aeroflotului se află întemnițată de cealaltă parte a Cortinei de Fier.“
Aceste elemente fură preluate mai târziu și de alte ziare franceze, iar în acest fel ele au oferit un sprijin temporar pentru apărarea anonimatului din Franța al Gabrielei și pentru acoperirea activității ei de agent al D.I.E.”
Într-un interviu acordat în 2009 ziarului Cancan, Gabriela Drâmbă, soția româncă a lui Bokassa, a dezmințit ferm informațiile apărute în volumul lui Pacepa:
„N-am fost niciodată dansatoare. Nici nu știu să dansez. Eram traducător de limba franceză și engleză și nu eram membră de partid. După ce Bokassa vizitase România, am plecat acolo cu un ansamblu folcloric. Era nu știu ce sărbătoare la ei! Până când am ajuns în capitala Bangui nu-l văzusem. Acolo l-am întâlnit pentru prima oară pe fostul meu soț. Nu eram acolo ca damă de companie, ci, repet, ca traducător. Pentru Bokassa fuseseră trimise la”pachet” alte două fete, dansatoare: una Mariana și una Claudia! (…)
Am stat două săptămâni acolo. Bokassa ne-a prezentat mai multe locuri și simțeam că are ceva pentru mine. Când am revenit în țară, a început nebunia. Am înțeles că i-a trimis un fax lui Ceaușescu în care îi cerea voie să mă ia de nevastă! Nu vreau să spun mai multe, dar am fost marcată pentru tot restul vieții. Nu era alegerea mea, ci am fost forțată! M-a chemat la el și Ceaușescu. N-are rost să spun ce am discutat. Nu mi-am luat adio nici de la logodnicul meu, nici de la familie. Pe avion mă gândeam că n-am să mă mai întorc niciodată în țară! De trocul cu diamante nu știu nimic. Dacă s-a negociat ceva, a fost fără știința mea.
Am trăit acolo aproape trei ani. Nu l-am iubit niciodată pe Bokassa, dar nu puteam evada. Eram păzită peste tot zi și noapte, în casă erau trei bone și nici un bărbat nu avea voie, pentru că soțul meu era foarte gelos! Nu ieșeam din palat decât la întâlniri oficiale, la dineuri pentru opere de caritate sau în vizite de stat în străinătate. În fiecare caz, mergeam cu Rolls Royce sau Mercedes 600 cu câte 12 motocicliști ca antemergători. Eram păziți și eu, și soțul meu, extrem de drastic (…)
Îmi doream să mor. Atunci i-am spus că vreau să mă întorc în țară, la familia mea. De teama unui scandal diplomatic, el a acceptat cu greu să divorțăm. Urma să fie încoronat împărat și nu avea nevoie de scandal!”
De la președinte pe viață la „împărat”
În 1976, președintele pe viață a dizolvat guvernul, autointitulându-se împăratul Bokassa I. După ce a trecut la islamism, și-a schimbat numele în Salah Addin Ahmed, a modificat Constituția și a transformat Republica Centrafricană în Imperiul Centrafrican. Încoronarea fastuoasă din 4 decembrie 1977, inspirată din cea a lui Napoleon Bonaparte, a avut loc la Palatul Sporturilor din Bangui și a frapat prin opulența fără precedent. Costurile au fost uriașe pentru o țară extrem de săracă, dar absența șefilor de stat occidentali a accentuat nota de rezervă față de excentricitățle liderului african.
Tronul împăratului, în greutate de 2,8 tone, avea forma unui vultur uriaș, cu o înălțime de 3,10 m, în timp ce anvergura aripilor, placate cu aur, atingea 4,20 metri. În ziua încoronării, Bokassa a purtat o hlamidă lungă de 8 metri, ornată cu 783.000 de perle și 1.3000.000 de paiete de aur și cristal, cântărind 25 de kilograme. Piatra principală a coroanei, executată în Franța, era dintr-un diamant de 58 de carate; cea a coroanei împărătesei Catherine avea doar 38 carate, dar era de „o calitate deosebit de rară”, după expresia împăratului. Pentru banchetul de după ceremonie, au fost comandate în Franța 12 costume pentru împărat, câte șapte costume pentru fiecare copil al său și șase rochii pentru împărăteasă. Confecționarea lor a necesitat 16.000 de ore de lucru. Purtătorul de cuvânt al casei de modă „Michel Tellin” declara că a fost „cea mai importantă comandă de la încoronarea lui Napoleon”.
La alte case de modă de la Paris au fost realizate 4.500 de uniforme pentru garda imperială. Au mai fost cumpărate 200 de limuzine pentru delegațiile oficiale și 200 de motociclete BMW pentru escortă. Tot din Franța au fost trimise 40.000 de sticle de vin de Bourgogne, Bordeaux și Alsace, precum și 24.000 de sticle de șampanie, nota revista „Jeune Afrique”.
Cea mai influentă soție a liderului african a fost Catherine Martine Denguiadé, născută în 1949. Provenită dintr-o familie modestă, a fost remarcată de Bokassa pe când era elevă la liceu, devenind rapid favorita sa și, mai târziu, împărăteasă consort. În decembrie 1977, Catherine a fost încoronată alături de Bokassa, presa franceză relatând cu uimire despre bijuteriile ei, estimate la milioane de franci, și despre tronul de aur pe care s-a așezat în timpul ceremoniei.
„Afacerea elevilor” și ruptura cu Parisul
În primăvara–vara anului 1979, la Bangui au izbucnit proteste ale elevilor împotriva obligativității de a cumpăra uniforme scumpe, produse de o firmă controlată de una dintre soțiile împăratului. Reprimarea a fost sângeroasă; arestări în masă, detenții la închisoarea Ngaragba și morți confirmate ulterior de presă. Scandalul a accelerat răcirea relațiilor suveranului african cu Franța, deja pusă în dificultate de „afacerea diamantelor” (cadourile lui Bokassa către președintele Valéry Giscard d’Estaing), un subiect de presă care a marcat politica franceză de la începutul anilor ’80.
Conform relatărilor jurnalistice, în anul 1973 Bokassa i-ar fi oferit lui Valéry Giscard d’Estaing, pe atunci ministru de Finanțe al Franței, o „plaquette de diamants” de aproximativ 30 de carate, evaluată la acel moment la aproximativ un milion de franci francezi. Dezvăluirea a fost făcută de săptămânalul francez “Le Canard enchaîné” de-abia pe 10 octombrie 1979, când ziarul a publicat un facsimil al unei scrisori atribuite lui Bokassa, în care acesta recunoștea faptul că a făcut darul respectiv.
Reacția oficială de la Palatul Élysée a fost rezervată, iar acest lucru a alimentat suspiciunile. Ulterior jurnaliștii au sugerat că nu era vorba doar despre un „cadou diplomatic obişnuit”, ci despre un instrument de influență a relațiilor franco-africane. În orice caz, dezvăluirile au contribuit la slăbirea poziției lui Giscard în campania prezidențială de 1981, deși Bokassa fusese deja înlăturat de la putere.
În septembrie 1979, în timp ce liderul african se afla în Libia, Parisul a declanșat operațiunea Caban, l-a înlăturat pe „împărat” și l-a readus la putere pe fostul președinte, David Dacko. Intervenția, care a fost descrisă în documentele diplomatice franceze și în relatările din presa pariziană, a marcat punctul final al efemerului Imperiu Centrafrican.
Exilul din Franța, procesul și condamnarea
După un scurt refugiu în Coasta de Fildeș, Bokassa s-a stabilit, împreună cu soția sa favorită, în Franța, într-un castel de la Hardricourt (Yvelines). În 1986, a revenit voluntar la Bangui, a fost arestat pe aeroport și judecat pentru omor, trădare, deturnare de fonduri (acuzația de canibalism, care circulase în epocă, a căzut în instanță). În iunie 1987, a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată în detenție pe viață și redusă ulterior. În 1993, a fost amnistiat. Fostul împărat murit pe 3 noiembrie 1996, în urma unui stop cardiac.
În Africa Centrală, numele lui Bokassa rămâne sinonim cu autoritarismul: un amestec de ambiție personală, violență statală și opulență, iar în Franța, expresia „diamantele lui Bokassa” este și astăzi folosită pentru a sugera complicitățile jenante ale politicienilor aflați temporar în poziții de putere.
Surse:
Fototeca online a comunismului românesc (fototeca.iiccmer.ro)
Capturi din documentarul „Echoes d’un Sombre Empire”, regia: Werner Herzog, 1990
