Fiu al domnitorului și cărturarului Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir a crescut între moștenirea culturală a familiei și lumea Rusiei imperiale și a devenit una dintre personalitățile remarcabile ale secolului al XVIII-lea. Poet, traducător și diplomat, a criticat ignoranța, superstițiile și moravurile societății timpului său, fiind considerat unul dintre întemeietorii literaturii ruse moderne. Numit de foarte tânăr reprezentant diplomatic al Rusiei la Londra, apoi la Paris, a trăit cea mai mare parte a vieții între cercurile politice și intelectuale ale Europei occidentale. A murit la Paris în 1744, la numai 35 de ani, înainte ca opera sa să fie publicată integral.
Prințul s-a născut pe 10 septembrie 1709 la Constantinopol și a fost fiul cel mic al lui Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino, primind numele unchiului patern, Antioh, cel care a înființat, în timpul domniei sale, Academia domnească din Iași, în februarie 1707.
Primul dascăl i-a fost chiar părintele său, apoi a fost instruit de Atanasie Condoidi, profesor de greacă, latină și italiană, de germanul Johann G. Vockerodt și mai târziu de Ivan I. Ilinski, care i-a predat limba și literatura rusă și latina.
Antioh Cantemir cunoștea foarte bine greaca, turca, latina, italiana, rusa, franceza și engleza, a studiat matematica cu Daniel Bernoulli la Sankt Petersburg și cu Georg Bernhard Bilfinger, Bayer și Gross la Academia de Științe din Rusia, iar mai târziu, când a ajuns la Paris, l-a cunoscut bine pe Voltaire. A intrat probabil în contact încă din copilărie și cu româna, numită în epocă «limba moldovenească», însă nu se cunosc scrieri ale sale redactate în această limbă
Prin anul 1731, în timp ce se afla la Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis și a avut relații apropiate cu comunitatea științifică a epocii, corespondând cu savanți ca Bernoulli și Euler.
Antioh Cantemir a fost ambasador al Imperiului Rus la Londra în 1732 și la Paris în 1738. Diplomatul a fost numit consilier secret al împărătesei Ana, titlu pe care îl deținuse și tatăl său, Dimitrie, care fusese consilier secret al țarului Petru cel Mare.
Cărturarul a sprijinit publicarea în engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său, „Istoria Imperiului Otoman”, ducând el însuși manuscrisul în Occident.
Prințul Cantemir a murit pe 11 aprilie 1744, la vârsta de 35 de ani, de pleurezie sau tuberculoză, în timp ce se afla la Paris. Osemintele lui ar fi trebuit să fie repatriate pe cheltuiala statului la Moscova, dar abia în toamna anului 1745, la insistenţele Mariei Cantemir, sora sa, rămăşiţele au ajuns în Rusia şi au fost depuse în cripta familiei, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitoria lui Dimitrie Cantemir, aflată în curtea Mănăstirii Sfântul Nicolae din Moscova, îndeplinindu-i-se astfel ultima dorinţă.
La începutul anului 1935, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost demolată ca urmare a lucrărilor de construcție a metroului și cu acea ocazie s-a aflat că acolo erau înmormântați Dimitrie Cantemir, Casandra Cantemir, prima soție a domnitorului, și Antioh. În urma unor negocieri diplomatice, la mijlocul lunii iunie 1935, în portul Constanţa a sosit de la Odesa vasul “Prinţesa Maria”, care aducea sicriul de aramă cu osemintele lui Dimitrie Cantemir și piatra sa funerară, printre cei care au primit transportul aflându-se Nicolae Titulescu şi Nicolae Iorga. Rămășițele fiului domnitorului nu au ajuns în România, dar nici nu se știe unde se află, explicația diplomaților ruși fiind la acel moment că aparțin patrimoniului istoric al Rusiei, țară al cărei ambasador fusese.
