Ambițioasa Elisabeta Movilă, turcită și închisă în harem

Elisabeta Movilă s-a născut în anul 1571 și a fost fiica unui mare nobil maghiar, Toma Csomortany, proprietarul unei moșii aflate lângă Lvov. La vârsta de 20 de ani, s-a căsătorit cu Ieremia Movilă, vechi boier moldovean, protejat al polonezilor, devenit mai târziu domn al Moldovei cu sprijinul turcilor. La un an după nuntă, s-a născut primul copil al cuplului, Maria, și, după alți patru ani, când Movilă a preluat tronul, Elisabeta a început să își facă planuri pe termen lung. Frumoasă, ambițioasă și bine educată, soția domnitorului a proiectat scenariul construirii dinastiei Movilă.

Doamna a fost descrisă ca fiind „ o femeie de o frumusețe deosebită, cu trăsături fine și o neasemuită drăgălășenie în expresie. Portretul ei, care se află la Mănăstirea Suceviței, e o încântare. Din câte chipuri de domnițe cunoaștem până acum, putem spune că, alături de Anastasia Duca, ea a fost cea mai frumoasă doamnă pe care a avut-o Moldova.”

În momentul în care a venit pe lume primul ei fiu, Constantin, Elisabeta era aproape sigură că, având sprijinul polonezilor, tronul va rămâne în familie. În jurul anului 1599, soțul ei a cumpărat o moșie la Ustie, polonezii l-au înștiințat pe Ieremia Movilă că Mihai Viteazul intenţionează să intre în Moldova, dar domnitorul, căruia tocmai i se născuse cel de-al doilea fiu, Alexandru, nu a crezut în acest scenariu până când nu s-a văzut pus în fața faptului împlinit.

Luat prin surprindere de evoluția situției, a fost nevoit să se retragă împreună cu soția, copiii, boierii credincioși și o mică oaste de câteva sute de oameni în cetatea Hotinului, apoi a trimis-o pe Elisabeta la Cameniţa pentru a o proteja. Neavând prea multe opţiuni, domnitorul Moldovei s-a refugiat la moșia de la Ustie, încercând să negocieze recuperarea tronului.

În acest timp, doamna devenise prizoniera ducelui de Zamoisky și a starostelui Cameniței, la care soțul ei avea datorii mari. În primăvara anului 1601, în oraș a izbucnit o epidemie de ciumă, iar Elisabeta, văzând cum servitorii săi credincioși mor rând pe rând, a început să se teamă că va avea aceeași soartă și a încercat, fără succes, să plece din zonă.

După moartea lui Mihai Viteazul, în septembrie 1601, Ieremia Movilă a scăpat de griji și, cu sprijinul turcilor și al polonezilor, s-a instalat din nou pe tronul Moldovei, dar liniștea nu a durat mult, pentru că, un an mai târziu, Simion, fratele lui, a fost alungat din Țara Românească şi i-a cerut ajutorul. Era învins și falit și avea nevoie de bani ca să-și plătească oștirea, dar cum și Ieremia era plin de datorii, nu a putut să-l ajute, astfel că între cei doi frați și familiile lor a început o dușmănie de lungă durată.

În iarna lui 1606, Elisabeta l-a adus pe lume pe Bogdan, cel de-al treilea fiu, dar în iunie, Ieremia Movilă a murit. În acel moment a început lupta doamnei pentru protejarea tronului Moldovei pentru fiii săi. Unchiul Simion i-a uzurpat coroana primului nepot, Constantin, care ar fi trebuit să fie continuatorul domniei, iar ea a fost nevoită să părăsească Moldova, fără a apuca să pună măcar o piatră funerară pe mormântul soțului. Exilul femeii nu a durat mult, pentru că și Simion a murit în septembrie 1607, unele surse avansând ideea că ar fi fost otrăvit chiar de cumnata dornică de răzbunare, prin interpuși.

Lupta pentru putere s-a transferat în acel moment la nivelul văduvelor celor doi frați Movilă. Războiul Elisabetei împotriva Marghitei, soția lui Simion, care avea și ea cinci fii, a fost și mai crâncen decât cel dintre frați. Câștigătoare în prima fază a fost Marghita, care a reușit să obțină tronul pentru cel mai mare fiu al ei, Mihai, care avea la acel moment, în septembrie 1607, 13-14 ani.

Elisabeta nu a renunțat însă ușor și, ajutată de ginerii ei, l-a alungat pe nepot din Iași și s-a autointitulat Doamnă a Țării Moldovei. Zilele ei au fost tulburate în permanență de cumnata care nu a încetat să uneltească pentru drepturile propriilor fii. Protejaţi la început de Istanbul, Elisabeta şi fiul ei cel mare au domnit pentru un timp liniştiţi, dar, când sultanul a hotărât înlocuirea lui Constantin Movilă cu Ştefan Tomşa al II-lea, întreaga familie s-a retras în cetatea Hotinului și a pus la cale o regrupare a forţelor.

Constantin, primind ajutorul cumnaților săi, a strâns o oaste și a pornit spre Iași pentru a-l înlătura pe Tomșa, dar acesta, cu ajutor de la turci și tătari, a învins mica armată.

Tânărul a fost răpit și se pare că s-a înecat în timp ce trecea Niprul, în drum spre curtea hanului tătar, dar Elisabeta a aflat vestea morţii lui de-abia în toamna lui 1613, la un an și câteva luni după eveniment.

Dornică de răzbunare, apriga doamnă a adunat bani pentru a plăti o armată care să pornească război împotriva lui Ștefan Tomșa, intenționând să-l înscăuneze pe cel de-al doilea fiu al său, Alexandru.

Domnitorul în funcție a fost învins și s-a refugiat la Târgoviște, începând astfel scurta domnie a lui Alexandru, care avea la acel moment doar 15 – 16 ani, exact vârsta la care murise fratele său.

Elisabeta a ieşit învingătoare și a devenit, din nou, regentă, dar turcii aveau alte planuri. Schender Pașa, împreună cu Pașa Ibrahim al Silistrei, stabiliseră sfârșitul domniei Movileștilor, susținându-l în fața sultanului Ahmed I pe Radu Mihnea ca domn.

În iulie 1616, un sol de-al acestuia a înștiințat curtea de la Iași de numirea lui și l-a sfătuit pe tânărul Alexandru să se retragă în Polonia. Elisabeta, deși fusese informată de câteva săptămâni de uneltiri, nu le dăduse crezare, dar, pusă în fața faptului împlinit, a fost nevoită să plece din nou în exil.

În seara zilei de 23 august 1616, caravana Movileștilor, aflată în drumul spre refugiul din Hotin, a fost atacată de o ceată de 2.000 de turci și tătari. Micul grup nu a putut face față încercuirii, iar doamna și familia sa au fost luați prizonieri în timpul nopții.

 

Evenimentul a fost descris astfel:

„Suită într-un rădvan, împreună cu cuconii ei, Elisabeta a trecut prin fața boierilor care i-au fost credincioși până în ultima clipă. La despărțire, înnebunită de durere și plângând, a strigat acele cuvinte cutremurătoare menționate de cronicari:

„Boieri, boieri, rușinatu-m-au păgânul!”

Și, tăindu-și părul în văzul tuturor, îl dete unuia din boieri ca să-l ducă la Mănăstirea Sucevița, unde să-l așeze pe lespedea de marmură a mormântului soțului ei.

Alte izvoare menționează că părul ei castaniu a fost trimis la lăcașul de cult din Istanbul, printr-un călugăr.

Rădvanul ar fi pornit spre malul Bosforului, unde Elisabeta a intrat în seramul împărătesc al lui Mustafa I, unde a fost nevoită să abandoneze religia catolică și să îmbrățișeze mahomedanismul. Fiind încă tînără și frumoasă, s-a măritat cu un agă turc. Fiul său mijlociu, Alexandru, a murit pe 2 august 1616, în urma infectării operației circumciziunii, căci se turcise și el.

Fiul cel mai mic, Bogdan, a ajuns capigi baș. Ambițioasa, mândra și frumoasa Elisabeta, doamna care și-a otrăvit soțul și cumnatul pentru a înscăuna în domnie pe fiii săi, a murit departe de țară, pe malul Cornului de aur, cu gândul la cei doi fii ai ei, morți în împrejurări tragice, la domnița Alexandra, prizonieră la tătari, și la cele trei fete căsătorite în Polonia…”

Când s-a stins din viață, în 1620, Elisabeta Movilă avea vârsta de 49 de ani.

“Adevăratul ei mormânt nu este cel necunoscut din vreun cimitir cu negri chiparoși din preajma Stambulului, adevăratul mormânt este Sucevița, unde părul ei castaniu e astăzi încă martorul sufletescului zbucium al frumoasei, mândrei, ambițioasei, interesantei Elisabeta de Lozna, nevasta lui Ieremia Movilă, și-n două rânduri singura Doamnă a Țării Moldovei”, scria Constantin Gane în „Trecute vieți de doamne și domnițe”.