Lucian Blaga, supravegheat de Securitate

Lucian Blaga s-a născut pe 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeș, și al nouălea copil al preotului Isidor Blaga și al Anei. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană, după care s-a înscris la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. A debutat în ziarele arădene Tribuna și Românul, iar în 1911 a călătorit în Italia, unde și-a petrecut timpul în librării, citind cărți de filosofie și vizitând mai multe muzee de artă.

Revenit în țară, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, apoi a studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena, obținând titlul de doctor în filosofie.

Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cu care se va căsători. Cornelia era cel mai mic dintre cei patru copii ai avocatului și politicianului român Coriolan Brediceanu, iar cuplul a avut un singur copil, pe Ana-Dorica “Dorli” Blaga, care a venit pe lume pe 2 mai 1930, la Berna.

În 1926, Lucian Blaga a intrat în diplomație, ocupând postul de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, apoi de ministru plenipotențiar al României în Portugalia.

În anul 1939, a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, care va fi mutată temporar la Sibiu în perioada 1940–1944, apoi a revenit, în 1946, la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj.

Poetul a fost profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat de la catedră, din acel moment începând urmărirea lui constantă de către Securitate. Motivul a fost politic: se pare că Blaga a refuzat oferta de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist.

După 1948, a fost scos din învățământ și a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. În 1949, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi bibliotecar-șef și director-adjunct al filialei clujene a Bibliotecii Academiei, dar nu i-au mai fost publicate volumele și a preferat să se ocupe de traduceri. Lucian Blaga a murit la doar 66 de ani, pe 6 mai 1961, în Cluj și a fost înmormântat în ziua nașterii sale, pe 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

Soția poetului s-a stins în martie 1983. România literară a evocat, sub semnătura istoricului literar George Gană, figura ei luminoasă: „A murit Cornelia Blaga. S-a încheiat o viaţă pe care iubirea şi poezia au transformat-o în destin, dându-i o prelungire ideală fără termen. Născută la 2 septembrie 1897, la Lugoj, ca ultim copil al lui Coriolan Brediceanu, cel dintâi fiind compozitorul Tiberiu Brediceanu, Cornelia a crescut într-un mediu în care patriotismul şi cultura reprezentau valorile fundamentale. A urmat cursurile liceului românesc din Braşov şi, după examenul de bacalaureat din iunie 1916, a fost îndrumată de familie spre studiul medicinei, pe care l-a început la Universitatea din Viena şi l-a terminat la cea din Cluj.

Între timp s-a produs evenimentul care a determinat cursul şi sensul acestei vieţi: întâlnirea cu Lucian Blaga. Iubirea născută atunci a fost o flacără la lumina căreia Blaga s-a descoperit pe sine ca poet. Scrisorile trimise sunt, devin sau conţin poeme, cântecul de început al lui Blaga este un cântec de iubire. Cornelia este centrul vieţii lui sufleteşti, „alfa şi omega“, „subiectul absolut” al poeziilor sale.

Înzestrată cu o sensibilitate cultivată prin lecturi din poezia modernă a epocii, ea este şi cel dintâi martor cu ochi critic al procesului de creaţie al liricii lui Blaga. Ea trimite, în octombrie 1918, manuscrisul volumului de debut lui Sextil Puşcariu, „spre apreciere“ („N-aş îndrăzni să mă adresez cu o astfel de rugare […] dacă n-aş avea convingere că şi dumneata vei avea plăcerea să descoperi în autorul acestor poeme un adevărat talent“), ei îi sunt dedicate Poemele luminii.

Dăruită iubirii ei, logodită in taină, Cornelia înfrânge rezistenţa familiei şi se căsătoreşte cu Blaga în decembrie 1920, la încheierea studiilor lui. Vor trăi la Cluj până în primăvara anului 1924, apoi la Lugoj, doi ani şi jumătăte, răstimp în care ea practică medicina. Urmează lungul periplu diplomatic, apoi întoarcerea definitivă în ţară, anii trăiţi la Cluj, la Sibiu şi din nou la Cluj, până la stingerea poetului.

În toată această vreme, viaţa ei a fost condusă de preocuparea pentru opera lui Blaga, de dorinţa ca marea lui vocaţie creatoare să se realizeze. A luat asupră-şi unele poveri ale vieţii lui de funcţionar, a continuat să fie primul cititor sau ascultător al manuscriselor scriitorului, să înregistreze conştiincios ecourile critice ale publicaţiilor lui Am văzut-o o singură dată, la Cluj, în ultima lor locuinţă, la câţiva ani după moartea lui Blaga. Am rugat-o la telefon să mă primească măcar pentru un sfert de ceas. Mi-a acordat, cu generozitate, cu mult mai mult, câteva ore, pe care n-am să le uit. Nu numai pentru că le-am petrecut în casa strâmtă, de la marginea oraşului în care trăise poetul, ci şi pentru că niciodată n-am avut un sentiment atât de puternic al prezenţei cuiva care nu mai era şi pe care nici nu-l cunoscusem.

A fost un lung monolog, întretăiat de întrebările mele, devenite pretexte pentru a-l continua, ca şi pentru priviri curioase pe care le aruncam asupra cărţilor din bibliotecă, tablourilor de pe pereţi, celor câteva sculpturi. Evocarea, densă şi precisă, a locurilor, oamenilor, împrejurărilor de care erau legate acele obiecte sau la care se refereau întrebările mele – de la momentul întâlnirii de la Viena până la acela al înmormântării de la Lancrăm – avea o înălţime intelectuală şi morală, o elevaţie spirituală care, mărturisesc, mi s-a părut firească.

Ceea ce m-a surprins a fost sentimentul prezenţei lui Blaga pe care îl producea confesiunea. Abia mai târziu am înţeles că el se datora nu numai intensităţii cu care era trăită evocarea de către cea care o făcea, ci şi unui fapt mai profund şi mai tulburător: vieţile lor deveniseră inseparabile şi atâta vreme cât a ei continua, continua şi a lui. Nu era aceasta ideea Doamnei Cornelia pe care o ascultam atunci, era impresia mea, nelămurită atunci.

La puţini ani după aceea, Doamna Cornelia a început să lunece în lumea umbrelor. A dispărut încet-încet din timpul ei, instalându-se în timpul lor, al ei şi al poetului. A fost ca şi cum făgaşul vieţii ei trebuia să urmeze, încă o dată, sau până la capăt, în cimitirul din Lancrăm, dâra trasă de el.

A murit Cornelia Blaga. Însă numele ei, umplând singur fila albă care deschide una dintre cărţile esenţiale ale liricii românești – Lucian Blaga, Poezii, 1942 – va fi rostit mereu împreună cu acela al poetului, într-o alăturare care era de mult definitivă…”

Dorli, fiica poetului, a fost împuternicită de tatăl său prin testament să îi administreze opera, fiind, până la sfârșitul vieții sale, deținătoarea drepturilor de autor. După Revoluția din decembrie 1989 s-a angajat într-o muncă titanică de recuperare și valorificare a operei poetului. Într-un interviu, doamna Blaga a povestit: „Tata a murit ca scriitor interzis, scos din programa analitică a şcolilor şi universităţilor, din manuale, din bibliotecile publice. Lucrările lui puteau fi citite numai cu aprobare, la fondurile speciale ale marilor biblioteci”. Dorli Blaga a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, pe 16 noiembrie 2021.