Viața Ursulei Andress este o poveste plină de contraste, de neliniști și dorințe care nu s-au potrivit niciodată pe deplin cu mitul vedetei construit de industria cinematografică.
În anii ’60 – ‘70, se spunea adesea că starurile au dispărut, că mitul s-a transformat într-un anti-mit, iar în cazul ei, această afirmație se adeverește. Pe ecrane, Ursula Andress a fost o apariție puternică, magnetică, imposibil de ignorat. În viața de zi cu zi, actrița a surprins prin normalitate, printr-o simplitate care contrazicea tot ceea ce publicul credea că știe despre ea.
Născută într-un canton din Berna, pe 19 martie 1936, crescută într-un mediu auster (a fost al treilea din cei șase copii ai unei familii elvețiano-germane), Ursula era în adolescență o fire sensibilă, chiar timidă, dar această natură a fost rapid acoperită de imaginea pe care cinematografia i-a proiectat-o: o femeie fatală, dură, provocatoare.
La 16 ani, a fugit de acasă la Paris, atrasă de fascinația lumii artistice și de un actor francez, Daniel Gélin, care avea dublul vârstei ei. A abandonat școala, mama a căutat-o disperată, apelând chiar la Interpol, în timp ce ea a început, fără să-și dea prea bine seama ce face, propria aventură existențială.
Acea adolescentă rebelă care, a recunoscut mai târziu, „avea înclinații spre vagabondaj” și fugea de acasă doar pentru a fi adusă înapoi de poliție, a devenit în scurt timp o vedetă internațională. După o perioadă petrecută în Europa, la sfârșitul anului 1955 a ajuns la Hollywood, unde a început o carieră care avea să o transforme într-un sex-simbol.
Mai întâi, a devenit iubita actorului John Derek, care și-a abandonat cei doi copii și soția, pe balerina Pati Behrs (nepoata lui Lev Tolstoi), pentru tânăra aspirantă venită din Elveția să cucerească luminile rampei. Cei doi s-au căsătorit la Las Vegas în 1957, dar au divorțat nouă ani mai târziu.
Între timp, Ursula apăruse în 1962 în „Dr. No”, primul film din seria James Bond, în care a jucat alături de Sean Connery, care a propulsat-o rapid în atenția publicului. Au urmat colaborări cu nume mari precum Frank Sinatra, Marcello Mastroianni, Paul Newman, Orson Welles, filme turnate la Pinewood, Billancourt, Cinecittà sau Hollywood, călătorii în Africa și Hong Kong, o viață care, din exterior, părea privilegiată.
Și totuși, dincolo de această traiectorie spectaculoasă, Ursula Andress a vorbit fără ocolișuri despre nesiguranță și dependențe. Spunea că este la discreția producătorilor, că nu a primit niciodată roluri care să-i aducă o satisfacție reală și că a trăit cu teama că va fi abandonată după primul eșec financiar. Evita chiar să-și vadă filmele, ca să nu-i fie rușine de propria prestație. Nu era vorba doar de exigență profesională, ci de o sensibilitate pe care industria cinematografică nu a avut răbdare să o descopere.
De fapt, în spatele imaginii de „sex simbol” se afla o femeie care și-ar fi dorit altceva: un rol „frumos” într-o poveste de dragoste autentică, în care să-și poată nuanța jocul fără teamă. Credea că publicul, suprasaturat de formule repetitive, ar fi avut nevoie tocmai de astfel de povești simple și profunde. Într-o lume tensionată, spunea, o poveste de dragoste poate deveni nu doar relevantă, ci necesară
Viața personală a Ursulei Andress a fost la fel de intensă ca imaginea sa publică. Relațiile cu John Derek, James Dean, Jean-Paul Belmondo (despre care a spus că a fost marea ei iubire), Marcello Mastroianni, Ryan O’Neal, Franco Nero, Julio Iglesias sau Harry Hamlin au fost pasionale, dar instabile.
A iubit fără rezerve, uneori până la sacrificiu, a renunțat la carieră pentru dragoste, a acceptat suferința ca pe o constantă inevitabilă. „Dragostea, numai ea este de vină”, spunea fără un regret real. În existența ei a existat și o altă dimensiune, mai puțin vizibilă: dorința de liniște.
Ursula Andress evita să filmeze mai mult de un proiect pe an și își rezerva luni întregi pentru a trăi la țară, departe de zgomotul orașelor. Pentru ea, marile metropole erau toate la fel, în timp ce mediul rural îi oferea ceea ce industria filmului nu i-a putut da niciodată: calm, autenticitate, tihnă.
Considera că sensul vieții sale este fiul ei, Dimitri, născut în 1980. Tatăl băiatului este actorul Harry Hamlin, căsătorit ulterior cu Laura Johnson, Nicolette Sheridan și Lissa Rina.
„Am hotărât să-mi dedic întreaga viață fiului meu”, spunea actrița într-un interviu de la începutul anilor ’90. „Și nu am regretat. Mi-ar fi imposibil să reîncep alături de un alt bărbat, care, poate peste o clipă, nu mi-ar mai plăcea.”
Ursula a rămas însărcinată la 43 de ani și a fost dispusă să sacrifice totul pentru copilul ei. „Nu am nevoie de bijuterii ca să fiu mai fericită. Am căpătat deja tot… înainte”, mărturisea. „Fiul meu nu a simțit niciodată faptul că nu a avut un tată. L-am crescut în așa fel încât să înțeleagă problemele pe care le are de înfruntat atunci când îți împarți viața cu cineva. Și el a înțeles. Avem încredere unul în celălalt și îmi povestește multe despre tatăl lui atunci când se întoarce acasă din vacanțele petrecute cu el. Se înțeleg bine și știu că, pentru Harry, Dimitri este un tovarăș și un prieten. Ca să fiu sinceră, nu m-am gândit niciodată să mă căsătoresc doar ca să aibă un tată!”
Privind înapoi, nu ar schimba nimic, mărturisea într-un interviu. A trăit intens, cu bucurii și lacrimi, cu excese și momente de singurătate. Știa că a fost favorizată de soartă, dar și că succesul a venit cu un preț. Între imaginea de pe ecran și realitatea de zi cu zi, Ursula Andress, care împlinește astăzi 90 de ani, rămâne un exemplu că, dincolo de luminile scenei, cele mai puternice povești sunt cele care nu ajung niciodată în revistele glossy.
