María de los Dolores Asúnsolo y López Negrete s-a născut în orașul Victoria de Durango din Mexic pe 3 august 1904 și a fost fiica lui Jesús Leonardo Asúnsolo Jacques și a Antoniei López Negrete. Părinții ei făceau parte din aristocrație, dar și-au pierdut toate bunurile în timpul Revoluției Mexicane dintre 1910 și 1920 și, din cauza insurecției pe care Pancho Villa o conducea în regiune, au decis să părăsească orașul natal. Tatăl ei a fugit în Statele Unite, iar ea și mama au plecat în Mexico City cu un tren, deghizate în țărănci. În 1912, familia s-a reunit și a trăit sub protecția președintelui de la acea vreme, Francisco I Madero, care era văr cu mama viitoarei actrițe.
În acea etapă a revoluției, Dolores a fost martora atacului cunoscut sub numele „Cele zece zile tragice” desfășurat în februarie 1913, lovitura de stat militară care a dus la răsturnarea lui Madero de la președinția Mexicului.
Copila s-a refugiat la Mănăstirea Saint-Joseph aflată în Mexico City, unde călugărițele au învățat-o limba franceză. Când a împlinit cincisprezece ani, s-a căsătorit cu scriitorul Jaime Martínez del Río, care era mai vârstnic decât ea, dar foarte bogat, ceea ce i-a permis să se întoarcă la viața cu care fusese obișnuită în copilărie.
Luna lor de miere a durat doi ani, timp în care au călătorit prin Europa. În Spania, Dolores a dansat pentru familia regală, care a fost încântată când a văzut-o interpretând un spectacol pentru susținerea soldaților din războiul din Maroc. Întorși în Mexic, Jaime a decis să se implice în cultivarea bumbacului, dar în 1924 a izbucnit criza economică și frumoasa soție a fost nevoită să-și vândă bijuteriile pentru a rezolva problemele financiare ale familiei.
La începutul anului următor, pictorul Adolfo Best Maugard și un cineast american pe nume Edwin Carewe, regizor influent la First National Pictures, au ajuns în anturajul familiei și i-au propus lui Dolores să lucreze la Hollywood, susținând o pot transforma într-o vedetă de cinema, „echivalentul feminin al lui Rudolph Valentino”.
Cuplul a călătorit cu trenul la Hollywood, Carewe a devenit agent, manager, producător și regizor pentru exotica aspirantă la celebritate, iar prezentarea pe care i-a făcut-o a atras atenția opiniei publice: „Dolores Del Rio, moștenitoarea și Prima Doamnă a Înaltei Societăți Mexicane, a venit la Hollywood cu un bagaj de șaluri și piepteni în valoare de 50.000 de dolari (se spune că este cea mai bogată fată din țara ei datorită averii soțului și părinților ei). Actrița va debuta în filmul „Joanna”, realizat de producătorul ei, Edwin Carewe”. Pelicula este astăzi pierdută.
Actrița a primit apoi câteva roluri minore, ceea ce i-a permis să își îndrepte situația financiară, dar a fost curând deziluzionată, pentru că nu devenise nici pe departe o mare vedetă la Hollywood.
În jurul anului 1927, Dolores a semnat un contract cu United Artists și a apărut în „Învierea”, film produs și regizat de Carewe, bazat pe ultimul roman al lui Lev Tolstoi, la al cărui scenariu a lucrat fiul scriitorului, Ilya Tolstoi. Datorită succesului acestei producții, și ea pierdută astăzi, a fost contactată de compania Fox și a început să lucreze pentru „The Loves of Carmen” (1927), regizat de Raoul Walsh, apoi a fost distribuită în filmul „No Other Woman”.
Deși cariera i-a înflorit, viața personală s-a transformat într-un coșmar din cauza problemelor pe care le-a avut cu soțul ei. Dacă în Mexic cei doi avuseseră o viață relativ liniștită, la Hollywood Jaime nu a reușit să treacă peste schimbarea de statut care apăruse odată cu notorietatea ei. Bărbatul s-a mutat la New York, în timp ce Dolores și-a continuat cariera în cetatea filmului și, în cele din urmă, după câteva luni de scandaluri, cei doi au decis să divorțeze.
Actrița și-a continuat cariera și a realizat cel de-al treilea film cu Raoul Walsh, intitulat „The Red Dance”, în 1928. Următorul ei proiect a fost „Evangeline”, în 1929, o nouă producție a United Artists. Curând regizorul care o descoperise, Edwin Carewe, a început să o hărțuiască, cerându-i insistent să se căsătorească cu el, cu intenția de a profita de celebritatea pe care tânăra o obținuse. La New York, după premiera filmului „Evangeline”, Dolores del Río le-a declarat reporterilor: „Domnul Carewe și cu mine suntem doar prieteni și colegi în arta cinematografiei. Nu mă voi mărita cu dl Carewe”. În cele din urmă, actrița a reziliat contractul pe care îl avea cu el. Furios, a depus o plângere penală, dar cei doi au reușit să ajungă la un acord financiar în afara tribunalului. În ciuda acestei înțelegeri, Carewe a început o campanie publică împotriva actriței și a filmat o nouă versiune sonoră a filmului „Învierea” cu Lupe Vélez, o altă vedetă mexicană populară și presupusă rivală a lui Dolores.
După ce s-a despărțit profesional de Carewe, actrița a început să se pregătească pentru filmările primului ei film cu sunet numit „The Bad One”, regizat de George Fitzmaurice, care a fost lansat în iunie 1930 și a avut un mare succes.
În 1930, del Río l-a întâlnit pe Cedric Gibbons, director artistic la Metro-Goldwyn-Mayer și unul dintre cei mai influenți oameni de la Hollywood, la o petrecere la Castelul Hearst. Cei doi au început o poveste de dragoste și s-au căsătorit pe 6 august 1930, devenind unul dintre cele mai faimoase cupluri ale epocii. La scurt timp după nuntă, Dolores s-a îmbolnăvit de o infecție renală severă, iar medicii i-au recomandat să se retragă temporar din cinematografie, ceea ce a dus la încheierea contractului cu United Artists. Când și-a revenit, a fost angajată exclusiv de RKO Pictures.
A jucat apoi în „Bird of Paradise”, care a avut premiera pe 13 septembrie 1932 la New York, dar lansarea a fost însoțită de scandal, din cauza unei scene în care del Río și McCrea înotau goi. A urmat o comedie muzicală regizată de Thornton Freeland, „Flying Down to Rio”, produsă în 1933, film în care au apărut pentru prima dată împreună Fred Astaire și Ginger Rogers. Dolores del Rio a purtat un costum de baie din două piese, ceea ce a provocat un alt scandal.
În același an, actrița, Ramón Novarro și Lupe Vélez au participat la o proiecție specială a filmului mexican „¡Que viva México!”, regizat de Sergei Eisenstein, care a fost acuzat de promovarea comunismului în California.
Câteva producții fără succes la public au determinat-o pe actriță să se îndrepte spre industria de advertising, devenind în acea perioadă cunoscută pentru reclamele în care a apărut promovând mărcile Lucky Strike și Max Factor.
În același an, l-a întâlnit pe actorul și regizorul Orson Welles la o petrecere organizată de Darryl Zanuck, cei doi au început o aventură discretă, dar relația a provocat divorțul de soțul ei, Gibbons.
La începutul anului 1942, a început să lucreze la „Journey into Fear” (lansat în 1943), cu Norman Foster ca regizor și Welles ca producător. În acea perioadă, Orson Welles a vizitat America de Sud ca ambasador al bunăvoinței pentru a contracara propaganda fascistă despre americani, călătorind la Rio de Janeiro. Aici bărbatul a filmat celebrul carnaval, dar în Statele Unite au apărut știri despre comportamentul lui scandalos, inclusiv despre acte sexuale cu mai mulți parteneri. Jignită și revoltată, Dolores a decis să pună capăt relației cu el printr-o telegramă. Câteva săptămâni mai târziu tatăl ei a murit în Mexic și, din cauza acestor crize personale și profesionale, a decis să se întoarcă acasă.
Imediat ce s-a întors în țara natală, regizorul mexican Emilio „El Indio” Fernández a invitat-o să filmeze pentru „Flor silvestre” (1943), primul ei film în limba spaniolă, apoi pentu „María Candelaria”, primul film mexican proiectat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde a câștigat Marele Premiu. Al treilea film, „Las Abandonadas” (1944), a fost unul controversat, în care a jucat rolul unei femei care renunță la fiul ei și intră în lumea prostituției.
În 1959, actrița s-a căsătorit cu Lewis Riley la New York și a rămas împreună cu acesta până la moartea ei, în 1983. Dolores Del Río a revenit la Hollywood după 18 ani de absență și fost angajată de Fox să joace rolul mamei personajului lui Elvis Presley în filmul „Flaming Star” (1960), regizat de Don Siegel. A apărut apoi în „Cheyenne Autumn” al lui John Ford, lansat în 1964, și cam în aceeași perioadă cineastul italian Francesco Rosi a invitat-o să filmeze pentru „More Than a Miracle”, cu Sophia Loren și Omar Sharif.
Ultima apariție cinematografică a actriței a fost în „The Children of Sanchez”, în 1978, regizat de Hall Bartlett și avându-l în rolul principal pe Anthony Quinn.
În 1978, a fost diagnosticată cu osteomielită, iar în 1981, cu hepatita B, s-a retras din viața publică și a început un lung șir de tratamente medicale. Patru ani mai târziu a fost internată la Spitalul Scripps din La Jolla, California, pentru că hepatita evoluase în ciroză. Dolores del Río a murit de insuficiență hepatică pe 11 aprilie 1983, la vârsta de 78 de ani în Newport Beach, California. Actrița a fost incinerată, iar cenușa i-a fost transferată în Mexic, fiind depusă în Rotonda Persoanelor Ilustre din Mexico City.
Dispariția ei a fost prilejul ca mari personalități ale lumii să-și arate admirația pentru actrița mexicană:
Joan Crawford: „Dolores a devenit și rămâne una dintre cele mai frumoase vedete din lume”.
Marlene Dietrich: „Dolores del Río a fost cea mai frumoasă femeie care a pus vreodată piciorul la Hollywood”.
George Bernard Shaw: „Cele mai frumoase două lucruri din lume sunt Taj Mahal și Dolores del Río”.
Elsa Schiaparelli: „Am văzut multe femei frumoase aici, dar niciuna la fel de completă ca Dolores del Río!”
Diego Rivera: „Cea mai frumoasă, cea mai superbă din vest, est, nord și sud. Sunt îndrăgostit de ea ca toți cei 40 de milioane de mexicani și 120 de milioane de americani care sigur nu se pot înșela”.
Carlos Fuentes: „Garbo și Dietrich au fost femei transformate în zeițe. Del Río a fost o zeiță transformată în femeie”.
Jerome Zerbe: „Dolores del Río și Marlene Dietrich sunt cele mai frumoase femei pe care le-am fotografiat vreodată”.
Gabriel Figueroa: „Am avut frumuseți grozave în fața camerei mele. Dar Dolores del Río este incomparabilă. Asta s-a spus de multe ori. Ceea ce nu s-a spus este că avea un corp cu adevărat perfect.”
Orson Welles: „Del Río a reprezentat cel mai înalt ideal erotic cu interpretarea ei în filmul Bird of Paradise”.
Dolores avea să vorbească ea însăși despre frumusețe: „Ai grijă de frumusețea ta interioară, de frumusețea ta spirituală și asta se va reflecta pe fața ta. Am chipul pe care mi l-am creat de-a lungul anilor. Fiecare acuzație rea, fiecare faptă rea se va arăta pe fața ta. Dumnezeu ne poate da frumusețe, dar dacă acea frumusețe rămâne sau se schimbă depinde de gândurile și faptele noastre”.
